Rugăciune
Doamne, învaţă-mă să-Ţi cunosc mărirea şi bunătatea. Dă-mi inimă curată şi lesne iertătoare şi căinţă pentru supărările ce-am făcut altora. Fă să am dragoste creştinească şi să pot răbda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, făcând porunca Ta. Mă făgăduiesc să nu mai fac rău celor ce-mi fac rău; pe cel ce mă blesteamă, îl voi binecuvânta. De va flămânzi vrăjmaşul, îi voi da pâine; iar de va înseta, îl voi adăpa. De va cădea, îl voi ridica şi de se va rătăci, îl voi povăţui. Doamne, eu nu sunt decât om neputincios. De aceea, ajută-mă cu darul Tău să fiu statornic în poruncile Tale. Trimite binecuvântările Tale peste vrăjmaşii mei şi întoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alungă suferinţele şi neodihna ce-mi vin de la ei şi ne împacă pe noi. Dă-mi pacea Ta, Doamne, ca să putem să vieţuim pe pământ cu pace, cu bucurie, şi să-i zicem în unire, cu faţă senină şi cu inimă curată: Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Că Ţie se cuvine slava, cinstea şi închinarea în veci. Amin.
— Carte de rugăciuni
Din același raft

Alte picături din Credință

Știai că… · Credință
Știai că Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, așezată la poalele muntelui unde Moise a văzut rugul aprins, este una dintre cele mai vechi mănăstiri creștine care viețuiește neîntrerupt, din veacul al șaselea?
Rugăciune · Credință
Ca cei ce ați fost întocmai la obicei cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă Stăpânului tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.
Cântare liturgică (troparul Sf. Trei Ierarhi, glas 4)
Știai că… · Credință
Știai că toaca, scândura de lemn în care se bate cu ciocănele, cheamă credincioșii la slujbă înaintea clopotelor? Sunetul ei ritmat este socotit de călugări un semn al chemării lui Dumnezeu, iar tradiția o leagă de chivotul lui Noe, la a cărui zidire se lovea în lemn. Toaca se aude mai ales în mănăstiri, unde vestește începutul rânduielilor de rugăciune.
Citește tot →