Doi călugări călătoreau și au ajuns la un râu unde o femeie nu putea trece. Cel mai bătrân a luat-o în brațe și a dus-o pe malul celălalt. Ore întregi cel tânăr a mocnit că a atins o femeie, până n-a mai răbdat și l-a mustrat. „Eu am lăsat-o pe mal acum ceva vreme”, i-a răspuns bătrânul, „tu însă o mai porți și acum.” Povara nu e fapta trecută, ci gândul care refuză s-o lase.

Credința este pasărea care simte lumina și cântă atunci când zorii sunt încă în întuneric.

Un om s-a plâns unui înțelept sufi că viața lui e plină de necazuri. Înțeleptul i-a spus să pună un pumn de sare într-un pahar cu apă și să-l bea. „E amar”, a strâmbat omul din nas. Apoi înțeleptul l-a dus la un lac și l-a rugat să arunce în el același pumn de sare și să bea. „E dulce”, a spus omul. „Necazul e sarea”, a zis înțeleptul. „Amărăciunea depinde de mărimea vasului în care îl porți. Fii lac, nu pahar.”