Un rege l-a chemat pe cel mai înțelept om al țării și i-a cerut o vorbă care să fie adevărată la bucurie și la necaz deopotrivă. Înțeleptul i-a dat un inel cu o inscripție: „Și aceasta va trece.” La izbândă îl ținea în frâu, la nenorocire îl mângâia. Nimic nu ține veșnic; măsura aceasta ne păzește și de trufie, și de deznădejde.

Un ucenic se lăuda cât de mult a citit și câte știe. Bătrânul l-a dus la un pom încărcat de roade și i-a arătat cum crengile pline se pleacă spre pământ, iar cele goale stau semețe în sus. „Cu cât rodești mai mult, cu atât te pleci mai mult.” Smerenia nu e slăbiciune, ci greutatea roadelor adevărate.

Lumina strălucește în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o.