Artă

Știai că „Coloana fără sfârșit” de la Târgu-Jiu, ridicată de Constantin Brâncuși în 1938, are un miez de metal ascuns în inima ei? Sub romburile de fontă turnată se află un stâlp de oțel care susține întreaga structură înaltă de aproape 30 de metri. Coloana face parte dintr-un ansamblu monumental închinat eroilor români din Primul Război Mondial, alături de Masa Tăcerii și de Poarta Sărutului, gândite pe o singură axă simbolică.

Știai că Brâncuși a cizelat „Domnișoara Pogany” în multe variante, timp de aproape două decenii? Inspirată de pictorița maghiară Margit Pogány, pe care o cunoscuse la Paris, lucrarea a fost reluată din nou și din nou, în marmură și în bronz, ochii mari și mâinile împreunate topindu-se cu fiecare versiune în forme tot mai pure. Când a fost expusă la New York, în 1913, criticii au batjocorit-o, numind-o „un ou”, însă azi e una dintre cele mai iubite sculpturi ale sale.

Ansamblul monumental de la Târgu Jiu — „Coloana fără sfârșit”, „Poarta Sărutului” și „Masa Tăcerii” — a fost realizat de Brâncuși în anii 1937–1938, ca omagiu adus eroilor gorjeni căzuți în Primul Război Mondial. Cele trei opere sunt așezate pe o axă de circa 1,3 kilometri, ce străbate orașul dinspre malul Jiului spre biserica de pe deal.

Forma romboidală a Coloanei s-a născut din stâlpii de pridvor și din elementele decorative pe care Brâncuși le-a cioplit din lemn încă din anii 1910–1920. Existau versiuni intitulate tot „Coloană fără sfârșit” în lemn, în curtea atelierului său parizian și în grădina fotografului Edward Steichen, cu mult înainte de monumentul de la Târgu Jiu.

„Pasărea în văzduh” nu reprezintă o pasăre așa cum o vedem, ci zborul însuși — o formă zveltă, lustruită oglindă, ce pare că se avântă în sus. Brâncuși a realizat de-a lungul deceniilor numeroase variante în bronz și marmură, șlefuind luni întregi suprafața până când aceasta reflecta lumina precum un metal viu.

În 1926, o „Pasăre în văzduh” din bronz a fost oprită la vama americană, care a refuzat să o considere operă de artă scutită de taxe și a taxat-o ca simplu obiect metalic industrial. Procesul „Brâncuși contra Statele Unite” s-a încheiat în 1928 cu recunoașterea oficială a lucrării drept sculptură — o victorie de răscruce pentru arta abstractă.

Seria „Măiastra” precede „Pasărea în văzduh” și pornește de la pasărea fabuloasă din basmul românesc. Primele „Măiastre” din marmură albă și bronz păstrează încă un cioc și o siluetă de pasăre, pe care Brâncuși le-a topit treptat, până când din pasăre nu a mai rămas decât elanul vertical al zborului.

„Domnișoara Pogany” a fost inspirată de pictorița maghiară Margit Pogány, pe care Brâncuși a cunoscut-o la Paris în jurul anului 1910. Sculptorul a reluat portretul în numeroase variante de marmură și bronz de-a lungul a peste două decenii, reducând chipul la ochii imenși și la curba mâinilor sprijinite lângă obraz.

Când „Domnișoara Pogany” a fost expusă la celebra expoziție Armory Show din New York, în 1913, publicul și caricaturiștii au ironizat-o, numind-o „un ou fiert în echilibru”. Brâncuși a păstrat totuși drumul ales, iar ceea ce părea absurd contemporanilor a devenit una dintre icoanele sculpturii moderne.

„Poarta Sărutului” de la Târgu Jiu poartă pe fiecare stâlp motivul a două jumătăți de cerc unite, o stilizare extremă a temei sărutului pe care Brâncuși o explorase încă din 1907–1908. Poarta e cioplită din travertin, o piatră locală, iar sculptorul a supravegheat el însuși extragerea și fasonarea blocurilor.

„Masa Tăcerii” din ansamblul de la Târgu Jiu este o masă rotundă de piatră înconjurată de douăsprezece scaune în formă de clepsidră. Se interpretează adesea ca o masă de pomenire a ostașilor sau ca simbol al scurgerii timpului, deși Brâncuși, discret cum era, a lăsat sensul deschis.

„Cumințenia Pământului”, sculptată în jurul anului 1907 dintr-un bloc de piatră calcaroasă, înfățișează o femeie ghemuită, cu genunchii strânși la piept și mâinile încrucișate. Este una dintre cele mai vechi lucrări în care Brâncuși își găsește deja limbajul propriu, iar în 2016 statul român a demarat o campanie publică pentru achiziționarea ei, la un preț de peste 11 milioane de euro.

Brâncuși acorda o importanță aproape sacră soclului: pentru el, baza nu era un simplu suport, ci parte integrantă din operă. A cioplit adesea socluri de lemn în trepte, în zig-zag, ce contrastau intenționat cu netezimea marmurei sau a bronzului de deasupra, punând în dialog rusticul și șlefuitul.

La moartea sa, în 1957, Brâncuși a lăsat prin testament întregul conținut al atelierului său parizian statului francez. Muzeul Național de Artă Modernă a reconstituit ulterior atelierul într-o clădire proprie lângă Centrul Pompidou, păstrând așezarea sculpturilor, uneltelor și soclurilor așa cum le lăsase artistul.

Lucrurile nu sunt greu de făcut; greu este să te pui în starea de a le face.

Constantin Brâncuși considera șlefuirea bronzului până la o strălucire de oglindă parte esențială a operei și își lustruia personal suprafețele, ore în șir. La „Pasărea în văzduh”, reflexia luminii pe metalul lustruit era menită să dizolve masa solidă și să sugereze însuși zborul, nu forma unei păsări.

În 1927-1928, o versiune din bronz a „Păsării în văzduh” a stârnit un proces vamal celebru în Statele Unite: funcționarii americani au refuzat să o recunoască drept operă de artă (scutită de taxe) și au taxat-o drept obiect metalic industrial. Tribunalul a dat câștig de cauză lui Brâncuși, marcând o victorie pentru arta abstractă.

„Bird in Space” și seria „Coloanei fără sfârșit” arată felul în care Brâncuși căuta forma esențială, epurată de detaliu. La Târgu Jiu, „Coloana fără de sfârșit” din 1938, cu module romboidale de fontă stivuite, a fost concepută ca un omagiu adus soldaților români căzuți în Primul Război Mondial.

Coloana fără Sfârșit de la Târgu Jiu, opera lui Constantin Brâncuși, este alcătuită din module romboidale suprapuse care se repetă ritmic pe verticală. Structura de metal are un miez de oțel îmbrăcat în elemente de fontă, iar înălțimea depășește 29 de metri. Ansamblul de la Târgu Jiu a fost realizat în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial.

Masa Tăcerii de la Târgu Jiu, tot o lucrare a lui Brâncuși, este înconjurată de douăsprezece scaune în formă de clepsidră. Interpretarea populară leagă masa rotundă și cele douăsprezece scaune de un moment de reculegere înaintea plecării la luptă. Piatra folosită provine din zona locală, iar ansamblul întreg formează o axă simbolică ce străbate orașul.

Poarta Sărutului de la Târgu Jiu poartă pe stâlpi un motiv geometric alcătuit din două jumătăți de cerc care se ating, interpretat ca simbol al îmbrățișării și al unirii. Brâncuși a redus astfel gestul iubirii la o formă esențială, geometrică. Motivul reia tema din seria sa de sculpturi intitulată „Sărutul”, la care artistul a revenit de-a lungul întregii cariere.

„Cumințenia Pământului”, sculptura lui Brâncuși dintr-un bloc de piatră, a fost declarată tezaur național al României. În anii recenti statul român a organizat o campanie publică de strângere de fonduri pentru achiziționarea ei, întrucât opera se afla în colecție privată. Figura feminină ghemuită, cu brațele încrucișate, transmite o meditație tăcută asupra originii și a pământului.

Seria „Pasărea măiastră” și mai apoi „Pasărea în văzduh” a lui Brâncuși a stârnit un celebru proces vamal în Statele Unite, unde autoritățile au vrut să o taxeze ca obiect de metal industrial, nu ca operă de artă. Procesul s-a încheiat cu recunoașterea sculpturii abstracte ca artă. Cazul este considerat un moment de referință în definirea juridică a artei moderne.

Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuși, ridicată la Târgu Jiu, este alcătuită din module romboidale de fontă înșirate pe un ax de oțel, ca mărgelele pe o ață. Formele se repetă ritmic și par să urce fără sfârșit, iar cele două jumătăți de romb de la capete sugerează o coloană tăiată din ceva mult mai lung.

Brâncuși își lustruia îndelung bronzurile, precum Pasărea în văzduh, până când suprafața reflecta lumina ca o oglindă, făcând ca forma solidă să pară că se dizolvă în strălucire. La un proces vamal celebru din New York, în 1928, autoritățile americane au refuzat inițial să recunoască Pasărea drept operă de artă, taxând-o ca obiect metalic industrial.

Nu creez o pasăre, ci zborul.

Simplitatea nu este un scop în artă, dar ajungi la simplitate fără să vrei, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor.