Călătorii

Vulcanul adormit și cel mai înalt vârf din Japonia (3.776 m), înconjurat de cinci lacuri, a inspirat poeți și pictori timp de secole. Silueta sa aproape perfectă, acoperită cu zăpadă, emană o liniște sacră ce atrage pelerinii deopotrivă. Amurgul văzut de pe pante, cu nori plutind la picioare, este o experiență ce recheamă sufletul la tăcere.

Vulcanul Bromo, activ și fumegând, se află într-o caldeiră imensă numită Marea de Nisip, înconjurat de ziduri de stâncă ce creează o atmosferă de lume pierdută. Privit la răsărit de pe dealul Penanjakan, cu ceața ondulându-se în jur și craterul eliberând aburi, este unul dintre cele mai fotografiate peisaje din Asia. Hindușii javanezi vin anual să aducă ofrande în crater, amestecând spiritualul cu spectaculosul natural.

Supranumit cel mai perfect con vulcanic din lume, Mayon se ridică la 2.462 m deasupra provinciei Albay cu o simetrie aproape ireală, ce pare mai degrabă un desen decât o realitate geologică. Panta sa verde, acoperită de vegetație densă, contrastează dramatic cu vârful din care ies uneori coloane de cenușă. Contemplat din orașul Legazpi la apus, vulcanul devine o sculptură de lumină și umbră ce umple sufletul de reverență.

După erupția catastrofală din 1991, una dintre cele mai mari ale secolului XX, în craterul Pinatubo s-a format un lac de smarald de o frumusețe frapantă, păzit de pereți de rocă vulcanică de sute de metri. Drumul prin junglă și trecerea râurilor pe jos până la lac aduc o dimensiune de aventură și descoperire rară în turismul contemporan. Lacul albastru-verzui, înconjurat de liniștea desăvârșită a peretelui de crater, este un loc pentru care sufletul găsește cuvinte abia la întoarcere.

Cel mai activ vulcan din Indonezia, Merapi (2.930 m) supraveghează orașul Yogyakarta și templele hinduse din Prambanan cu o prezență continuă de aburi și fum, amintind locuitorilor că pământul sub ei este viu. În ciuda pericolului erupțiilor frecvente, comunitățile de pe pante își cultivă grădinile pe solul vulcanic extrem de fertil, în armonie cu ritmul naturii. Privit la răsărit din orașul de jos, cu piscul roșind în prima lumină, Merapi este o imagine de o melancolie și o frumusețe greu de cuprins în cuvinte.

La Kyoto, vechea capitală a Japoniei, timpul pare să curgă mai domol printre străduțe de lemn și temple ascunse în verdeață. Peste o mie de sanctuare veghează orașul, iar toamna, când arțarii se aprind roșu, până și tăcerea capătă culoare.

Muntele Fuji se ridică singuratic deasupra Japoniei, cu creștetul înzăpezit oglindindu-se în lacurile din jur. Pelerinii îl urcă de veacuri în zori, ca să întâmpine răsăritul de pe vârful lui sfânt, iar priveliștea lui liniștită a inspirat nenumărați pictori și poeți.

Grădinile zen de la templul Ryoan-ji din Kyoto sunt doar pietre și pietriș greblat cu grijă, dar tocmai în această sărăcie a formelor se ascunde o pace adâncă. Stând pe verandă, privind cele cincisprezece pietre pe care nu le poți cuprinde niciodată toate dintr-o singură privire, sufletul se așază de la sine.

Templul de Aur, Kinkaku-ji, își scaldă pereții acoperiți cu foiță de aur în apele unui iaz liniștit din Kyoto. La ceas de seară, când lumina cade oblic, întregul pavilion pare o flacără caldă plutind peste oglinda apei.

Taj Mahal-ul din Agra, ridicat de un împărat în amintirea soției sale iubite, este poate cea mai duioasă mărturie de dor cioplită vreodată în marmură. La răsărit, pietrele albe se colorează în roz și aur, iar frumusețea lui lasă până și pe cei grăbiți fără cuvinte.

La Varanasi, pe malurile Gangelui, viața și moartea se ating fără sfială. În zori, mii de credincioși coboară treptele către apa sfântă cu lumânări și flori, iar cântecul rugăciunilor plutește deasupra fluviului ca o ceață caldă.

În Kerala, la marginea sudică a Indiei, canalele line se strecoară printre palmieri și orezării, iar bărcile cu acoperiș de stuf alunecă domol prin apele verzui. E un ținut al liniștii, unde ziua se măsoară în răsărituri peste apă și în mireasma condimentelor purtată de briză.

Munții Himalaya se înalță deasupra Nepalului ca un zid de gheață și tăcere, cu piscuri ce ating norii. Pe cărările lor, printre steaguri de rugăciune fluturânde, drumețul înțelege câtă mărunțime și câtă măreție încap deopotrivă în inima omului.

Golful Ha Long din Vietnam își presară miile de stânci calcaroase peste apele smaraldii, ca niște movile de piatră ieșite din legendă. Când ceața dimineții se ridică încet printre insulițe, bărcile pescărești lunecă tăcut, iar peisajul pare desprins dintr-o pictură veche pe mătase.

Angkor Wat, în inima Cambodgiei, este cel mai mare lăcaș religios din lume, ridicat cu peste opt sute de ani în urmă din blocuri uriașe de piatră. La răsărit, turnurile lui se profilează negre pe cerul aprins, iar rădăcinile uriașe ale copacilor îmbrățișează templele din apropiere ca niște brațe ale timpului.

Isfahanul, cândva inima Persiei, își desfășoară moscheile cu cupole albastre și podurile de piatră peste râu ca o poveste din O mie și una de nopți. În Piața Naqsh-e Jahan, sub arcadele nesfârșite, azulejele strălucesc turcoaz și aurii, iar oamenii spuneau odinioară că Isfahanul este jumătate din lume.

La Persepolis, printre coloanele frânte și treptele largi, dăinuie amintirea marelui imperiu al perșilor. Basoreliefurile sculptate în piatră arată încă solii tuturor popoarelor aducând daruri, iar vântul care trece printre ruine pare să șoptească despre o măreție de acum două mii cinci sute de ani.

Samarkandul, giuvaerul Drumului Mătăsii, își înalță în piața Registan medresele cu porți uriașe și cupole de faianță albastră ca cerul. Aici s-au întâlnit veacuri de-a rândul negustori, învățați și pelerini, iar strălucirea mozaicurilor amintește de o vreme când orașul era răscrucea lumii.

Bhutanul, micul regat ascuns între munții Himalaya, măsoară bogăția nu în avuție, ci în fericirea oamenilor săi. Cocoțată pe o stâncă abruptă, deasupra hăului, mănăstirea Taktsang, Cuibul Tigrului, pare agățată de nori, iar drumul până la ea este el însuși o rugăciune.

Georgia își risipește bisericile de piatră pe crestele Caucazului, singuratice și pline de credință. La Gergeti, sub piscul înzăpezit al muntelui Kazbek, un lăcaș vechi de veacuri veghează valea, iar liniștea de acolo, tulburată doar de vânt, are ceva din pacea primelor zile ale lumii.

Armenia, cel dintâi popor care a îmbrățișat creștinismul, își presară mănăstirile în văi ascunse și pe stânci deasupra prăpăstiilor. La Geghard, o parte din biserică este săpată chiar în inima muntelui, iar cântul monahilor, răsunând sub bolțile de piatră, urcă parcă drept spre cer.

Mănăstirea Tatev din Armenia stă cocoțată pe marginea unei chei adânci, legată de lume printr-un telecabin ce plutește peste hău. Ridicată acum peste o mie de ani, a fost cândva un mare centru de învățătură, iar tăcerea care o înconjoară astăzi păstrează ceva din vechea ei înțelepciune.

Capadocia, în inima Turciei, este un ținut de basm, cu văi presărate de coșuri de piatră săpate de vânt și de ape. În zori, zeci de baloane colorate se ridică peste peisajul de vis, iar bisericile și casele scobite în stâncă amintesc de pustnicii care căutau aici, demult, liniștea rugăciunii.

Istanbulul stă cu un picior în Europa și cu altul în Asia, acolo unde Bosforul desparte și totodată leagă două lumi. Sub cupola uriașă a Sfintei Sofia, veche de aproape cincisprezece veacuri, se împletesc urmele Bizanțului și ale Imperiului Otoman, iar chemarea la rugăciune plutește seara peste ape.

Wadi Rum, pustiul Iordaniei, își întinde nisipurile roșii la poalele unor munți de piatră scobiți de timp. Noaptea, sub cerul limpede și nesfârșit, stelele coboară parcă până la marginea deșertului, iar tăcerea deplină te face să auzi bătaia propriei inimi.

La Nara, prima capitală statornică a Japoniei, cerbii se plimbă blânzi printre temple și parcuri, socotiți din vechime soli ai zeilor. În marele templu Todai-ji odihnește un Buddha uriaș de bronz, iar sub acoperișul lui de lemn, cel mai mare din lume, omul se simte deodată foarte mic și foarte împăcat.

Insula Komodo, în estul Indoneziei, e împărăția dragonilor de Komodo, cei mai mari șopârloi ai lumii, și a unei plaje cu nisip rozaliu, rară pe pământ. Sub apele ei se ascunde o lume marină de o bogăție amețitoare.

La Ierusalim, sub cupola cea veche, se află Sfântul Mormânt — locul unde credincioșii din toată lumea îngenunche în tăcere, aducând cu ei lacrimi și nădejde. Aici piatra rece a păstrat cea mai luminoasă taină a creștinătății, iar candelele ard neîncetat, de veacuri.

La Betleem, în Biserica Nașterii, o steluță de argint însemnează locul unde S-a născut Pruncul. Pelerinii se apleacă mult ca să treacă prin ușa scundă a smereniei și sărută pământul unde a început povestea blândă a lumii.

Muntele Tabor, rotunjit deasupra câmpiei Galileii, păstrează amintirea Schimbării la Față, când chipul lui Hristos a strălucit ca soarele. Pelerinii urcă serpentinele spre biserica din vârf, căutând o rază din acea lumină neînserată.