Cer & stele

Știai că… multe observatoare astronomice sunt construite pe vârfuri înalte de munte? Acolo aerul este mai limpede și mai uscat, iar stelele se văd mult mai clar decât în orașele pline de lumini.

Știai că… radiotelescoapele nu privesc lumina, ci ascultă undele radio venite din cosmos? Cu urechile lor uriașe, în formă de farfurie, ele „aud” semnale de la stele, galaxii și nori de gaz îndepărtați.

Știai că… în anul 2019 a fost arătată prima fotografie a unei găuri negre, obținută prin unirea mai multor radiotelescoape răspândite pe tot globul? Împreună, ele au funcționat ca un singur telescop cât întreg Pământul.

Știai că… distanțele cosmice sunt atât de mari încât le măsurăm în ani-lumină? Un an-lumină este drumul pe care îl parcurge lumina într-un an întreg, adică aproape zece mii de miliarde de kilometri.

Știai că… atunci când privești stelele, de fapt privești în trecut? Lumina lor a pornit spre noi cu mulți ani în urmă, iar unele stele pe care le vedem strălucind s-ar putea să nu mai existe astăzi.

Știai că… în jurul Pământului se rotesc mii de sateliți? Ei ne ajută să vorbim la telefon, să prindem semnal de televiziune, să aflăm vremea și să ne găsim drumul cu ajutorul navigației.

Știai că… nu ai nevoie de aparate scumpe pentru a începe să cercetezi cerul? Cu un telescop simplu de acasă, sau chiar cu un binoclu, poți vedea craterele Lunii, inelele lui Saturn și lunile lui Jupiter, exact ca Galileo odinioară.

Știai că marinarii au găsit calea peste mări urmărind Steaua Polară? Ea stă aproape nemișcată deasupra Polului Nord, iar înălțimea ei pe cer îți spune cât de departe ești spre miazănoapte.

Știai că Steaua Polară de azi nu a fost mereu „steaua polului”? Din cauza unei legănări lente a Pământului, numită precesie, în vremea vechilor egipteni polul cerului arăta spre altă stea, Thuban din constelația Dragonului.

Știai că mult timp corăbierii și-au măsurat drumul cu „lățimea unei palme întinse la lungul brațului”? Așa socoteau, din vedere, cât de sus urcase o stea sau Soarele deasupra zării.

Știai că astrolabul, unealta de aramă a astronomilor de odinioară, era ca o hartă a cerului ținută în palmă? Cu el puteai afla ora, puteai găsi o stea și puteai ști cât de sus era Soarele.

Știai că sextantul măsoară unghiul dintre o stea și linia zării printr-o oglindă isteață? Cu el, marinarii puteau afla unde se aflau pe întinsul apei, chiar și pe o corabie care se legăna.

Știai că navigatorii polinezieni au străbătut Oceanul Pacific fără busolă și fără hărți? Ei citeau stelele, valurile, norii și zborul păsărilor, ținând în minte drumuri lungi de mii de kilometri.

Știai că polinezienii foloseau o „busolă a stelelor” ținută doar în minte? Ei știau pe unde răsare și apune fiecare stea și țineau prova corăbiei spre steaua potrivită drumului lor.

Știai că negustorii deșertului și caravanele se călăuzeau noaptea după stele? Când nisipul acoperea orice urmă și ziua ardea prea tare, cerul rămânea singurul drum de încredere.

Știai că înainte de ceasuri oamenii citeau ora nopții după stele? Rotirea cerului în jurul Stelei Polare era ca un ceas uriaș, iar poziția anumitor stele arăta cât mai era până la ziuă.

Știai că cel mai vechi „ceas” al lumii a fost cadranul solar? Umbra unui băț înfipt în pământ se mișca odată cu Soarele, împărțind ziua în ceasuri.

Știai că egiptenii ridicau obeliscuri înalte de piatră care slujeau și drept cadrane solare uriașe? Umbra lor mătura pământul și arăta trecerea ceasurilor și a anotimpurilor.

Știai că multe calendare vechi urmăreau Luna? O lună întreagă, de la un secerișor de lună nouă la următorul, ține cam douăzeci și nouă de zile și jumătate, iar de aici vine chiar cuvântul „lună”.

Știai că anul nostru urmează Soarele? El numără cât îi ia Pământului să facă un ocol în jurul Soarelui, iar ziua în plus din anul bisect îndreaptă micul rest rămas în fiecare an.

Știai că egiptenii știau că vine revărsarea Nilului privind cerul? Când steaua strălucitoare Sirius se ivea din nou în zori, la răsărit, ei aflau că apele mari sunt aproape.

Știai că la echinocții ziua și noaptea sunt aproape deopotrivă de lungi peste tot pe pământ? Se întâmplă de două ori pe an, primăvara și toamna, când Soarele răsare drept la răsărit.

Știai că solstițiul de vară e ziua cea mai lungă, iar cel de iarnă noaptea cea mai lungă? „Solstițiu” înseamnă „Soarele stă pe loc”, căci atunci Soarele pare să se oprească din urcatul sau coborâtul lui pe cer.

Știai că la Stonehenge, cercul de pietre din Anglia, în zorii solstițiului de vară Soarele răsare chiar deasupra unei anume pietre? Oamenii de acum mii de ani așezaseră pietrele să însemne acea zi.

Știai că multe temple și morminte străvechi au fost așezate anume după Soare sau după stele? La echinocții ori la solstiții, o rază intra drept prin ușă, luminând locul cel mai tainic.

Știai că mormântul de la Newgrange, din Irlanda, mai vechi decât piramidele, se luminează pe dinăuntru o dată pe an? În zorii solstițiului de iarnă, o rază de soare pătrunde printr-o deschizătură și umple culoarul de lumină.

Știai că anticii au învățat să prezică eclipsele numărând răbdător tiparul lor? Ei au descoperit că eclipsele se întorc după un răstimp de vreo optsprezece ani, numit mai târziu Saros.

Știai că o eclipsă de Soare se întâmplă când Luna trece exact prin fața Soarelui? Deși Luna e mult mai mică, fiind mult mai aproape de noi, ea poate acoperi pentru câteva clipe tot discul Soarelui.

Știai că la o eclipsă de Lună umbra Pământului cade pe Lună și o colorează roșiatic? Vechii învățați au înțeles, văzând umbra rotundă, că și Pământul nostru este rotund.

Știai că brâul de constelații prin care par să treacă Soarele, Luna și planetele se numește zodiac? Cuvântul vine din grecește și înseamnă „cercul viețuitoarelor”, căci multe zodii poartă nume de animale.