Istorie

Știai că rezistența franceză folosea mesaje aparent absurde transmise prin radio pentru a coordona acțiunile? Postul de limbă franceză al BBC difuza fraze codificate, iar versuri dintr-un poem de Verlaine au fost folosite pentru a anunța grupurile de rezistență că debarcarea în Normandia era iminentă. Ascultătorul obișnuit auzea doar poezie, dar pentru inițiați erau ordine de luptă.

Știai că penicilina, care avea să salveze nenumărate vieți, a fost produsă în cantități mari abia sub presiunea războiului? Deși efectul antibacterian fusese observat de Alexander Fleming încă din 1928, transformarea descoperirii într-un medicament de masă s-a realizat printr-un efort intens anglo-american la începutul anilor 1940. Până la debarcarea din Normandia, aliații dispuneau de suficientă penicilină pentru a trata răniții pe scară largă.

Știai că un tâmplar german a încercat, singur, să îl asasineze pe Adolf Hitler cu aproape un deceniu înainte de sfârșitul războiului? Georg Elser a plasat o bombă cu ceas într-un stâlp al unei săli de întruniri din München, în noiembrie 1939. Explozia a avut loc, dar Hitler plecase mai devreme decât de obicei, din cauza vremii care îi impunea să călătorească cu trenul, nu cu avionul.

Știai că actele de capitulare care au încheiat războiul mondial au fost semnate de două ori în Europa? O primă capitulare a Germaniei a fost semnată la Reims, în Franța, la 7 mai 1945, dar la insistența părții sovietice o a doua ceremonie a avut loc la Berlin, în noaptea de 8 spre 9 mai. Din acest motiv, occidentalii sărbătoresc Ziua Victoriei la 8 mai, iar tradiția răsăriteană o marchează la 9 mai.

Expresia „cortina de fier” a fost popularizată de Winston Churchill într-un discurs ținut la Fulton, Missouri, pe 5 martie 1946, unde a spus că „o cortină de fier a coborât peste continent”, de la Stettin la Baltică până la Trieste la Adriatică. Termenul exista dinainte, dar acel moment i-a fixat înțelesul pentru restul secolului. Churchill nu mai era premier atunci, ci lider al opoziției, iar președintele Truman l-a însoțit pe podium.

Sputnik 1, primul satelit artificial al Pământului, lansat de Uniunea Sovietică pe 4 octombrie 1957, era o sferă de metal lustruit de doar 58 de centimetri în diametru și circa 83 de kilograme. Nu făcea decât să emită un „bip” radio simplu, dar acel semnal, captat de radioamatori din toată lumea, a stârnit o adevărată panică în Statele Unite. Șocul a dus la înființarea NASA, în anul următor.

La o lună după Sputnik 1, pe 3 noiembrie 1957, sovieticii au trimis pe orbită căţeluşa Laika, la bordul lui Sputnik 2, prima ființă vie ajunsă în spațiu. Multă vreme s-a spus că a supraviețuit câteva zile, dar decenii mai târziu s-a recunoscut că a murit la câteva ore după lansare, din cauza supraîncălzirii. Capsula nu fusese concepută pentru a se întoarce.

Pe 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin a devenit primul om ajuns în spațiu, făcând un ocol complet al Pământului în 108 minute la bordul navei Vostok 1. Puțini știu că, spre final, nu a aterizat în interiorul capsulei, ci s-a catapultat la circa 7 kilometri altitudine și a coborât separat cu parașuta. Procedura a fost ținută secretă ani buni, deoarece regulile aeronautice ale vremii cereau ca pilotul să rămână la bord pentru ca zborul să fie recunoscut oficial.

Zidul Berlinului a fost ridicat aproape peste noapte, începând cu noaptea de 12 spre 13 august 1961, când soldați și muncitori est-germani au întins mai întâi sârmă ghimpată de-a lungul graniței dintre cele două părți ale orașului. Mulți berlinezi s-au trezit dimineața cu strada blocată și cu rude rămase de cealaltă parte. Zidul de beton avea să crească în lunile și anii următori.

În timpul crizei rachetelor din Cuba, în octombrie 1962, lumea a fost mai aproape de un război nuclear decât s-a știut la momentul acela. Pe 27 octombrie, la bordul unui submarin sovietic încolțit de nave americane, ofițerul Vasili Arhipov a refuzat să aprobe lansarea unei torpile nucleare, deși ceilalți doi comandanți erau de acord. Regulile cereau consimțământul tuturor trei, iar refuzul lui este considerat de mulți istorici gestul care a evitat catastrofa.

Așa-numitul „telefon roșu” dintre Washington și Moscova, instalat în 1963 după criza rachetelor din Cuba, nu a fost niciodată un telefon și nici roșu. Era, de fapt, o legătură prin teleimprimator, aleasă pentru ca mesajele scrise să evite neînțelegerile și greșelile de traducere din convorbirile vocale. Primul mesaj de probă trimis pe această linie a fost o frază banală de test, aleasă tocmai fiindcă folosea toate literele alfabetului.

Pe 16 iunie 1963, Valentina Terешкова a devenit prima femeie ajunsă în spațiu, la bordul navei Vostok 6, petrecând aproape trei zile pe orbită. Înainte de a fi cosmonaut, lucrase într-o fabrică de textile și era o pasionată parașutistă amatoare, calitate esențială pe atunci fiindcă aterizarea presupunea catapultarea din capsulă. A rămas multă vreme singura femeie care a zburat solo în spațiu.

Racheta Saturn V, care a dus oamenii spre Lună, rămâne una dintre cele mai puternice mașini construite vreodată de om, cu o înălțime de peste 110 metri, mai mare decât Statuia Libertății cu tot cu soclu. La lansare, cele cinci motoare din prima treaptă ardeau tone de combustibil pe secundă. Vibrația și zgomotul erau atât de intense încât presa și spectatorii erau ținuți la câțiva kilometri distanță.

În timpul coborârii spre Lună, pe 20 iulie 1969, calculatorul modulului lunar Apollo 11 a dat mai multe alarme de eroare, numite „1202” și „1201”, chiar în momentele critice. Un tânăr inginer de la sol, Steve Bales, a decis în câteva secunde că alarmele nu erau periculoase și că aselenizarea putea continua. Se dovedise că micul calculator era supraîncărcat, dar concepția lui îi permitea să lase deoparte sarcinile mai puțin importante.

Calculatorul de bord al navelor Apollo, considerat un miracol tehnologic al vremii, avea o putere de calcul ridicol de mică după standardele de azi, mult sub cea a unui telefon mobil obișnuit. Memoria sa de bază era țesută manual, fir cu fir, de muncitoare pricepute, motiv pentru care era numită în glumă „memorie de bătrânică”. Fiecare bit era codificat după cum trecea firul prin sau pe lângă un mic inel de ferită.

Când Neil Armstrong a rostit celebra frază la coborârea pe Lună, s-a iscat mai târziu o dispută despre un cuvânt lipsă. El a susținut că spusese „un pas mic pentru un om”, dar în transmisie articolul nu s-a auzit, făcând propoziția aparent contradictorie. Armstrong a recunoscut că e posibil să fi înghițit acel scurt „a”, iar analize acustice ulterioare au dat rezultate neconcludente.

Cursa înarmării nucleare a atins cifre amețitoare: la apogeul ei, spre mijlocul anilor optzeci, arsenalele combinate ale marilor puteri numărau zeci de mii de focoase. Doctrina care a menținut totuși o pace fragilă a primit un nume potrivit de sugestiv, cu inițialele MAD în engleză, adică „distrugere reciprocă asigurată”. Ideea era simplă și înfricoșătoare: nimeni nu ar ataca primul, fiindcă ar fi distrus și el la rândul lui.

Pe 26 septembrie 1983, sistemul sovietic de avertizare timpurie a raportat lansarea mai multor rachete americane. Ofițerul de serviciu, Stanislav Petrov, a bănuit că era o eroare, fiindcă un atac real ar fi presupus sute de rachete, nu doar câteva, și a raportat alarmă falsă în loc să declanșeze riposta. Avea dreptate: sistemul confundase reflexia luminii solare pe nori cu urma unor rachete.

În 1975, în plină Război Rece, o navă americană Apollo și una sovietică Soiuz s-au întâlnit și s-au cuplat pe orbită, iar echipajele și-au strâns mâna în spațiu. Momentul, cunoscut ca proiectul de test Apollo-Soiuz, a cerut inventarea unui modul special de andocare, deoarece cele două nave aveau sisteme incompatibile. A fost un rar gest de destindere între cele două superputeri.

Zborul spre Lună a lăsat pe suprafața ei urme care ar putea rămâne acolo milioane de ani, fiindcă Luna nu are aer și nici vânt care să le șteargă. Astronauții misiunii Apollo 11 au lăsat în urmă și o placă pe care scria că „au venit în pace pentru întreaga omenire”, precum și o pungă cu obiecte comemorative. Printre acestea se afla o mică medalie în amintirea unor cosmonauți și astronauți care își pierduseră viața.

Căderea Zidului Berlinului, pe 9 noiembrie 1989, a fost grăbită de o confuzie. La o conferință de presă, un oficial est-german a citit stângaci noile reguli de călătorie și, întrebat de când intră în vigoare, a răspuns ezitant că, după câte știe, „imediat, fără întârziere”. Vestea s-a răspândit repede, mulțimile s-au adunat la punctele de trecere, iar grănicerii copleșiți au deschis în cele din urmă barierele.

Știai că India și Pakistanul au devenit independente cu o zi diferență, deși libertatea le-a fost dăruită de aceeași lege britanică? Pakistanul și-a marcat nașterea pe 14 august 1947, iar India pe 15 august, la miezul nopții. În acea noapte, Jawaharlal Nehru a rostit celebrul discurs „Tryst with Destiny”, vorbind despre o întâlnire cu soarta pe care poporul indian o pecetluise „cu mulți ani în urmă”.

Știai că Gandhi și-a construit una dintre cele mai puternice arme din pumn de sare? În Marșul Sării din 1930, a mers pe jos aproape 385 de kilometri până la Oceanul Indian, la Dandi, pentru a culege sare din mare și a sfida astfel monopolul britanic asupra sării. Gestul simplu a aprins un val de nesupunere pașnică în toată India.

Știai că, în noaptea căderii Zidului Berlinului, hotărârea de a deschide granița a pornit dintr-o neînțelegere? Pe 9 noiembrie 1989, oficialul est-german Günter Schabowski a citit la o conferință de presă o notă despre noile reguli de călătorie și, întrebat când intră în vigoare, a răspuns nesigur „imediat, fără întârziere”. Berlinezii au auzit la televizor și s-au adunat la punctele de trecere, iar grănicerii, copleșiți, au ridicat barierele.

Știai că Rosa Parks nu a fost prima femeie de culoare care a refuzat să cedeze locul în autobuz la Montgomery? Cu nouă luni înainte, în martie 1955, o adolescentă pe nume Claudette Colvin, în vârstă de doar 15 ani, făcuse același gest și fusese arestată. Liderii mișcării au ales însă mai târziu cazul Rosei Parks pentru a porni boicotul autobuzelor, considerându-l mai potrivit pentru a mișca opinia publică.

Știai că anul 1960 este numit „Anul Africii” fiindcă șaptesprezece țări africane au devenit independente într-un singur an? Într-un val fără precedent, colonii franceze, britanice și o fostă administrație belgiană au ridicat steaguri noi în doar câteva luni. Rareori în istorie harta unui continent s-a schimbat atât de repede.

Știai că, în discursul „I Have a Dream” din 1963, Martin Luther King Jr. nu plănuise cuvintele care aveau să rămână celebre? Citea de pe un text pregătit, când cântăreața gospel Mahalia Jackson, aflată în apropiere, i-a strigat „Spune-le despre vis, Martin!”. King a lăsat foile deoparte și a improvizat pasajul despre visul său, devenit inima cuvântării.

Știai că Mahatma Gandhi a fost nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel pentru Pace, dar nu l-a primit niciodată? A fost propus în 1937, 1938, 1939, 1947 și, ultima dată, în 1948, cu câteva zile înainte de a fi asasinat. În acel an comitetul norvegian a decis să nu acorde premiul nimănui, menționând că nu găsise „niciun candidat viu potrivit”.

Știai că Nelson Mandela a petrecut douăzeci și șapte de ani în închisoare, dintre care optsprezece pe insula Robben, spărgând piatră într-o carieră de calcar? Lumina orbitoare reflectată de piatra albă i-a afectat pentru totdeauna ochii. Când a fost eliberat, în 1990, ceruse ca vizitatorii să nu folosească blițul aparatelor de fotografiat lângă el.

Știai că, la scurt timp după independența Indiei, Mahatma Gandhi a fost întrebat de un jurnalist ce părere are despre civilizația occidentală? Se spune că a răspuns cu un zâmbet: „Cred că ar fi o idee bună”. Replica a rămas celebră, deși istoricii nu au găsit o sursă sigură și contemporană care să confirme că a rostit-o cu adevărat.