Istorie

Știai că hărțile medievale și cele de la începutul epocii moderne aveau adesea, în zonele necunoscute, monștri marini și avertismente? Ideea că vechile hărți spuneau „aici sunt lei” sau „aici sunt balauri” este în mare parte o legendă, dar o singură hartă cunoscută, globul Lenox de la începutul secolului al XVI-lea, poartă inscripția în latină „HC SVNT DRACONES”, adică „aici sunt dragoni”.

Știai că Marco Polo a petrecut, după relatările sale, mai bine de 20 de ani călătorind prin Asia și în slujba marelui han Kublai? Cartea despre călătoriile sale, dictată în închisoare unui coleg de celulă, a fascinat Europa și a fost citită și de Columb. Chiar dacă unele detalii sunt exagerate sau nesigure, ea a aprins imaginația generațiilor de exploratori.

Știai că Tratatul de la Tordesillas, semnat în 1494, a împărțit lumea neeuropeană între Spania și Portugalia printr-o simplă linie trasată pe hartă? Papa a mijlocit împărțirea unui meridian în Oceanul Atlantic: la vest de linie era pentru Spania, la est pentru Portugalia. Astfel s-a explicat mai târziu de ce Brazilia vorbește portugheză, iar restul Americii de Sud, spaniolă.

Știai că problema determinării longitudinii pe mare a rămas nerezolvată sute de ani și a costat multe vieți? Latitudinea se putea afla ușor după stele, dar poziția est-vest cerea măsurarea exactă a timpului, imposibilă cu ceasurile de atunci pe o corabie legănată. Abia în secolul al XVIII-lea, ceasornicarul John Harrison a construit cronometrul care a rezolvat enigma.

Știai că micuța caravelă, corabia preferată a exploratorilor portughezi și spanioli, era prețuită tocmai pentru că era ușoară și maniabilă? Cu velele ei triunghiulare, putea naviga relativ bine împotriva vântului și înainta pe ape puțin adânci, aproape de coastă. Două dintre cele trei corăbii ale lui Columb, Niña și Pinta, erau caravele.

Știai că, în lungile călătorii pe mare, timpul se măsura cu o clepsidră de nisip întoarsă la fiecare jumătate de oră de un mus, un băiat de corabie? De numărul de întoarceri depindea schimbul de gardă și calculul aproximativ al drumului parcurs. Dacă băiatul adormea sau întorcea clepsidra prea devreme, socoteala întregii navigații putea fi dată peste cap.

Știai că mirodeniile precum piperul, scorțișoara și cuișoarele erau atât de scumpe în Europa medievală și modernă timpurie încât erau plătite uneori la greutate aproape ca aurul? Tocmai goana după aceste condimente a împins Portugalia și Spania să caute rute maritime directe spre Asia. Marile explorări au pornit, în bună măsură, din dorința de a scăpa de intermediarii care scumpeau piperul.

Știai că Johannes Gutenberg nu a inventat de la zero tiparul, ci geniul lui a stat în combinarea mai multor idei? A adaptat presa folosită pentru struguri și ulei, a turnat litere metalice mobile într-un aliaj de plumb, staniu și antimoniu și a creat o cerneală pe bază de ulei care se prindea de metal. Abia împreună, aceste piese au dat naștere tiparului european, în jurul anului 1450.

Știai că faimoasa Biblie de la Gutenberg poartă și numele de „Biblia cu 42 de rânduri”? Denumirea vine chiar de la numărul de rânduri de pe fiecare coloană a paginii. Se crede că au fost tipărite în jur de 180 de exemplare, dintre care astăzi mai supraviețuiesc doar vreo 49, întregi sau fragmentare.

Știai că Gutenberg și-a pierdut propria invenție într-un proces? Finanțatorul său, Johann Fust, i-a împrumutat bani, iar când Gutenberg nu a putut plăti la timp, Fust l-a dat în judecată și a câștigat, în 1455, atelierul și utilajele. Astfel, omul care a schimbat lumea a rămas practic fără tiparnița pe care o construise.

Știai că textele tipărite în Europa înainte de 1 ianuarie 1501 au un nume special, „incunabule”? Cuvântul vine din latinescul „incunabula”, care înseamnă „leagăn” sau „scutece”, sugerând copilăria tiparului. Se estimează că din acea perioadă de pionierat s-au păstrat zeci de mii de ediții diferite.

Știai că răspândirea tiparului a fost fulgerătoare? De la un singur atelier la Mainz, în jurul lui 1450, meșteșugul a ajuns în doar o jumătate de secol în peste 250 de orașe europene. Se apreciază că până în anul 1500 fuseseră deja tipărite milioane de cărți, mai multe decât copiaseră scribii Europei în tot mileniul dinainte.

Știai că Veneția a devenit repede capitala tiparului european? Aici a activat Aldus Manutius, care a înființat celebra tipografie Aldină și a lansat cărțile de format mic „octavo”, strămoașele cărții de buzunar. Tot atelierului său i se datorează popularizarea literelor italice, croite spre a economisi spațiu și a imita scrisul de mână elegant.

Știai că familia Medici a pornit nu din sânge nobil, ci din bănci? Averea lor a venit din banca fondată la Florența, care a ajuns cea mai puternică din Europa secolului al XV-lea și bancher chiar al papilor. Cu banii câștigați din negoț și finanțe, ei au ajuns să susțină o parte însemnată din arta și cultura Renașterii.

Știai că Lorenzo de Medici, supranumit „il Magnifico”, a fost mai degrabă un rafinat protector al artelor decât un om de afaceri priceput? Sub oblăduirea lui, la Florența au fost sprijiniți artiști și gânditori, iar un tânăr pe nume Michelangelo ar fi locuit chiar în casa familiei. În schimb, sub conducerea sa banca Medici a intrat în declin.

Știai că familia Medici a dat Bisericii patru papi? Doi dintre ei, Leon al X-lea și Clement al VII-lea, au condus Roma tocmai în furtunosul secol al XVI-lea, în plină Reformă. Astfel, o familie de bancheri florentini a ajuns să pună mâna, de mai multe ori, chiar pe cârma Bisericii Catolice.

Știai că Cosimo de Medici a trimis agenți prin toată Europa și Orientul ca să vâneze manuscrise antice uitate? Cărturarii pe care i-a sprijinit au adunat texte grecești și latinești pierdute, iar el a pus bazele bibliotecii Laurenziana din Florența. Această sete de recuperare a antichității a fost inima însăși a umanismului renascentist.

Știai că, după căderea Constantinopolului în 1453, mulți învățați bizantini au fugit în Italia aducând cu ei manuscrise grecești? Ei au adus și cunoașterea limbii grecești vechi, aproape uitată în Apus. Această migrație a dat un imbold uriaș studiului lui Platon și al filozofilor antici, hrănind Renașterea florentină.

Știai că umaniștii Renașterii au inventat, oarecum din greșeală, ideea de „Ev Mediu”? Ei priveau propria epocă drept o renaștere a strălucirii antice și numeau disprețuitor „epoca de mijloc” veacurile dintre Antichitate și vremea lor. Astfel, chiar termenul „medieval” s-a născut din mândria oamenilor Renașterii.

Știai că cea mai veche carte tipărită păstrată integral, cu dată sigură, nu este europeană, ci chineză? Este vorba despre „Sutra Diamantului”, tipărită cu blocuri de lemn în anul 868, cu aproape șase secole înaintea lui Gutenberg. Ea a fost descoperită într-o peșteră de la Dunhuang și se află astăzi la British Library.

Știai că literele mobile fuseseră născocite în Asia cu mult înaintea lui Gutenberg? În China secolului al XI-lea, meșterul Bi Sheng a creat caractere din lut ars, iar coreenii au turnat litere de metal deja în secolul al XV-lea. Marele avantaj al Europei a fost alfabetul cu puține semne, mult mai potrivit pentru tiparul cu litere mobile decât miile de caractere din scrierile asiatice.

Știai că tiparul a fost combustibilul care a aprins Reforma? Când Martin Luther și-a afișat tezele în 1517, tipografiile le-au multiplicat și răspândit prin Germania într-un ritm nemaivăzut. Scrierile lui, tipărite în germana poporului, s-au vândut în zeci de mii de exemplare, transformând o dezbatere teologică într-o mișcare de masă.

Știai că românii au avut tipar timpuriu, prin diaconul Coresi? La Brașov, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, el a tipărit cărți în limba română, printre care un Tetraevanghel și un Psaltire. Prin ele, limba română scrisă a făcut un pas hotărâtor spre unificare și spre folosirea în cult și în cultură.

Știai că unele dintre primele cărți tipărite imitau cu grijă manuscrisele scrise de mână? Tipografii lăsau anume spații goale la începutul capitolelor, pentru ca artiștii să deseneze acolo, cu mâna, inițialele împodobite și miniaturile colorate. La început, mulți cumpărători nici nu voiau să pară că dețin o carte „de mașină”, ci una lucrată de copiști.

Știai că cele 95 de teze ale lui Martin Luther, afișate la Wittenberg pe 31 octombrie 1517, nu erau scrise în germană, ci în latină, limba învățaților? Ele erau gândite ca teme de dezbatere academică între teologi, nu ca un manifest pentru popor. Tocmai traducerea lor rapidă în germană, făcută fără știrea lui Luther, și tiparul le-au aruncat în conștiința întregii Germanii în doar câteva săptămâni.

Știai că însăși scânteia care a aprins Reforma a fost o campanie de strângere de bani pentru zidirea bazilicii Sfântul Petru din Roma? Predicatorul de indulgențe Johann Tetzel străbătea ținuturile germane cu o vorbă rămasă celebră, potrivit căreia, îndată ce banul zăngăne în cufăr, sufletul zboară din purgatoriu. Această comercializare l-a scandalizat pe Luther și l-a împins să scrie cele 95 de teze.

Știai că, ascuns la castelul Wartburg sub numele de Junker Jörg, adică „cavalerul George”, Luther a tradus întregul Nou Testament din greacă în germană în doar circa unsprezece săptămâni? Această traducere, tipărită în 1522, a modelat decisiv limba germană literară de mai târziu. Se povestește că, chinuit de ispite în singurătatea turnului, ar fi aruncat cu călimara după diavol.

Știai că la Dieta de la Worms din 1521, chemat să își retracteze scrierile în fața împăratului Carol Quintul, Luther a cerut o zi de răgaz înainte de a răspunde? A doua zi a refuzat retractarea, spunând că nu poate merge împotriva conștiinței sale. Faimoasa formulă „Aici stau, altfel nu pot” nu apare însă în procesele-verbale timpurii și e socotită de mulți istorici o adăugire de mai târziu.

Știai că Martin Luther, fostul călugăr, s-a căsătorit în 1525 cu Katharina von Bora, o fostă călugăriță care fugise dintr-o mănăstire ascunsă, după cum spune tradiția, într-un butoi de hering? Cei doi au avut șase copii, iar căminul lor a devenit un model pentru viața de familie a clericilor protestanți. Luther o numea afectuos „domnul meu Käthe”, prețuindu-i firea gospodărească și hotărâtă.

Știai că, la Zürich, reforma condusă de Huldrych Zwingli a început în 1522 cu un ospăț de cârnați în postul Paștelui? Tipograful Christoph Froschauer și prietenii săi au mâncat carne în vremea de post, iar Zwingli, prezent, a apărat gestul într-o predică despre libertatea alimentelor. Acest episod, cunoscut ca „afacerea cârnaților”, este socotit începutul Reformei elvețiene.