Natură

Știai că mimoza sensibilă, Mimosa pudica, își strânge frunzele în câteva secunde la cea mai mică atingere? Mișcarea se datorează unor celule de la baza frunzei care pierd brusc apa și se dezumflă, iar cercetări recente arată că planta pare chiar să „țină minte” că o atingere repetată nu îi face rău și încetează să se mai închidă.

Știai că există o plantă ce se rotește vizibil, telegraful sau Codariocalyx motorius? Frunzulițele ei mici se mișcă în salturi mărunte, ca niște brațe de semnalizator, o mișcare atât de neobișnuită încât l-a fascinat chiar pe Charles Darwin, care i-a dedicat pagini întregi în studiile sale despre mișcarea plantelor.

Știai că cel mai înalt copac viu cunoscut, un arbore Sequoia sempervirens numit Hyperion, se ridică peste o sută șaisprezece metri, mai mult decât Statuia Libertății cu tot cu soclu? Crește ascuns într-o pădure din nordul Californiei, iar locul lui exact este ținut secret pentru a-l feri de pași prea numeroși.

Știai că unul dintre cei mai bătrâni copaci de pe pământ este un pin Pinus longaeva din Munții Albi ai Californiei, cu o vârstă de peste patru mii opt sute de ani? Când el era un puiet firav, piramidele Egiptului abia se ridicau, iar el rezistă și astăzi în roca uscată și vânturile aspre de la mare altitudine.

Știai că planta Welwitschia mirabilis din deșertul Namib trăiește mii de ani producând, de-a lungul întregii vieți, doar două frunze? Acestea cresc necontenit, se despică și se destramă la capete, dând impresia unei încâlceli întregi, deși sunt tot cele două foi ivite când planta era încă tânără.

Știai că cel mai mare cactus din lume, saguaro, poate depăși doisprezece metri înălțime și trăi peste o sută cincizeci de ani? Un exemplar matur poate stoca sute de litri de apă în trupul lui plisat, umflându-se după ploaie ca un burduf și strângându-se apoi încet în lunile de secetă.

Știai că bambusul este printre cele mai iuți plante crescătoare de pe pământ, unele specii adăugând aproape un metru într-o singură zi? La așa ritm, o tulpină poate depăși aproape un centimetru la fiecare câteva minute, o creștere aproape vizibilă cu ochiul liber în anotimpul cald.

Știai că cea mai otrăvitoare plantă din grădinile noastre poate fi omagul, Aconitum, numit odinioară „aconit” sau „iarba-lupului”? O cantitate foarte mică de alcaloid din rădăcina lui poate opri inima, iar în vechime otrava era folosită pentru vârfurile săgeților la vânătoarea lupilor, de unde i s-a tras și numele.

Știai că arborele manchineel din Caraibe, Hippomane mancinella, este socotit unul dintre cei mai periculoși copaci din lume? Seva lui arde pielea, iar simpla adăpostire sub coroana lui în timpul ploii poate produce bășici, fiindcă apa spală sucul toxic peste cel care caută umbră.

Știai că unele plante numite „ale învierii”, precum Selaginella lepidophylla din deșerturile Americii, se pot usca aproape complet și rămâne așa luni de zile, apoi reînverzi la prima ploaie? Ghemuite ca un pumn cafeniu în vremea secetei, ele se desfac și își recapătă verdele de îndată ce simt umezeala.

Știai că muștarul micuț Arabidopsis a fost prima plantă cu flori care și-a completat întregul ciclu de viață în spațiu, de la sămânță la sămânță, la bordul unei stații orbitale? Experimentele au arătat că, în ciuda lipsei de greutate, rădăcinile știu tot să caute o direcție, ghidate mai ales de umezeală și de lumină.

Știai că una dintre cele mai vechi semințe readuse la viață a încolțit dintr-un sâmbure de curmal găsit lângă Marea Moartă, vechi de aproape două mii de ani? Botezat Matusalem, puietul crescut din el aparține unui soi de curmal socotit dispărut de secole, o punte vie între lumea de azi și grădinile antichității.

Știai că cea mai mare plantă carnivoră, ulciorul Nepenthes din Borneo, poartă cupe atât de mari încât pot cuprinde peste un litru de lichid? În ele se îneacă gâze, dar au fost găsite prinse chiar și broscuțe ori rozătoare mici, digerate încet de sucurile acide adunate pe fundul ulciorului.

Știai că cel mai mare organism viu cunoscut de pe Pământ este o ciupercă de miere (Armillaria ostoyae) din Munții Albaștri ai Oregonului? Miceliul ei se întinde pe aproape 9 kilometri pătrați în Pădurea Națională Malheur, cântărește sute de tone și ar avea, după estimări, între 2.400 și 8.650 de ani. Ceea ce vedem la suprafață, câteva mănunchiuri de pălării, e doar respirația trecătoare a unei ființe imense care trăiește ascunsă în pământ.

Știai că ceea ce numim în mod obișnuit „ciupercă” este doar organul de fructificare, adevăratul corp al ființei fiind o rețea fină de filamente numită miceliu, ascunsă în sol sau în lemn? Aceste fire, numite hife, se pot întinde pe kilometri într-un singur gram de pământ fertil și formează una dintre cele mai vaste țesături vii ale planetei, țesută în tăcere sub tălpile noastre.

Știai că unele ciuperci strălucesc noaptea cu o lumină verzuie, un fenomen cunoscut din vechime sub numele de foxfire, adică „focul vulpii”? Peste 70 de specii, precum Omphalotus olearius sau Mycena chlorophos, produc această bioluminescență printr-o reacție între o moleculă numită luciferină și oxigen. Pădurarii de odinioară spuneau că lemnul putred „arde rece”, iar filozoful Aristotel însuși consemna această lumină fără flacără.

Știai că lichenul nu este o singură ființă, ci o alianță răbdătoare între o ciupercă și o algă sau o cianobacterie? Ciuperca oferă adăpost și umiditate, iar partenerul verde, prin fotosinteză, dăruiește hrana; împreună supraviețuiesc acolo unde niciunul n-ar rezista singur. Cercetări recente au arătat că în multe licheni participă și o a treia gazdă, o drojdie, făcând din acest trup mărunt o adevărată cetate a conviețuirii.

Știai că lichenii sunt printre cei mai lenți locuitori ai stâncilor, unii crescând mai puțin de un milimetru pe an? Această încetineală i-a făcut un fel de ceasornic al pietrelor: prin lichenometrie, cercetătorii măsoară diametrul pâlcurilor de lichen galben (Rhizocarpon geographicum) pentru a afla de câte veacuri stă descoperită o stâncă. Unii licheni din Arctica ar depăși, prin această socoteală, patru mii de ani de viață.

Știai că licheni vii au fost trimiși în afara Stației Spațiale Internaționale și au supraviețuit în golul cosmic? În experimentul LICHENS, specii precum Rhizocarpon geographicum au îndurat vidul, radiația ultravioletă neîmblânzită și frigul spațiului timp de peste două săptămâni, iar la întoarcere și-au reluat fotosinteza aproape neatinse. Această micuță făptură de pe pietrele noastre pare croită să reziste chiar și acolo unde nimic nu ar trebui să trăiască.

Știai că mușchii nu au rădăcini adevărate și nici vase prin care să circule seva, așa cum au celelalte plante? Ei sorb apa și lumina direct prin frunzulițele lor, uneori groase de o singură celulă, și de aceea se feresc în locuri umbroase și umede. Fiind lipsiți de un schelet interior de vase, mușchii rămân mărunți la trup, dar acoperă cu răbdare scoarța, piatra și pământul reavăn.

Știai că turbăriile de mușchi Sphagnum acoperă doar o mică parte din uscatul planetei, dar păstrează în ele mai mult carbon decât toate pădurile lumii la un loc? Acest mușch al mlaștinilor poate reține de până la douăzeci de ori greutatea sa în apă și acidifiază atât de mult locul, încât împiedică putrezirea. Așa se face că în turbării s-au păstrat, veacuri de-a rândul, trupuri și obiecte aproape neatinse de vreme.

Știai că sub aproape fiecare pădure se întinde o rețea nevăzută prin care copacii schimbă hrană și semnale, o urzeală numită în glumă „wood wide web”? Ciupercile micoriziene își împletesc hifele cu rădăcinile arborilor, primind zaharuri și dăruind în schimb apă și minerale sorbite din adâncul solului. Prin aceste fire, un copac bătrân poate hrăni un puiet umbrit, iar pădurea întreagă respiră ca un singur trup.

Știai că cele mai vechi fosile de ciuperci descoperite sunt cu sute de milioane de ani mai bătrâne decât dinozaurii? În Scoția, în celebrul zăcământ Rhynie chert, s-au găsit hife și structuri fungice vechi de aproximativ 410 milioane de ani. Iar unele microfosile socotite fungice din Canada ar coborî această obârșie chiar până spre un miliard de ani în urmă, cu mult înainte ca uscatul să se acopere cu plante.

Știai că o singură pălărie de ciupercă poate elibera miliarde de spori, iar o gigantică Calvatia gigantea ar putea purta în trupul ei mii de miliarde? Sporii sunt atât de ușori și de mulți, încât veșnic plutesc în aer câțiva deasupra capetelor noastre. Cercetătorii au descoperit chiar că ciupercile își răcesc suprafața și produc un curent de aer propriu, un vânt mărunt, pentru a-și trimite semințele nevăzute în lume.

Știai că lichenii sunt adesea primii care colonizează stânca goală, deschizând calea pentru toate viețuitoarele care vor urma? Ei secretă acizi care rod încet piatra și, împreună cu vremea, o prefac în firicele de sol pe care se pot prinde apoi mușchii și ierburile. Această muncă tăcută, numită succesiune primară, este întâia zvâcnire de viață pe lava răcită sau pe roca proaspăt dezvelită.

Știai că din licheni se scoteau odinioară culori de preț pentru vopsitul lânii, iar dintr-o specie mediteraneeană numită Roccella se obținea vestitul purpuriu orseille? Tot din licheni provine și turnesolul, acea substanță care își schimbă culoarea după cum locul este acid sau bazic, folosită și azi în laboratoare. Astfel, o făptură măruntă de pe stânci a colorat veșminte și a măsurat taina acizilor.

Știai că lichenii sunt atât de simțitori la aerul murdar, încât slujesc drept santinele ale curățeniei văzduhului? Fiindcă își sorb hrana direct din ploaie și din aer, ei se sting acolo unde fumul și dioxidul de sulf apasă orașele, iar prezența unor specii firave, precum Usnea cea bărboasă, e semn că aerul e limpede. Cercetătorii citesc de veacuri sănătatea unui ținut după bogăția lichenilor de pe scoarța copacilor.

Știai că mușchiul Sphagnum a fost folosit în vechime, iar apoi și în Marele Război, pentru pansarea rănilor? Fiind foarte absorbant și având însușiri ușor antiseptice datorită acidității sale, el înlocuia bumbacul atunci când acesta lipsea. Se povestește că voluntari culegeau tone de mușch din mlaștinile Scoției și Irlandei, uscându-l pentru spitalele de campanie ale anilor 1914 - 1918.

Știai că ciupercile nu sunt nici plante, nici animale, ci alcătuiesc o împărăție a lor, mai apropiată prin înrudire de animale decât de plante? Ele nu fac fotosinteză, ci se hrănesc absorbind materia din jur, iar pereții celulelor lor sunt căptușiți cu chitină, aceeași substanță din care e făcută platoșa gândacilor. Multă vreme socotite plante ciudate, ciupercile și-au primit abia târziu regatul lor deosebit în arborele vieții.

Știai că unele mucegaiuri de mucilagiu, cum e Physarum polycephalum, pot găsi drumul cel mai scurt printr-un labirint deși nu au nici creier, nici măcar celule despărțite? Puse să crească între boabe de ovăz, aceste ființe gelatinoase au refăcut într-un vas de laborator traseul căilor ferate din jurul orașului Tokyo, aproape la fel de bine ca inginerii. Sunt un tărâm de graniță al viului, cândva socotit înrudit cu ciupercile.