Natură

Știai că chihlimbarul nu este o piatră, ci rășină de copac întărită și fosilizată de-a lungul a milioane de ani, iar uneori păstrează prinse în el, ca într-o clipă oprită, insecte și frunze străvechi?

Știai că sarea de bucătărie este de fapt un mineral numit halit, iar cristalele ei au forma unor cubulețe mici, pe care le poți vedea cu ochiul liber dacă privești cu atenție sarea grunjoasă?

Știai că salina de la Turda a fost exploatată încă din vremuri vechi și că uriașele goluri lăsate în munte de scoaterea sării sunt astăzi vizitate ca un adevărat tărâm subteran, cu aerul lor răcoros și liniștit?

Știai că zăcămintele de sare de la Turda și Praid s-au format din evaporarea unor mări străvechi, care au lăsat în urmă, îngropate adânc, straturi groase de sare?

Știai că aerul din minele de sare, precum cel de la Praid, este folosit de multă vreme pentru odihnă și alinarea suferințelor respiratorii, într-o practică numită speoterapie?

Știai că aurul se găsește în natură adesea sub formă de fire, foițe sau bobițe curate, numite pepite, și că, fiind atât de greu, se adună pe fundul râurilor de unde poate fi spălat din nisip?

Știai că aurul este un metal atât de puțin schimbător încât nu ruginește și nu se întunecă, iar podoabe de aur vechi de mii de ani strălucesc și azi la fel ca în ziua în care au fost făurite?

Știai că o parte însemnată a aurului aflat aproape de suprafața Pământului ar fi fost adus de meteoriți în tinerețea planetei, când aurul mai vechi se scufundase deja spre miezul de fier?

Știai că unii meteoriți sunt alcătuiți aproape numai din fier și nichel și că sunt bucăți din miezul metalic al unor lumi mici sfărâmate, ajunse pe Pământ din adâncul spațiului?

Știai că, atunci când sunt tăiați și șlefuiți, meteoriții de fier arată un desen ciudat de linii încrucișate, numite figurile Widmanstätten, care se formează doar prin răcirea foarte înceată, de-a lungul a milioane de ani, în adâncul spațiului?

Știai că geodele sunt niște pietre rotunde, cenușii și neînsemnate pe dinafară, dar care, spart, dezvăluie în golul dinăuntru o comoară de cristale strălucitoare, crescute încet dinspre pereți spre centru?

Știai că opalul își datorează jocul minunat de culori nu unor pigmenți, ci unor sfere mărunte și ordonate din interiorul lui, care descompun lumina așa cum o face o mulțime de mici curcubeie?

Știai că unele minerale par obișnuite la lumina zilei, dar sub o lampă ultravioletă strălucesc în verde, portocaliu sau albastru aprins, un fenomen numit fluorescență care i-a uimit dintotdeauna pe cercetători?

Știai că însuși cuvântul „fluorescență" vine de la mineralul fluorit, la care acest strălucire sub lumină specială a fost observată și numită pentru prima oară?

Știai că duritatea mineralelor se măsoară pe o scară cu zece trepte, numită scara Mohs, în care talcul cel moale stă la treapta întâi, iar diamantul, la treapta a zecea, poate zgâria orice altă piatră?

Știai că pe scara Mohs fiecare mineral poate zgâria doar pe cele aflate sub el, așa încât o simplă zgârietură a fost multă vreme cel mai la îndemână mijloc de a recunoaște pietrele?

Știai că multe fosile se formează atunci când o vietate îngropată în nămol se preface încet, atom cu atom, în piatră, apa strecurată printre rămășițe înlocuindu-le cu minerale până rămâne o copie pietrificată?

Știai că uneori nu rămâne din ființa dispărută decât urma ei în piatră, precum tiparul unei scoici, al unei frunze sau chiar al unor pași lăsați cândva în noroiul întărit de vreme?

Știai că granitul, din care sunt făcute multe trepte și monumente, se naște adânc sub pământ din magmă răcită foarte încet, iar tocmai răbdarea acestei răciri îngăduie cristalelor din el să crească destul de mari cât să le vezi cu ochiul liber?

Știai că marmura, atât de îndrăgită de sculptori, este de fapt o rocă calcaroasă transformată de căldura și presiunea din adâncul Pământului, care i-au dat cristalele fine și vinișoarele ei minunate?

Știai că unele cristale de cuarț cresc atât de mari și de limpezi încât par sloiuri de gheață, iar cei din vechime credeau chiar că sunt gheață veșnic înghețată, de unde le vine și numele de „cristal", din grecescul pentru gheață?

Știai că nici două cristale de zăpadă nu sunt la fel, dar toate au aceeași simetrie cu șase colțuri, fiindcă apa înghețată își așază mereu atomii după același tipar în formă de fagure?

Știai că anotimpurile nu se nasc din apropierea de Soare, ci din înclinarea axei Pământului cu aproximativ 23,5 grade? Din pricina acestei ușoare aplecări, aceeași rază de lumină cade mai drept sau mai pieziș pe pământ, și de aici căldura verii ori răcoarea iernii.

Știai că, în chip surprinzător, Pământul este cel mai aproape de Soare tocmai în ianuarie, în toiul iernii din emisfera nordică? Depărtarea față de Soare nu hotărăște anotimpul; înclinarea axei este cea care rânduiește totul.

Știai că la solstițiul de vară Soarele urcă cel mai sus pe cer și ne dăruiește cea mai lungă zi a anului, iar la solstițiul de iarnă ne aduce cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte? Cuvântul „solstițiu” vine din latinescul „sol stitium”, adică „Soarele se oprește”, căci în acele zile pare că se odihnește pe loc.

Știai că la echinocții — cel de primăvară și cel de toamnă — ziua și noaptea sunt aproape deopotrivă de lungi pe tot cuprinsul pământului? Însuși numele lor vine din latinescul „aequinoctium”, adică „noapte egală”.

Știai că frunzele nu se colorează toamna, ci își arată abia atunci adevăratele culori ascunse? Galbenul și portocaliul se află în frunză tot timpul verii, dar sunt acoperite de verdele clorofilei; când zilele se scurtează și clorofila se retrage, culorile tăinuite ies la lumină.

Știai că roșul aprins al unor frunze de toamnă nu era acolo în timpul verii, ci se naște abia atunci? Copacul făurește pigmenți noi, numiți antociani, ca un fel de scut ce apără frunza cât timp își mai adună ultimele bunătăți înainte de cădere.

Știai că frunza nu cade pentru că moare, ci pentru că însuși copacul o desprinde cu blândețe? La baza fiecărei frunze se formează un strat subțire de despărțire, ca o cusătură ce se descoase încet, și astfel frunza se dezlipește lin, lăsând în urmă o rană deja vindecată.

Știai că, lepădându-și frunzele, copacul de fapt se cruță pe sine? Iarna, frunzele ar pierde prea multă apă și ar fi îngreunate de zăpadă; golindu-se de ele, arborele intră într-un somn tăcut și trece nevătămat peste ger.