Oameni

Gabriel Fauré s-a născut pe 12 mai 1845 la Pamiers, în sudul Franței, și a studiat muzica la École Niedermeyer din Paris, unde mai târziu Camille Saint-Saëns i-a devenit profesor și prieten apropiat. Compozitor de o senină spiritualitate, a creat lucrări de o eleganță discretă și de o profundă căldură interioară, înscriindu-se pe un drum propriu între romantism și modernism. Recviemul său în re minor (1888), numit de unii critica drept un legăn al morții, exprimă moartea nu ca groază, ci ca o eliberare luminoasă — concepție profund personală și curajoasă pentru epocă. A ajuns director al Conservatorului din Paris (1905–1920), formând o generație întreagă de compozitori francezi, deși în ultimii ani de viață a suferit de o surditate progresivă. S-a stins la Paris pe 4 noiembrie 1924, lăsând în urmă și capodopere ca Pavane, Pelléas et Mélisande (muzica de scenă) și nenumărate melodii pentru voce și pian.

Se spune că Recviemul meu nu exprimă frica de moarte și cineva l-a numit un legăn al morții. Dar așa înțeleg eu moartea: ca o eliberare fericită, o năzuință spre fericire de dincolo, mai degrabă decât o trecere dureroasă.

Fauré a studiat pianul cu Camille Saint-Saëns — cel care i-a deschis și lumea lui Liszt și Wagner — iar mai târziu a devenit el însuși directorul Conservatorului din Paris, transformând instituția prin introducerea unor standarde moderne de predare.