Oameni

Mark Rothko și-a dorit ca marile sale pânze cu câmpuri de culoare să fie privite de foarte aproape, de la circa 45 de centimetri, ca privitorul să fie învăluit de culoare și să nu mai vadă marginile. El insista ca tablourile să fie expuse în încăperi slab luminate, grupate compact, spre disperarea multor galerii care preferau lumina puternică.

Pentru capela ecumenică din Houston, cunoscută azi drept Rothko Chapel, artistul a pictat un ciclu de panouri masive în tonuri sumbre de negru, maro și violet închis. Rothko s-a sinucis în 1970, cu circa un an înainte ca acea capelă să fie inaugurată, în 1971, și nu a apucat să o vadă terminată.

Muralele Rothko destinate restaurantului Four Seasons din clădirea Seagram din New York nu au ajuns niciodată acolo. După ce a luat masa în acel restaurant de lux, Rothko a fost dezgustat de ideea ca operele lui să decoreze mesele bogătașilor, a rupt contractul și a returnat avansul; o parte dintre panouri a ajuns la Tate din Londra.

Pictura „Black on Maroon” a lui Rothko, aflată la Tate Modern, a fost vandalizată în 2012 de un bărbat care a scris cu cerneală neagră un mesaj într-un colț al pânzei. Restaurarea a durat aproape optsprezece luni, îngreunată tocmai de straturile subțiri și complexe de rășini și pigmenți cu care Rothko obținea profunzimea culorii.

Nu sunt un pictor abstract. Nu mă interesează relația dintre culoare și formă sau altceva asemănător. Mă interesează doar să exprim emoțiile umane fundamentale: tragedia, extazul, destinul.

Născut la Daugavpils, în Letonia, și emigrat copil în America, Mark Rothko a devenit unul dintre marii maeștri ai expresionismului abstract. A ajuns la faimoasele sale câmpuri de culoare — benzi orizontale, luminoase, care plutesc unele peste altele — dorind să exprime „emoțiile umane fundamentale: tragedia, extazul, destinul”. Cele 14 pânze din Capela Rothko din Houston, în tonuri grave, rămân un loc de rugăciune tăcută pentru orice suflet. A murit înainte de a-și vedea capodopera așezată la locul ei.