Oameni

Știai că Salvador Dalí își regla ceasul dormitului cu un truc numai de el știut? Ținea în mână o cheie metalică deasupra unei farfurii și ațipea în fotoliu; când somnul îi desfăcea degetele, cheia cădea cu zgomot și îl trezea numaidecât, prinzând astfel imaginile de la marginea visului. Metoda o împrumutase, spunea el, de la vechii călugări și pictori.

Știai că Dalí umbla adesea însoțit de un oțelar, un furnicar mustăcios ținut ca animal de companie, pe care îl plimba prin Paris și îl aducea la restaurante? Odată, spun povestirile, l-a legat de piciorul mesei într-un local elegant. Excentricitatea era pentru el o parte din artă, la fel de îngrijită ca mustața răsucită în sus.

Știai că pictorul Salvador Dalí folosea un truc ciudat ca să prindă imaginile de la granița somnului? Ațipea într-un fotoliu ținând o lingură deasupra unei farfurii de metal, iar când adormea de-a binelea, lingura cădea cu zgomot și îl trezea, salvând viziunea de o clipă.

Știai că spaniolul Salvador Dalí a poreclit girafa în flăcări „monstrul apocaliptic masculin” al vremurilor sale? Imaginea animalului cu spinarea cuprinsă de foc revine în mai multe dintre tablourile sale de la sfârșitul anilor 1930, ca semn de război și de prăbușire ce se apropia peste Europa. În aceeași lucrare, femeile cu sertare deschise în trup trimit la ideile lui Freud despre tainele ascunse ale sufletului omenesc.

„Îngerul” (L'Angélus) al lui Millet înfățișează doi țărani oprind lucrul la rugăciunea de seară. Salvador Dalí era obsedat de tablou și susținea că sub coșul cu cartofi s-ar ascunde un mic sicriu de copil; o radiografie făcută la Luvru a dezvăluit într-adevăr o formă geometrică pictată dedesubt, deși interpretarea rămâne discutabilă.

Ceasurile moi din „Persistența memoriei” a lui Salvador Dalí (1931) au fost inspirate, după propria mărturisire a pictorului, de un camembert care se topea la soare. Tabloul este surprinzător de mic, doar aproximativ 24 pe 33 de centimetri, iar peisajul din fundal reprezintă falezele de la Cadaqués, ținutul natal al artistului din Catalonia.

Salvador Dalí a numit metoda sa de lucru „metoda paranoic-critică”, prin care își cultiva deliberat stări de delir controlat pentru a genera imagini duble și asociații neașteptate. În tablouri precum „Metamorfoza lui Narcis”, o singură formă poate fi citită simultan ca o figură îngenuncheată și ca o mână care ține un ou.

Salvador Dalí a colaborat cu regizorul Luis Buñuel și, tot în anii de tinerețe, a fost prieten apropiat cu poetul Federico García Lorca. Multe dintre obsesiile sale picturale, precum figurile moleșite și peisajele stâncoase, își au rădăcina în anii formării la Madrid și în ținutul natal Cadaqués.

Singura diferență dintre un nebun și mine este că eu nu sunt nebun

Desenul este onestitatea artei. Nu există posibilitatea de a trișa: e ori bine, ori rău

Suprarealismul (din 1924) explorează visul, subconștientul și asocierile ilogice, punând la un loc imagini imposibile cu o precizie realistă. Salvador Dalí, cu ceasurile topite din „Persistența memoriei”, e cel mai cunoscut reprezentant.

Salvador Dalí a fost pictorul spaniol care a făcut din vis o lume vizibilă, chipul cel mai cunoscut al suprarealismului. Din pensula lui au ieșit ceasornicele moi din „Persistența memoriei", topite ca timpul însuși, și „Hristosul Sfântului Ioan al Crucii", văzut de sus, dintr-o tandrețe neașteptată. Excentric până la teatralitate, cu mustața lui răsucită și vorbele lui uimitoare, a rămas totuși un mare meșteșugar, care desena cu migala vechilor maeștri. În spatele măștii se ascundea un om îndrăgostit de o singură femeie, Gala, muza vieții lui.