Viață de om · Oameni
Născut într-un sat din Egipt, dintr-o familie creștină înstărită, Antonie a rămas de tânăr orfan; auzind în biserică cuvântul Domnului „De vrei să fii desăvârșit, vinde-ți averile și le dă săracilor”, și-a împărțit avutul și s-a retras în pustie spre nevoință. Ani îndelungați s-a luptat cu ispitele și cu vrăjmașul în singurătate, dobândind prin rugăciune și postire o rară pace și limpezime a inimii. Mulțime de ucenici s-au adunat în jurul lui, iar el, deși iubea liniștea, s-a pogorât și în cetate spre a întări pe creștini în vremea prigoanei și spre a mustra rătăcirea ariană. A adormit la adânci bătrâneți, la peste o sută de ani, în munții de lângă Marea Roșie. Este cinstit ca părinte al monahismului creștin și este pomenit la 17 ianuarie.
Citește tot →