Oameni

Constantin Brâncoveanu a fost domn al Țării Românești vreme de peste douăzeci de ani, cârmuind cu înțelepciune într-o epocă de mari primejdii și lăsând în urmă un strălucit veac de cultură, cu biserici, mănăstiri și tipărituri în multe limbe. A fost ctitor darnic și sprijinitor al Ortodoxiei în tot Răsăritul, purtând grijă de așezăminte creștine până în Locurile Sfinte. Pârât la Poarta otomană și lipsit de domnie, a fost dus la Constantinopol împreună cu cei patru fii ai săi — Constantin, Ștefan, Radu și Matei — și cu sfetnicul Ianache. Silit să se lepede de credința creștină spre a-și scăpa viața și a fiilor săi, a ales moartea, îmbărbătându-și copiii să rabde tăierea capului mai degrabă decât să-L tăgăduiască pe Hristos. Au fost martirizați la 15 august 1714, zi în care sunt și pomeniți ca „Sfinții Martiri Brâncoveni”.

Tradiția a păstrat cuvintele cu care domnitorul și-ar fi îmbărbătat fiii înaintea morții, îndemnându-i să-și dea viața pentru credință; osemintele sale se află astăzi în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.