Oameni

Jan Alojzy Matejko s-a născut pe 24 iunie 1838 la Cracovia, într-o familie cu rădăcini boeme, și a studiat la Școala de Arte Frumoase din același oraș, devenind mai târziu directorul ei. Considerat pictorul național al Poloniei, Matejko și-a dedicat întreaga carieră reconstituirii marilor momente din istoria polonă pe pânze de dimensiuni monumentale. Capodopera sa, „Bătălia de la Grunwald” (1878), înfățișând victoria polono-lituaniană din 1410 asupra cavalerilor teutoni, a devenit un simbol al rezistenței culturale într-o perioadă în care Polonia era împărțită între puterile vecine. A pictat zeci de scene istorice majore — de la „Uniunea de la Lublin” la „Copernic sau Conversații cu Dumnezeu” — și a realizat fresce impresionante în Bazilica Sfânta Maria din Cracovia. A murit pe 1 noiembrie 1893, lăsând în urmă o moștenire artistică ce a hrănit conștiința națională polonă în vremuri de grea cumpănă.

Matejko era doar sfert polonez prin sânge, dar a adoptat cu totul identitatea polonă; a refuzat oferta însuși a înpăratului Franz Joseph de a se stabili la Viena în condiții privilegiate, preferând să rămână la Cracovia în slujba națiunii sale.

Guido di Pietro, cunoscut ca Fra Angelico, s-a născut în jurul anului 1395 la Rupecanina, în regiunea Mugello din Toscana, și a intrat în Ordinul Dominican la mănăstirea din Fiesole, unde credința și pictura au devenit pentru el un act unitar de rugăciune. Frescele pe care le-a realizat în mănăstirea San Marco din Florența, între care celebra „Buna Vestire”, respiră o seninată și o lumină interioară care l-au impus ca unul dintre marii maeștri ai Renașterii timpurii. Între 1445 și 1449 a lucrat la Vatican, pictând capele pentru papii Eugeniu al IV-lea și Nicolae al V-lea, unde a lăsat cicluri narative de o rară eleganță. A murit pe 18 februarie 1455 la Roma, în deplină sfințenie a vieții, și a fost beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea pe 3 octombrie 1982. Pe 18 februarie 1984, același papă l-a proclamat solemn patron universal al tuturor artiștilor.

Se spune că Fra Angelico plângea ori de câte ori picta Răstignirea lui Hristos și că nu-și retuca niciodată figurile sfinte, considerând că mâna care le-a dat viață fusese călăuzită de Dumnezeu însuși.

Gheorghe Tattarescu s-a născut la 10 octombrie 1820 la Focșani, într-o familie modestă, și a deprins primele taine ale meșteșugului de la unchiul său, zugravul de biserici Nicolae Teodorescu, la Buzău. Cu sprijinul episcopului Chesarie a plecat să studieze la Roma, la Accademia di San Luca, de unde s-a întors pătruns de spiritul neoclasicismului italian, pe care l-a sădit apoi în arta românească. A pictat neobosit fresce și icoane în zeci de biserici din Țara Românească, printre care catedrala din Buzău și numeroase lăcașuri bucureștene, îmbinând rigoarea academică cu o duioșie senină. Alături de Carol Popp de Szathmári și de alți dascăli, a fost printre întemeietorii Școlii de Belle-Arte din București, deschisă în 1864, punând astfel temelie învățământului artistic modern. Pătruns de idealurile pașoptiste, a lăsat și lucrări cu tâlc patriotic, precum alegoria „Deșteptarea României”. S-a stins la București la 24 octombrie 1894, lăsând în urmă o operă bisericească și laică de o statornică seninătate.

A fost unul dintre cei doi profesori-fondatori ai Școlii de Belle-Arte din București în 1864, alături de Theodor Aman, contribuind la formarea primei generații de pictori români moderni.

Sava Henția s-a născut la 20 februarie 1848 în satul Sebeșel, din ținutul Sebeșului, în Transilvania, într-o familie de țărani români. Talentul său timpuriu i-a deschis calea spre Școala de Belle-Arte din București, unde a studiat cu Theodor Aman, iar apoi, ca unul dintre primii bursieri români, și-a desăvârșit studiile la Paris. S-a remarcat ca pictor de compoziții istorice, portrete și scene de gen, dar și ca ilustrator, semnând ilustrații pentru ediții din opera unor scriitori români. În timpul Războiului de Independență din 1877–1878 a însoțit armata română, realizând schițe și lucrări inspirate de acele zile, mărturii prețioase ale epocii. Arta sa, îngrijită și limpede, poartă amprenta școlii academice pariziene. S-a stins la București în anul 1904, lăsând o operă legată strâns de istoria și viața neamului său.

Corneliu Baba s-a născut la 18 noiembrie 1906 la Craiova, fiu al pictorului Gheorghe Baba, de la care a moștenit dragostea pentru culoare și meșteșug. Și-a făcut studiile la Belle-Arte, legându-se de orașul Timișoara și mai apoi de Iași, unde a predat, înainte de a se stabili ca profesor la Institutul de Arte Plastice din București. Maestru al portretului și al compoziției, a lucrat în tradiția marilor clasici precum Rembrandt, Goya și Tițian, cu o materie picturală densă și grave acorduri de întuneric și lumină. Din mâna sa au ieșit cicluri celebre — țăranii, „Regele nebun”, arlechinii, odihna — în care se citește o meditație asupra demnității și suferinței omului. Recunoscut atât în țară, cât și peste hotare, a fost ales membru al mai multor academii de artă. S-a stins la București la 28 decembrie 1997, lăsând una dintre cele mai puternice și mai grave opere ale picturii românești.

Ion Țuculescu s-a născut la 19 mai 1910 la Craiova, într-o vreme și un loc care aveau să-i hrănească deopotrivă pasiunea pentru știință și pentru culoare. A urmat studii strălucite de medicină și științe naturale la București, devenind medic și cercetător, dar toată viața a pictat cu o ardere neostoită, ca dintr-o chemare lăuntrică. În prima parte a operei sale a zugrăvit peisaje și naturi statice de o vibrație colorată aparte, pentru ca în ultimii ani să ajungă la un limbaj propriu, expresionist și aproape totemic, inspirat de motivele covoarelor și scoarțelor oltenești. Ochii-simbol și semnele arhaice care-i străbat pânzele târzii au făcut din el un creator singular, greu de așezat într-o școală. S-a stins la București la 27 iulie 1962, iar adevărata sa recunoaștere a venit postum, odată cu marile expoziții care i-au dezvăluit forța. Astăzi este socotit unul dintre cei mai originali pictori români ai secolului XX.

Nicolae Dărăscu s-a născut la 18 februarie 1883 la Giurgiu, pe malul Dunării, fluviul și apele avându-și un loc statornic în arta sa de mai târziu. Și-a făcut studiile la București, apoi la Paris, unde a intrat în atingere cu impresionismul și cu curentele înnoitoare ale vremii, ale căror lecții de lumină și culoare le-a împletit cu propria sensibilitate. Colorist strălucit, a fost cucerit de lumina Veneției, de pitorescul Balcicului și de peisajele litoralului, cărora le-a dat o vibrație caldă și limpede. A participat, ca și alți artiști, la efortul de front din anii Primului Război Mondial, lăsând și lucrări legate de acele încercări. Peisajele sale, scăldate în soare și reflexe de apă, l-au așezat printre marii coloriști ai picturii românești. S-a stins la București în anul 1959, lăsând o operă senină, închinată luminii și frumuseții firii.

Știai că Leonardo da Vinci scria mai toate însemnările în oglindă, de la dreapta la stânga? Cine voia să le citească trebuia să le pună în fața unei oglinzi. Unii cred că ascundea astfel idei primejdioase, dar cel mai probabil o făcea doar pentru că era stângaci și așa nu-și mânjea cerneala proaspătă cu mâna.

Știai că Leonardo da Vinci cumpăra păsări închise în colivii doar ca să le dea drumul? Un negustor din Florența povestea despre acest obicei al său. Omul care visa să dea oamenilor aripi nu putea suferi vederea unei zburătoare captive.

Știai că Vincent van Gogh a vândut în timpul vieții foarte puține tablouri și trăia aproape întreg pe banii trimiși lună de lună de fratele său Theo? Cei doi și-au scris sute de scrisori, iar din ele cunoaștem astăzi gândurile pictorului mai bine decât din orice jurnal. Theo a murit la doar șase luni după Vincent, iar cei doi frați odihnesc acum unul lângă altul, sub același verde de iederă.

Știai că Van Gogh s-a apucat serios de pictură abia pe la douăzeci și șapte de ani, după ce eșuase pe rând ca negustor de artă, ca profesor și ca predicator laic printre minerii din Borinage? A pictat frenetic doar vreo zece ani, dar a lăsat în urmă peste opt sute de tablouri. Cel care a crezut de la început în el a fost tot Theo, fratele.

Știai că Leonardo da Vinci scria adesea de la dreapta la stânga, în „scriere-oglindă”, astfel încât notițele lui pot fi citite firesc doar ținând pagina în fața unei oglinzi? Era stângaci, iar acest fel de a scrie i-ar fi ferit cerneala proaspătă de mâna care aluneca peste ea. Miile lui de file rămân și azi un labirint de idei despre apă, zbor și trupul omenesc.

Știai că Leonardo lăsa multe lucrări neterminate și zăbovea ani buni asupra unui singur tablou? Mona Lisa a purtat-o cu el prin ani și prin țări, retușând-o mereu, și nu s-a despărțit de ea până la capătul vieții, în Franța. Din pricina acestei încetineli visătoare, câțiva dintre comanditarii lui au rămas fără opera plătită.

Știai că Claude Monet și-a săpat cu mâna lui grădina de la Giverny, cu iazul și podul japonez, ca pe un tablou viu pe care apoi îl picta zi de zi? A deviat chiar un pârâu ca să-și hrănească iazul cu nuferi, spre nemulțumirea vecinilor care se temeau pentru vitele lor. Bătrânețea i-a fost umbrită de cataractă, care i-a schimbat pentru o vreme culorile văzute.

Știai că însuși cuvântul „impresionism” s-a născut, în bătaie de joc, dintr-un tablou al lui Monet numit „Impresie, răsărit de soare”? Un critic a folosit titlul ca să râdă de ceea ce i se părea o mâzgăleală neterminată. Porecla batjocoritoare a rămas și a devenit numele de cinste al unui întreg curent din pictură.

Știai că despre Johannes Vermeer, pictorul luminii tăcute din Delft, se știu uimitor de puține lucruri, iar viața lui a rămas aproape o taină? A avut o casă plină de copii, a lucrat încet și a lăsat doar vreo treizeci și ceva de tablouri, iar după moarte a fost dat aproape cu totul uitării. Abia peste două veacuri lumea l-a redescoperit și l-a așezat printre marii maeștri.

Știai că Vincent van Gogh a vândut, după toate probabilitățile, o singură pictură în timpul vieții — „Via roșie” — deși a lăsat în urmă peste 800 de tablouri? A trăit din banii trimiși de fratele său Theo și a început să picteze serios abia în jurul vârstei de 27 de ani, după ce eșuase ca negustor de artă, ca profesor și ca predicator.

Știai că Leonardo da Vinci și-a lăsat prin testament caietele și desenele ucenicului său iubit, Francesco Melzi? Melzi a păzit cu grijă acele manuscrise decenii la rând, salvând pentru posteritate o bună parte din gândirea maestrului. Din păcate, după moartea lui Melzi, moștenitorii au risipit și au vândut multe pagini, pierdute apoi pentru totdeauna.