Raft

Rugăciuni

370 piese

Rugăciune · Rugăciuni
Ca pe niște pârgă a firii, Ție, Săditorule al făpturii, lumea Îți aduce, Doamne, pe purtătorii de Dumnezeu mucenici; pentru ale căror rugăciuni, în pace adâncă păzește Biserica Ta și obștea Ta, pentru Născătoarea de Dumnezeu, Mult-milostive.
Duminica Tuturor Sfinților
Rugăciune · Rugăciuni
Cel ce ai fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie mărite, care ai trimis de sus lui Elisei harul, izgonești bolile și pe cei leproși curățești; pentru aceasta și celor ce te cinstesc pe tine, le izvorăști tămăduiri.
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul
Rugăciune · Rugăciuni
Proorocule și înainte-văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Unul, Iubitorul de oameni.
Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul
Rugăciune · Rugăciuni
Nevoitorule sfinte și tămăduitorule, Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
Rugăciune · Rugăciuni
Următorule al Celui milostiv și dăruitorule al harului tămăduirilor, purtătorule de chinuri al lui Hristos, Pantelimoane, cu rugăciunile tale vindecă bolile sufletelor noastre, izgonind pururea ispitele vrăjmașului de la cei ce strigă cu credință: Mântuiește-ne pe noi, Doamne.
Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon
Rugăciune · Rugăciuni
În munte Te-ai schimbat la Față și, pe cât au putut, ucenicii Tăi slava Ta, Hristoase Dumnezeule, au văzut; ca, atunci când Te vor vedea răstignit, să cunoască patima cea de bunăvoie, iar lumii să propovăduiască că Tu ești cu adevărat raza Tatălui.
Praznicul Schimbării la Față
Rugăciune · Rugăciuni
Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită și în folosințe nădejde neschimbată, mormântul și moartea nu au ținut-o; căci ca pe Maica Vieții, la viață a mutat-o Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului
Rugăciune · Rugăciuni
Ioachim și Ana din defăimarea nenașterii de fii și Adam și Eva din stricăciunea morții s-au slobozit, Preacurată, întru sfântă nașterea ta. Aceasta o prăznuiește și poporul tău, de vina greșelilor izbăvindu-se, când strigă către tine: Cea stearpă naște pe Născătoarea de Dumnezeu și hrănitoarea Vieții noastre.
Praznicul Nașterii Maicii Domnului
Rugăciune · Rugăciuni
Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe binecredincioșii creștini, dăruindu-le lor biruință asupra celui potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.
Praznicul Înălțării Sfintei Cruci
Rugăciune · Rugăciuni
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Parascheva, duhul tău.
Sfânta Cuvioasă Parascheva
Rugăciune · Rugăciuni
Sfântă întru totul lăudată, cu bucurie astăzi biserica te cinstește, prăznuind pomenirea ta, Parascheva prealăudată. Că moaștele tale cele sfinte le-ai dat nouă, credincioșilor, comoară de tămăduiri; pentru aceasta cu credință strigăm: Bucură-te, Parascheva, mângâierea noastră.
Sf. Cuv. Parascheva
Rugăciune · Rugăciuni
Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, biruitor asupra păgânilor. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăznet ai făcut pe Nestor, așa, Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.
Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Rugăciune · Rugăciuni
Cu curgerile sângelui tău, Dimitrie, Biserica Dumnezeu a roșit-o, Cel ce ți-a dat ție tărie nebiruită, și păzește cetatea ta nevătămată; că tu ești întărirea ei.
Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Rugăciune · Rugăciuni
Mai-marilor Voievozi ai lui Dumnezeu, slujitori ai dumnezeieștii slave, povățuitorii oamenilor și căpeteniile celor fără de trup, cele de folos cereți nouă și mare milă, ca niște mai-mari Voievozi ai celor fără de trupuri.
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Rugăciune · Rugăciuni
Din oaste pământească trecut-ai la ceata mucenicilor, purtătorule de chinuri Mina, prin credință; și ai dobândit cununa cea neveștejită, izbăvind pe cei ce te cinstesc cu credință din toate nevoile.
Sf. Mare Mucenic Mina
Rugăciune · Rugăciuni
Preacurata biserică a Mântuitorului, cămara cea mult prețuită și Fecioara, sfințita comoară a slavei lui Dumnezeu, astăzi se aduce în casa Domnului, împreună aducând harul Duhului celui dumnezeiesc; pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu: Aceasta este cortul cel ceresc.
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului
Rugăciune · Rugăciuni
Ca cel ce ești cel dintâi chemat dintre apostoli și frate cu cel mai întâi pe scaun șezător, Andrei, roagă pe Stăpânul tuturor să dăruiască lumii pace și sufletelor noastre mare milă.
Sf. Apostol Andrei cel Întâi Chemat
Rugăciune · Rugăciuni
Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu nume vestit și pe ucenicul cel ales al lui Hristos, pe fratele lui Petru, să-l lăudăm; că precum de demult acestuia, așa și nouă acum ne-a strigat: Veniți, am aflat pe Cel dorit.
Sf. Apostol Andrei cel Întâi Chemat
Rugăciune · Rugăciuni
În Mira, sfinte, sfințitor te-ai arătat; că Evanghelia lui Hristos plinind-o, cuvioase, ți-ai pus sufletul pentru poporul tău și ai mântuit pe cei nevinovați din moarte. Pentru aceasta te-ai sfințit, ca un mare cunoscător al harului lui Dumnezeu.
Sf. Ierarh Nicolae
Rugăciune · Rugăciuni
Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător și de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule, Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta tu pe cea moartă în groapă ai grăit și șarpe în aur ai schimbat; și când citeai sfintele rugăciuni, îngeri aveai împreună cu tine slujind, preasfinte. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce te-a încununat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Sf. Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni
Rugăciune · Rugăciuni
Cu dragostea lui Hristos rănindu-te, preasfinte, și cu aripa gândului luminându-te, prin fapte ai arătat înțelegerea vedeniei; și junghiindu-te ca o jertfă lui Dumnezeu, ai adus-o. Pentru aceasta te rugăm, roagă-te să ne izbăvim din toate nevoile.
Sf. Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni
Rugăciune · Rugăciuni
Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus. Doamne, slavă Ție.
Nașterea Domnului
Rugăciune · Rugăciuni
Cununa Împărăției s-a așezat pe creștetul tău, din nevoințele ce ai răbdat pentru Hristos Dumnezeu, întâiule mucenic Ștefan, mucenice. Că tu, mustrând nebunia iudeilor, ai văzut pe Mântuitorul tău de-a dreapta Tatălui. Pe Acela dar roagă-L pururea pentru sufletele noastre.
Sf. Arhidiacon și Întâiul Mucenic Ștefan
Rugăciune · Rugăciuni
Stăpânul ieri venea la noi cu trup, iar robul astăzi iese din trup; ieri Împăratul cu trup S-a născut, iar astăzi robul se ucide cu pietre; și pentru Dânsul se săvârșește întâiul mucenic și dumnezeiescul Ștefan.
Sf. Arhidiacon și Întâiul Mucenic Ștefan
Rugăciune · Rugăciuni
Apostole sfinte Filip, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Sf. Apostol Filip
Rugăciune · Rugăciuni
Ucenicul cel dumnezeiesc și prietenul lui Hristos, apostolul cel arătat al Evangheliei, Filip cel de Dumnezeu grăitor, Bisericii tale i s-a dat spre laudă; pe care păzește-o, Milostive, cu rugăciunile lui, de tot vrăjmașul, Cel ce ești mult-milostiv.
Sf. Apostol Filip
Rugăciune · Rugăciuni
Cu virtuțile ca și cu razele soarelui i-ai luminat pe cei necredincioși, filozofi; și ca o preastrălucită lună, care în noaptea necredinței a alungat întunericul, pe împărăteasa ai încredințat-o, iar pe chinuitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterina; care ai grăbit cu dor spre cămara cea cerească a Mirelui celui preafrumos, Hristos, și de la Dânsul cu împărătească cunună ai fost încununată; căreia, împreună cu îngerii stând înainte, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim preacinstită pomenirea ta.
Sf. Mare Muceniță Ecaterina
Rugăciune · Rugăciuni
Ceată dumnezeiască și cinstită ridicați acum, iubitorilor de mucenici, lăudând pe înțeleapta Ecaterina; că ea în priveliște pe Hristos L-a propovăduit și pe șarpele l-a călcat, ocărând știința ritorilor.
Sf. Mare Muceniță Ecaterina
Rugăciune · Rugăciuni
Mielușeaua Ta, Iisuse, Varvara, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc, și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez cu Tine. Ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Sf. Mare Muceniță Varvara
Rugăciune · Rugăciuni
Celei ce în Treime cu credință să lăudăm, urmând, cinstita muceniță pe zeii cei mulți ai idolilor i-a lepădat; și în mijlocul luptei pătimind, de îngroziri chinuitoare nu s-a temut, ci cu mare glas striga: pe Treimea o slăvesc, un singur Dumnezeu.
Sf. Mare Muceniță Varvara