Viața ta pe pământ bine chivernisind, cu milostenii și cu neîncetate rugăciuni, ai plăcut Domnului, pentru aceasta după moarte a preamărit rămășițele tale cele nestricate; și noi cerând ajutorul tău, cuvioase, cu credință strigăm ție: Bucură-te, Preacuvioase Dimitrie, mult folositorule al nostru și grabnic ajutătorule.
Citește tot →Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou de la Basarabov
Viață dumnezeiască ai ales, preaînțelepte, și dascăl al pocăinței te-ai făcut, urmând învățăturilor părinților celor de demult. Pentru aceasta bine ai păstorit turma cea cuvântătoare și ai strălucit ca un luminător prea luminos, Ierarhe Calinic. Slavă Celui ce te-a întărit pe tine, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Citește tot →Sf. Ier. Calinic de la Cernica
Al Ortodoxiei mare dascăl și învățător, călugărilor îndreptar și povățuitor, al Neamțului luminător, folositor al monahilor și rugător către Domnul preaales te-ai arătat, Preacuvioase Părinte Paisie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Cuv. Paisie de la Neamț
În chip minunat pe pământ ai viețuit și cu adevărat între sfinți te-ai numărat, ostenindu-te pentru credința ortodoxă și pentru limba românească, Sfinte Ierarhe Antim; pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Ier. Antim Ivireanul
Binecredinciosule Voievod Ștefan, apărător al credinței și al Țării Moldovei, cu sabia dreptății pe vrăjmași i-ai biruit și multe biserici ai zidit spre slava lui Dumnezeu; pentru aceasta roagă-te lui Hristos să mântuiască sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Voievod Ștefan cel Mare
Nu avem altă scăpare, nu avem alt ajutor afară de tine, Stăpână. Tu ne ajută nouă; întru tine nădăjduim și cu tine ne lăudăm, că robii tăi suntem; să nu ne rușinăm.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea ne-a dăruit nouă viață veșnică.
Citește tot →Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Astăzi, înainte-însemnarea bunăvoinței lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată și pe Hristos tuturor mai-nainte Îl vestește. Acesteia și noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului.
Citește tot →Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veselește-te și tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în brațe pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel ce ne-a dăruit nouă și învierea.
Citește tot →Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoșii și smeriții, și să cădem, cu pocăință strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; grăbește, că pierim de mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deșerți, că pe tine, singură nădejde, te-am câștigat.
Citește tot →Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Izvor de tămăduiri având, Preacurată, dai tuturor celor ce aleargă cu credință la sfânt izvorul tău. Că pe Hristos, Izvorul vieții, ai născut, care celor ce cer cu credință le izvorăște viața cea veșnică.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Doamne, miluiește. Doamne, miluiește. Doamne, miluiește.
Ceaslov
Doamne Atotțiitorule, Dumnezeul puterilor și al tot trupul, Care întru cei de sus locuiești și spre cele smerite privești, Care ispitești inimile și rărunchii și tainele oamenilor le cunoști cu adevărat; Lumină fără de început și pururea fiitoare, întru care nu este mutare sau umbră de schimbare: Însuți, Împărate fără de moarte, primește rugăciunile noastre, pe care le aducem Ție în acest ceas al dimineții, bizuindu-ne pe mulțimea milelor Tale.
Citește tot →Sfântul Vasile cel Mare
Doamne, Iubitorule de oameni, au doară nu-mi va fi mie așternutul acesta groapă? Sau încă vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte, și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de munca cea fără de sfârșit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te mânii, și pe preacurata Ta Maică, și pe toate puterile cerești, și pe sfântul înger, păzitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și munca. Dar, rogu-mă Ție, Doamne, mântuiește-mă după mulțimea bunătății Tale; că, de vei mântui pe cel drept, nu-i lucru mare, și de vei milui pe cel curat, nu-i nimic de mirare, că sunt vrednici de mila Ta; ci spre mine, păcătosul, să faci minuni cu mila Ta; întru aceasta să arăți iubirea Ta de oameni, ca să nu biruiască răutatea mea bunătatea și milostivirea Ta cea negrăită; și precum voiești, tocmește pentru mine lucrul. Amin.
Citește tot →Sfântul Antioh
Și ne dă nouă, Stăpâne, celor ce mergem spre somn, odihnă trupului și sufletului, și ne păzește pe noi de întunecatul somn al păcatului și de toată întunecata și cea de noapte desfătare a păcatului. Contenește pornirile patimilor, stinge săgețile vicleanului cele aprinse, cele pornite asupra noastră cu vicleșug; potolește răzvrătirile trupului nostru și adoarme toată cugetarea noastră cea pământească și trupească. Și ne dăruiește nouă, Dumnezeule, minte deșteaptă, cuget curat, inimă trează, somn ușor și de toată nălucirea satanei nestrăpuns. Și ne scoală pe noi în vremea rugăciunii, întăriți întru poruncile Tale și pomenirea judecăților Tale întru noi nestricată păzind-o. Cântare de slavă în toată noaptea ne dăruiește, ca să lăudăm și să binecuvântăm și să slăvim preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Citește tot →Ceaslov
Doamne Dumnezeul nostru, în ce am greșit în ziua de astăzi cu cuvântul, cu lucrul și cu gândul, ca un bun și de oameni iubitor, iartă-mi. Somn liniștit și fără de scârbă dăruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apărător trimite-l ca să mă acopere și să mă păzească de tot răul; că Tu ești păzitorul sufletelor și al trupurilor noastre, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Citește tot →Ceaslov
Doamne, Cel ce dai lumina și soarele l-ai pus spre luminarea zilei, iar noaptea ai întins-o spre odihna firii omenești, ceea ce a lucrat toată ziua; primește-ne pe noi, cei ce acum, întru sfârșitul zilei, alergăm către Tine; nu ne lepăda pe noi în vremea slăbiciunilor noastre și primește rugăciunile noastre, și ne iartă nouă toate păcatele, cele cu lucrul, cu cuvântul și cu gândul, cu știință sau cu neștiință făcute; și ne curățește pe noi de toată întinăciunea trupului și a sufletului, făcându-ne pe noi locaș al Sfântului Tău Duh. Și ne dăruiește nouă, în toată noaptea aceasta a vieții, cu inimă trează și cu gând curat să trecem toată noaptea, așteptând venirea zilei celei luminate și strălucite a Unuia-Născut Fiului Tău, a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întru care va judeca cu slavă pe pământ pe toți. Amin.
Citește tot →Ceaslov
Cel ce ai fost mai înainte ostaș al lui Hristos și grabnic sprijinitor și folositor celor ce cheamă numele tău cel sfânt, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
Sf. Mare Mucenic Gheorghe
Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, împăraților ajutător, purtătorule de biruință Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sf. Mare Mucenic Gheorghe
Îndreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curăției și luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Grigorie înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat, alăuta Duhului; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Grigorie Palama
Cea care mai înainte de desfrânare ai fost plină, iar astăzi prin pocăință te-ai arătat mireasa lui Hristos, viața îngerească dorind, patimile cu ostenelile le-ai zdrobit, și acum împărăției cerurilor mireasă fiind te rogi neîncetat pentru noi toți, Marie preacinstită.
Citește tot →Sf. Maria Egipteanca
Cu luminile înțelepciunii sufletul tău luminându-ți, ai rușinat pe ritorii cei necredincioși, și trecând marea vieții fără de primejdie, cu cununa muceniciei te-ai încununat, Ecaterino de Dumnezeu chemată; deci acum roagă-te pentru noi.
Citește tot →Sf. Mare Muceniță Ecaterina
Pe mielușeaua Ta, Iisuse, Ecaterina, cu mare glas strigă: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, și pe Tine căutându-Te mă lupt și împreună mă răstignesc și mă îngrop cu botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez întru Tine. Ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Mare Muceniță Ecaterina
Izvoare de tămăduiri aveți, sfinților fără de arginți, tămăduiri dați tuturor celor ce le trebuie, ca cei ce v-ați învrednicit de daruri prea mari de la izvorul cel pururea curgător al Mântuitorului nostru. Că a zis către voi Domnul, ca și către niște râvnitori ai apostolilor: Iată v-am dat vouă putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoateți pe ele și să tămăduiți toată boala și neputința. Pentru aceasta, întru poruncile Lui bine viețuind, în dar ați luat, în dar dați, tămăduind patimile sufletelor și ale trupurilor noastre.
Citește tot →Sf. Doctori fără de arginți Cosma și Damian
Cei ce ați luat darul tămăduirilor, întindeți sănătate celor ce sunt în nevoi, doctori, făcători de minuni, preaslăviților; ci cu cercetarea voastră și îndrăznelile vrăjmașilor surpați-le, tămăduind lumea cu minunile.
Sf. Doctori fără de arginți Cosma și Damian
Ca pe o mielușea care a mărturisit pe Hristos, pe Varvara cea preafrumoasă și de Dumnezeu înțelepțită, ceata credincioșilor să o lăudăm; că viteaz gând având, s-a lepădat de tatăl cel fără de Dumnezeu, iar patimile lui Hristos cinstindu-le, s-a arătat purtătoare de biruință.
Citește tot →Sf. Mare Muceniță Varvara
Sfinte Ierarhe Nectarie, mult folositorule, primește această puțină rugăciune de la noi nevrednicii și mijlocește către Domnul Iisus Hristos, pe Care neîncetat L-ai slăvit, să ne izbăvească de toată vătămarea și de toată boala trupească și sufletească.
Citește tot →Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina
Pe cel născut în Siliviria și ocrotitorul Eghinei, pe cel care în vremurile din urmă s-a arătat prieten adevărat al virtuții, pe Sfântul Nectarie să-l cinstim credincioșii, ca pe un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos; că izvorăște tămăduiri de tot felul celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit; slavă Celui ce te-a arătat minunat; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Citește tot →Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina
Din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, lumea a luminat; comorile neiubirii de argint lumii a agonisit; înălțimea gândului celui smerit nouă ne-a arătat. Ci cu cuvintele tale învățându-ne, Părinte Ioane Gură de Aur, roagă pe Cuvântul, Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Citește tot →Sf. Ioan Gură de Aur