Suflet

Sfârșitul zilei nu e o ușă care se închide, ci una care se întredeschide spre odihnă. Treci pragul fără teamă; dincolo te așteaptă tăcerea, cu urciorul plin din izvorul care nu seacă.

Nu credeam să învăț a muri vreodată.

Ce e amorul? E un lung prilej pentru durere, căci mii de lacrimi nu-i ajung și tot mai multe cere.

Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.

Uneori, datoria noastră în fața unui adevăr adevărat este să-l îmbogățim cu propria noastră substanță.

Cultura este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai învățat.

Dăruind vei dobândi.

Fericirea nu se realizează prin acumulare, ci prin renunțare.

Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte, decât un nume adunat pe o carte.

Carte frumoasă, cinste cui te-a scris, încet gândită, gingaș cumpănită.

Munca este legea lumii moderne, care nu are loc pentru leneși.

Fapta bună nu se laudă, ea se face.

Soarele, care răsare pentru toți, e mai vesel pentru cel ce se bucură de dânsul cu inima curată.

Apa trece, pietrele rămân.

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie.

Așa eram eu la vârsta cea fericită, și așa cred că au fost toți copiii, de când e lumea asta și pământul.

Iubirea e singura pasăre care își face cuib și în iarnă.

Doar omul are sentimentul sacrului și numai el poate transforma clipa în veșnicie.

Sacrul și profanul sunt două modalități de a fi în lume.

Numai optimiștii se sinucid, optimiștii care nu mai pot fi optimiști. Ceilalți, neavând nici un motiv de a trăi, de ce ar avea vreunul de a muri?

A trăi înseamnă a te specializa în eroare.

Frumusețea este singura mângâiere sigură a omului pe pământ.

Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional venit de nicăieri și mergând spre nicăieri.

Satul românesc a fost și rămâne matca vieții noastre, izvorul de unde s-a hrănit necontenit sufletul neamului.

Cine cunoaște bine pământul țării sale ajunge să-și iubească mai adânc neamul din care face parte.

Toate au un timp și orice lucru de sub cer își are ceasul lui. Vreme este să te naști și vreme să mori.

Nu trăi ca și cum ai avea zece mii de ani înaintea ta. Moartea îți stă asupra capului: cât timp trăiești, cât îți stă în putere, fii bun.

Timpul este ca un fluviu al lucrurilor ce se petrec, iar curentul lui este puternic; abia s-a ivit un lucru, că a și fost dus, și altul e purtat în locul său, spre a fi dus și el la rândul lui.

Fiecare om trăiește numai clipa aceasta de acum, care se scurge; celelalte ori le-a trăit deja, ori sunt încă nesigure.

Nu-i puțin timpul pe care îl avem, ci mult din el pierdem. Nu ni se dă o viață scurtă, ci noi o facem scurtă.