Dirijorul Sergiu Celibidache, român de origine, refuza aproape complet să facă înregistrări, fiindcă era convins că muzica este o experiență irepetabilă, vie, care nu poate fi prinsă pe disc.

O corabie era gata să se izbească de stânci în furtună, iar corăbierii, orbiți de spaimă, trăgeau care-ncotro. Atunci un bătrân a prins a bate ritmul într-o tobă, rar și statornic. Pe rând, vâslașii și-au potrivit mișcarea după bătaie, și corabia, care se zbătea în neorânduială, a început să înainteze ca un singur trup. Așa au scăpat cu toții. Ritmul, care nu trage nicio vâslă, îi salvase adunându-i laolaltă.

Corot era cunoscut pentru generozitatea sa discretă: în anii grei, i-a cumpărat o casă văduvei orbite a lui Honoré Daumier, care rămăsese fără mijloace. Gestul dezvăluie legăturile strânse dintre artiștii generației Realismului și Barbizonului, uniți nu doar de estetică, ci și de solidaritate.