O corabie era gata să se izbească de stânci în furtună, iar corăbierii, orbiți de spaimă, trăgeau care-ncotro. Atunci un bătrân a prins a bate ritmul într-o tobă, rar și statornic. Pe rând, vâslașii și-au potrivit mișcarea după bătaie, și corabia, care se zbătea în neorânduială, a început să înainteze ca un singur trup. Așa au scăpat cu toții. Ritmul, care nu trage nicio vâslă, îi salvase adunându-i laolaltă.