O corabie era gata să se izbească de stânci în furtună, iar corăbierii, orbiți de spaimă, trăgeau care-ncotro. Atunci un bătrân a prins a bate ritmul într-o tobă, rar și statornic. Pe rând, vâslașii și-au potrivit mișcarea după bătaie, și corabia, care se zbătea în neorânduială, a început să înainteze ca un singur trup. Așa au scăpat cu toții. Ritmul, care nu trage nicio vâslă, îi salvase adunându-i laolaltă.

Corot era cunoscut pentru generozitatea sa discretă: în anii grei, i-a cumpărat o casă văduvei orbite a lui Honoré Daumier, care rămăsese fără mijloace. Gestul dezvăluie legăturile strânse dintre artiștii generației Realismului și Barbizonului, uniți nu doar de estetică, ci și de solidaritate.

Dirijorul Sergiu Celibidache, român de origine, refuza aproape complet să facă înregistrări, fiindcă era convins că muzica este o experiență irepetabilă, vie, care nu poate fi prinsă pe disc.