Panait Istrati s-a născut la 10 august 1884 în Brăila, fiu nelegitim al unui contrabandist grec și al unei spălătorese române, absolvind doar patru clase primare și câștigându-și existența în zeci de meserii umile. Autodidact desăvârșit, a început să scrie în franceză după o corespondență îndelungată cu Romain Rolland, care i-a prefațat prima povestire publicată, Kyra Kyralina (1923), lansându-l în lumea literară occidentală. A fost supranumit Gorki al Balcanilor pentru că a adus în proză lumea pestrițată a vagabonzilor, haiducilor și oamenilor simpli din Orient și Balcani, cu o căldură umană și o forță narativă rare. Deziluzionat de comunism după o vizită în URSS (1927-1928), a publicat denunțuri curajoase ale regimului sovietic, fapt care l-a izolat atât de stânga, cât și de dreapta epocii. A murit la 16 aprilie 1935 la București, răpus de tuberculoză, lăsând o operă bogată în căldură omenească și revoltă socială.

Cămașa roșie a devenit prin el simbolul voluntarilor săi; „garibaldienii” în cămăși roșii au rămas o icoană a luptei pentru unitatea Italiei.

Seria „Marile mizerii ale războiului” (Les Grandes Misères de la guerre, 1633) a lui Callot este considerată unul dintre primele mari reportaje vizuale antirăzboinice din istoria artei. În optsprezece plăci înfățișează jafuri, spânzurători și sate arse din timpul Războiului de Treizeci de Ani, fără eroism și fără glorie — doar cruzimea rece a soldăției. Goya, două secole mai târziu, avea să pornească din aceeași rădăcină pentru „Dezastrele războiului”.