Două lucruri îmi umplu sufletul de o admirație și o venerație mereu nouă și tot mai mare, cu cât mă gândesc mai des și mai stăruitor la ele: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine.

Michelangelo Merisi, cunoscut drept Caravaggio după orașul natal din Lombardia, s-a născut la 29 septembrie 1571 la Milano și a crescut în umbra ciumei care i-a răpit tatăl în 1577. Stabilit la Roma în jurul anului 1592, a revoluționat pictura europeană prin tehnica sa îndrăzneață a clarobscurului — lumini violente izbucnind din întuneric adânc — dând scenelor religioase un realism tulburător, aproape scandalos pentru vremea sa. A fost un spirit nestăpânit, cu un dosar judiciar lung de bătăi și altercații, care a culminat în 1606 cu uciderea unui om într-o ceartă, fapt ce l-a silit să fugă din Roma pentru totdeauna. A rătăcit prin Neapole, Malta și Sicilia, căutând grațierea papală, dar a murit pe 18 iulie 1610, la Porto Ercole, în condiții neclare, înainte de a o primi.

S-a născut la 9 septembrie 1828 (stil vechi: 28 august) pe moșia de la Iasnaia Poliana, în gubernia Tula, într-o veche familie nobiliară rusă, rămânând orfan încă din copilărie. După ani de tinerețe zbuciumată și după slujba militară din Crimeea, s-a dăruit scrisului, dând literaturii lumii romanele monumentale „Război și pace” și „Anna Karenina”. În a doua parte a vieții a trecut printr-o adâncă frământare spirituală, îmbrățișând un creștinism al iubirii, al simplității și al neîmpotrivirii la rău, mărturisit în scrieri ca „Moartea lui Ivan Ilici” și „Învierea”. Setea lui de o viață curată l-a împins, la bătrânețe, să-și părăsească în taină casa; s-a stins la 20 noiembrie 1910 (stil vechi: 7 noiembrie) în mica gară de la Astapovo. A rămas nu doar un mare romancier, ci și un dascăl al conștiinței.