Instrumentul de scris al caligrafului arab și persan, calamul, se taie dintr-o trestie uscată, iar felul în care i se retează vârful oblic hotărăște întreaga personalitate a scrisului. Se spune că un maestru păstra cuțitul de tăiat calamul, numit qalamtarâș, cu aceeași grijă cu care un muzician își păstrează instrumentul, iar unele lame ornate au ajuns ele însele obiecte de colecție.

În pictura de flori a lui Luchian, buchetele nu sunt niciodată doar decor: albăstrelele, garoafele și anemonele par să respire, așezate cu o mână care cunoștea deja apropierea morții. Culorile vii izbucnesc pe fonduri simple, ca o afirmare a vieții în ciuda bolii. Aceste naturi statice sunt considerate culmea artei lui.

Menirea artei este de a înfățișa nu aparența exterioară a lucrurilor, ci înțelesul lor lăuntric.