Un tânăr a cumpărat cea mai frumoasă carte din târg, legată în piele și cu litere aurite, și o purta mereu sub braț ca pe o comoară. L-a întâlnit un bătrân și l-a întrebat ce scrie în ea. „Nu știu încă”, a zis tânărul, „dar priviți ce scumpă și ce grea este.” Bătrânul a zâmbit: „Cartea nu se citește singură, fiule. O carte necitită e ca un ulcior plin, ținut mereu astupat: te lauzi cu apa, dar rămâi însetat.” Nu cartea de pe raft te luminează, ci cea deschisă în inimă.
— poveste tradițională