Nespurcată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână, care pe Dumnezeu-Cuvântul cu oamenii, prin preaslăvită nașterea ta, l-ai unit și firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cerești ai împreunat; ceea ce ești singura nădejde a celor deznădăjduiți și celor biruiți ajutătoare, gata folositoare celor ce aleargă la tine și tuturor creștinilor scăpare: nu te scârbi de mine, cel păcătos și întinat, care cu urâte gânduri, cu cuvinte și cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut și, cu lenevirea dulceților vieții, cu voia rob m-am făcut. Ci, ca ceea ce ești Maica de oameni iubitorului Dumnezeu, cu iubirea de oameni, milostivește-te spre mine, păcătosul și întinatul, și primește rugăciunea mea, ceea ce se aduce ție din buze necurate. Amin.

Nimeni nu se poate vătăma pe sine decât el însuși; cel ce nu se vatămă singur, chiar dacă l-ar lovi toată lumea, nu suferă nicio pagubă.

Se spunea despre avva Arsenie că, pe când era la palatul împărătesc, s-a rugat lui Dumnezeu: „Doamne, îndreptează-mă cum să mă mântuiesc.” Și i-a venit glas: „Arsenie, fugi de oameni și te vei mântui.” Ducându-se la viața pustnicească, iarăși s-a rugat cu aceleași cuvinte, și a auzit un glas zicând: „Arsenie, fugi, taci și te liniștește; acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii.”