George Bacovia, pe numele adevărat George Andone Vasiliu, s-a născut pe 4/17 septembrie 1881 la Bacău, în familia unui comerciant, și a ales pseudonimul din dragostea față de orașul natal. A trăit o viață marcată de fragilitate sufletească și o sensibilitate extremă față de peisajele mohorâte ale provinciei românești, pe care le-a transpus în versuri de o forță unică. Debutând cu volumul Plumb în 1916, a impus în literatura română un simbolism propriu, inconfundabil prin monotonie, dezolare și culori stinse. A primit Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie în 1925 și, împreună cu Tudor Arghezi, Premiul Național pentru poezie în 1934. S-a stins din viață pe 22 mai 1957 la București, lăsând o operă care continuă să tulbure și să fascineze cititorii.

Informațiile documentate despre acest ofițer sunt insuficiente pentru o biografie sigură și verificabilă. Din datele oferite reiese că a fost un general român din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care ar fi luat parte la Războiul de Independență din 1877–1878 și la campaniile armatei române din acea vreme. În lipsa unor surse care să confirme cu certitudine locul și data nașterii, faptele de arme și împrejurările morții, redactorul se abține de la a atribui fapte precise. Numele „George Georgescu” fiind foarte răspândit, există riscul confuziei cu alte persoane. Din respect pentru adevăr, această biografie rămâne una sumară.

Tot Dürer semnează „Bucata mare de iarbă” din 1503, o smulgere de pajiște văzută de aproape, la nivelul solului. Este considerată una dintre primele reprezentări atât de atente și științific corecte ale florei sălbatice în arta europeană, un fel de studiu botanic ridicat la rangul de operă de sine stătătoare.