„Călătorul deasupra mării de nori” al lui Caspar David Friedrich înfățișează un bărbat văzut din spate, privind un ocean de ceață, o compoziție tipică pentru pictor, numită Rückenfigur. Privitorul nu vede fața personajului, ci este invitat să contemple peisajul prin ochii lui, o strategie care transformă tabloul într-o meditație asupra sublimului și a nimicniciei omului în fața naturii.

Ionel Perlea s-a nascut pe 13 decembrie 1900, in Bucu-Ograda, judetul Ialomita, si a urmat studii de compozitie si dirijat la Munchen si Leipzig, devenind unul dintre cei mai apreciati dirijori romani ai secolului al XX-lea. A condus Opera Romana din Bucuresti in mai multe randuri si a dirijat la operele din Roma si Milano, inainte de a debuta in 1949 la Metropolitan Opera din New York cu Tristan si Isolda de Wagner, pe recomandarea lui Arturo Toscanini, care i-a daruit propria bagheta. In 1957, un accident vascular cerebral i-a paralizat partea dreapta a corpului, insa Perlea a refuzat sa renunte la dirijat si si-a adaptat tehnica folosind exclusiv mana stanga, continuand sa urce la pupitru cu aceeasi autoritate si intensitate. A predat arta dirijatului la Manhattan School of Music din New York si a murit pe 29 iulie 1970, lasand amintirea unui om de o vointa si demnitate extraordinare.

S-a născut la 6 ianuarie 1802 la Târgoviște, într-o vreme când cultura românească își căuta încă glasul propriu. Elev și apoi urmaș al lui Gheorghe Lazăr la școala de la Sfântul Sava, a devenit unul dintre cei mai neobosiți ziditori ai limbii și învățământului în limba română. În 1829 a scos la București „Curierul Românesc”, cea dintâi gazetă românească de lungă durată, iar prin traduceri, gramatici și îndemnuri necurmate a deschis drum tiparului și școlii naționale. Când, în 1866, s-a întemeiat Societatea Literară Română — viitoarea Academie Română —, el a fost ales cel dintâi președinte, încununare a unei vieți puse în slujba cuvântului. S-a stins la 27 aprilie 1872, la București, lăsând în urmă un neam mai bogat în carte și în conștiință.