Rugăciune
Slăbește, lasă, iartă, Dumnezeule, greșelile noastre, cele de voie și cele fără de voie, cele cu fapta și cu cuvântul, cele cu știință și cu neștiință, cele din noapte și din zi, cele cu mintea și cu gândul; toate ni le iartă nouă, ca un bun și de oameni iubitor. Amin.
— Rugăciune de iertare
Din același raft

Alte picături din Credință

Rugăciune · Credință
Pe propovăduitorii cei tari și de Dumnezeu vestitori, pe cei mai mari dintre apostolii Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea bunătăților Tale și în odihnă; că patimile acelora și moartea le-ai primit mai presus decât toată roada, Unule, Cel ce știi cele din inimă.
Citește tot →
Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Poveste cu tâlc · Credință
Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Ce voi face, părinte, căci mă tulbură multe gânduri și nu știu cum să le biruiesc?” Bătrânul l-a scos afară și i-a zis: „Deschide-ți sânul veșmântului și oprește vântul înlăuntru.” Iar fratele a răspuns: „Nu pot face aceasta.” Atunci bătrânul i-a zis: „Dacă aceasta nu poți, nici gândurile nu le poți opri să nu vină. Al tău este însă să nu te învoiești cu ele.” De aici se învață că nu suntem osândiți pentru gândul care trece, ci pentru cel pe care îl primim și îl hrănim în inimă.
Citește tot →
din Pateric
Știai că… · Credință
Știai că Septuaginta este cea mai veche tălmăcire a Vechiului Testament în grecește? Numele ei, „a celor Șaptezeci”, vine din tradiția care spune că ar fi fost lucrată de vreo șaptezeci de învățați la Alexandria, cu aproape trei veacuri înainte de Hristos.
Citește tot →