Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, slăbește, lasă, iartă-mi greșelile mele cele multe, câte am greșit Ție, ori cu cuvântul, ori cu lucrul, ori cu gândul, cu voie sau fără de voie, cu știință sau cu neștiință, toate mi le iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Și, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale slujitorilor Tăi celor fără de trupuri și puterilor cerești și ale tuturor sfinților, care Ție bine Ți-au plăcut din veac, învrednicește-mă, fără de osândă, să primesc sfânt și preacurat Trupul Tău și scump Sângele Tău, spre tămăduirea sufletului și a trupului, și spre curățirea gândurilor mele celor rele. Amin.

Doi oameni s-au suit la templu să se roage: unul fariseu, celălalt vameș. Fariseul, stând drept, se lăuda: „Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori sau ca acest vameș.” Vameșul însă, stând departe, nici ochii nu îndrăznea să și-i ridice, ci își bătea pieptul zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului.” Iar cel ce s-a smerit s-a coborât mai îndreptat la casa lui decât cel ce s-a înălțat. Rugăciunea care urcă la cer nu este cea care numără fapte bune, ci cea care își cunoaște sărăcia și cere milă.

Știai că „Filocalia” înseamnă în grecește „iubirea de frumusețe”, iar frumusețea la care se referă este cea duhovnicească, adunată din scrierile Sfinților Părinți despre rugăciune și curăția inimii?