Rugăciune
Împreună îngropându-ne Ție prin Botez, Hristoase Dumnezeul nostru, vieții celei fără de moarte ne-am învrednicit prin Învierea Ta; și cântând, strigăm: Osana Celui dintru înălțime, bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului!
Cântare liturgică (troparul Intrării în Ierusalim, glasul al 4-lea)
Din același raft

Alte picături din Rugăciuni

Rugăciune · Rugăciuni
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire și în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină.
Proorocul David
Rugăciune · Rugăciuni
Pe cel născut în Silivria și ocrotitorul Eghinei, pe cel care în vremurile din urmă s-a arătat prieten adevărat al virtuții, pe Nectarie să-l cinstim credincioșii ca pe un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos; că izvorăște tămăduiri de multe feluri celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit; slavă Celui ce te-a arătat făcător de minuni; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Citește tot →
Sf. Ier. Nectarie de la Eghina
Rugăciune · Rugăciuni
Preacurat Templu al Mântuitorului, Cămara cea de mult preţ şi Fecioară, Sfinţită Vistieria Slavei lui Dumnezeu, astăzi este adusă în Casa Domnului, împreună aducând harul Duhului lui Dumnezeu, pe care o laudă îngerii lui Dumnezeu. Aceasta este Cortul cel Ceresc.
Citește tot →
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului