Artă

Când Gustave Courbet a expus „Înmormântare la Ornans” la Salonul din 1850–1851, publicul s-a scandalizat: o scenă de sat obișnuită, cu țărani și gropari mărimea naturală, ocupa o pânză uriașă de peste șase metri lățime, format rezervat până atunci istoriei și mitologiei. Criticii au numit-o batjocoritor „glorificarea urâtului”, dar tocmai această demnitate acordată oamenilor de rând a devenit manifestul Realismului.

Respins de la Expoziția Universală din 1855, Courbet a ridicat pe cheltuiala sa un pavilion propriu lângă expoziția oficială și l-a numit „Pavilionul Realismului”. A fost una dintre primele expoziții personale organizate de un artist în semn de sfidare a instituției, un gest care anunța independența artistului modern față de saloanele oficiale.

Realismul (mijlocul secolului XIX) a înfățișat viața obișnuită a țăranilor și muncitorilor fără idealizare, refuzând subiectele istorice sau mitologice. Îl recunoști după scenele cotidiene tratate cu seriozitate. Gustave Courbet, autor al pânzei „Spărgătorii de piatră”, a fost liderul mișcării.