Istorie

Știai că literele mobile fuseseră născocite în Asia cu mult înaintea lui Gutenberg? În China secolului al XI-lea, meșterul Bi Sheng a creat caractere din lut ars, iar coreenii au turnat litere de metal deja în secolul al XV-lea. Marele avantaj al Europei a fost alfabetul cu puține semne, mult mai potrivit pentru tiparul cu litere mobile decât miile de caractere din scrierile asiatice.

Știai că tiparul a fost combustibilul care a aprins Reforma? Când Martin Luther și-a afișat tezele în 1517, tipografiile le-au multiplicat și răspândit prin Germania într-un ritm nemaivăzut. Scrierile lui, tipărite în germana poporului, s-au vândut în zeci de mii de exemplare, transformând o dezbatere teologică într-o mișcare de masă.

Știai că românii au avut tipar timpuriu, prin diaconul Coresi? La Brașov, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, el a tipărit cărți în limba română, printre care un Tetraevanghel și un Psaltire. Prin ele, limba română scrisă a făcut un pas hotărâtor spre unificare și spre folosirea în cult și în cultură.

Știai că unele dintre primele cărți tipărite imitau cu grijă manuscrisele scrise de mână? Tipografii lăsau anume spații goale la începutul capitolelor, pentru ca artiștii să deseneze acolo, cu mâna, inițialele împodobite și miniaturile colorate. La început, mulți cumpărători nici nu voiau să pară că dețin o carte „de mașină”, ci una lucrată de copiști.

Știai că cele 95 de teze ale lui Martin Luther, afișate la Wittenberg pe 31 octombrie 1517, nu erau scrise în germană, ci în latină, limba învățaților? Ele erau gândite ca teme de dezbatere academică între teologi, nu ca un manifest pentru popor. Tocmai traducerea lor rapidă în germană, făcută fără știrea lui Luther, și tiparul le-au aruncat în conștiința întregii Germanii în doar câteva săptămâni.

Știai că însăși scânteia care a aprins Reforma a fost o campanie de strângere de bani pentru zidirea bazilicii Sfântul Petru din Roma? Predicatorul de indulgențe Johann Tetzel străbătea ținuturile germane cu o vorbă rămasă celebră, potrivit căreia, îndată ce banul zăngăne în cufăr, sufletul zboară din purgatoriu. Această comercializare l-a scandalizat pe Luther și l-a împins să scrie cele 95 de teze.

Știai că, ascuns la castelul Wartburg sub numele de Junker Jörg, adică „cavalerul George”, Luther a tradus întregul Nou Testament din greacă în germană în doar circa unsprezece săptămâni? Această traducere, tipărită în 1522, a modelat decisiv limba germană literară de mai târziu. Se povestește că, chinuit de ispite în singurătatea turnului, ar fi aruncat cu călimara după diavol.

Știai că la Dieta de la Worms din 1521, chemat să își retracteze scrierile în fața împăratului Carol Quintul, Luther a cerut o zi de răgaz înainte de a răspunde? A doua zi a refuzat retractarea, spunând că nu poate merge împotriva conștiinței sale. Faimoasa formulă „Aici stau, altfel nu pot” nu apare însă în procesele-verbale timpurii și e socotită de mulți istorici o adăugire de mai târziu.

Știai că Martin Luther, fostul călugăr, s-a căsătorit în 1525 cu Katharina von Bora, o fostă călugăriță care fugise dintr-o mănăstire ascunsă, după cum spune tradiția, într-un butoi de hering? Cei doi au avut șase copii, iar căminul lor a devenit un model pentru viața de familie a clericilor protestanți. Luther o numea afectuos „domnul meu Käthe”, prețuindu-i firea gospodărească și hotărâtă.

Știai că, la Zürich, reforma condusă de Huldrych Zwingli a început în 1522 cu un ospăț de cârnați în postul Paștelui? Tipograful Christoph Froschauer și prietenii săi au mâncat carne în vremea de post, iar Zwingli, prezent, a apărat gestul într-o predică despre libertatea alimentelor. Acest episod, cunoscut ca „afacerea cârnaților”, este socotit începutul Reformei elvețiene.

Știai că Luther și Zwingli, cei doi mari reformatori, s-au întâlnit în 1529 la Marburg pentru a se uni, dar s-au despărțit dezbinați dintr-o singură propoziție? Nu s-au putut înțelege asupra înțelesului cuvintelor „acesta este trupul Meu” la Cina cea de Taină. Luther ar fi scris cu cretă pe masă cuvântul latin „est”, adică „este”, refuzând orice tălmăcire simbolică.

Știai că Jean Calvin, deși legat pentru totdeauna de Geneva, nu era elvețian, ci francez, născut la Noyon în Picardia? A ajuns în oraș aproape din întâmplare, oprindu-se peste noapte în drum spre Strasbourg, când reformatorul Guillaume Farel l-a înduplecat cu amenințări aproape profetice să rămână. Genevezii l-au și alungat pentru o vreme, chemându-l apoi înapoi.

Știai că opera de căpătâi a lui Calvin, „Învățătura religiei creștine”, a crescut uimitor de-a lungul vieții autorului? Prima ediție din 1536 era o cărticică de câteva capitole, dar ediția finală din 1559 ajunsese la optzeci de capitole, de câteva ori mai voluminoasă. Calvin a rescris-o și a mărit-o mereu, șlefuind-o ca pe temelia gândirii reformate.

Știai că regele Henric al VIII-lea al Angliei a primit de la papă titlul de „Apărător al credinței” tocmai pentru o carte scrisă împotriva lui Luther? În 1521, regele apărase cele șapte taine ale Bisericii, iar Roma l-a răsplătit cu acest titlu. Ironia istoriei: câțiva ani mai târziu, același rege rupea Anglia de Roma, iar urmașii săi poartă acel titlu până astăzi.

Știai că Conciliul de la Trento, chemat să răspundă Reformei protestante, s-a întins cu întreruperi peste optsprezece ani, între 1545 și 1563, sub trei papi diferiți? Din pricina războaielor, a molimelor și a neînțelegerilor politice, a fost de mai multe ori suspendat și mutat. Hotărârile lui au dat forma catolicismului pentru mai bine de trei secole, până la Conciliul Vatican al doilea.

Știai că Ignațiu de Loyola, întemeietorul iezuiților, sprijinul de nădejde al Contrareformei, a fost mai întâi ofițer și abia o rană gravă l-a întors spre viața duhovnicească? La asediul cetății Pamplona, în 1521, o ghiulea de tun i-a zdrobit un picior. Silit să zacă îndelung și negăsind alte cărți decât vieți de sfinți, și-a schimbat cu totul calea vieții.

Știai că masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, din 24 august 1572, a pornit în plină sărbătoare de nuntă? Protestanții hughenoți se adunaseră la Paris pentru căsătoria lui Henric de Navarra cu Margareta de Valois, prilej de împăcare. În loc de pace, orașul s-a umplut de sânge, iar valul de omoruri s-a răspândit apoi în provincie vreme de săptămâni.

Știai că viitorul rege Henric al patrulea al Franței și-a schimbat de mai multe ori credința pentru a supraviețui și a domni? Crescut protestant, s-a convertit la catolicism pentru a scăpa cu viață după masacrul din 1572, a revenit apoi la protestantism, iar în cele din urmă a trecut din nou la catolicism pentru a-și asigura tronul. Lui i se atribuie vorba potrivit căreia Parisul face cât o slujbă.

Știai că Edictul de la Nantes, dat de Henric al patrulea în 1598, a adus o toleranță rară pentru vremea aceea, îngăduind protestanților hughenoți libertatea cultului în anumite orașe? El le dădea chiar dreptul de a păstra sub arme cetăți întărite, ca garanție a siguranței lor. Aproape un secol mai târziu, în 1685, regele Ludovic al paisprezecelea l-a revocat, silind mulți hughenoți să pribegească peste hotare.

Știai că Războiul de Treizeci de Ani, izbucnit în 1618 din pricini religioase, a început cu o azvârlire pe fereastră? La Praga, doi guvernatori imperiali și un secretar au fost aruncați de nobilii protestanți de la înălțimea castelului, episod cunoscut ca „defenestrarea de la Praga”. Toți trei au supraviețuit căderii, catolicii spunând că i-au ocrotit îngerii, iar protestanții că i-a salvat o grămadă de gunoi.

Știai că Pacea de la Augsburg din 1555 a împăcat catolicii și luteranii din Imperiu printr-un principiu rezumat în latinește ca „cuius regio, eius religio”, adică religia stăpânului este religia ținutului? Astfel, credința supușilor era hotărâtă de cea a principelui local. Cine nu voia să o urmeze avea dreptul, cel puțin în principiu, să își vândă avutul și să se mute în alt ținut.

Știai că Ludovic al XIV-lea a domnit peste șaptezeci și doi de ani, mai mult decât orice alt monarh suveran din istoria Europei? A urcat pe tron în 1643, la nici cinci ani, și a murit în 1715, cu doar câteva zile înainte de a împlini șaptezeci și șapte de ani. Atât de lungă i-a fost domnia, încât i-au supraviețuit fiul și nepotul, iar coroana a trecut la strănepotul său, Ludovic al XV-lea.

Știai că la Versailles trezirea regelui era o ceremonie publică numită „lever”, la care nobilii se întreceau pentru cinstea de a-i întinde cămașa sau de a-i ține lumânarea? Fiecare gest era împărțit după rang, iar dreptul de a-i înmâna un anume veșmânt era o favoare râvnită. Ludovic al XIV-lea a transformat astfel până și îmbrăcarea într-un instrument de putere, legând nobilimea de persoana lui.

Știai că palatul de la Versailles, în forma lui de mare curte, nu avea aproape nicio toaletă modernă și că mirosurile erau o problemă permanentă? Curtenii foloseau adesea colțuri de coridor, iar parfumurile grele erau, în parte, o încercare de a acoperi realitatea. Totuși, grădinile aveau peste o mie de jeturi de apă, o adevărată minune tehnică pentru vremea aceea.

Știai că Ludovic al XIV-lea și-a luat ca emblemă soarele, de unde și numele de „Regele-Soare”? Alegerea nu a fost întâmplătoare: soarele domină totul prin lumina lui, iar regele voia să arate că întreaga curte gravitează în jurul persoanei sale. Motivul solar apare peste tot la Versailles, de la grilaje aurite la tavane pictate.

Știai că faimoasa frază „Statul sunt eu” i se atribuie lui Ludovic al XIV-lea, dar nu există nicio dovadă sigură că ar fi rostit-o vreodată? Istoricii o consideră mai degrabă o formulă născocită mai târziu pentru a-i rezuma domnia absolutistă. Ceea ce a spus, cu adevărat, pe patul de moarte, ar fi fost că el pleacă, dar statul rămâne mereu.

Știai că Petru cel Mare al Rusiei a introdus o taxă pe barbă pentru a-și forța nobilii să se rada după moda apuseană? Cei care voiau să-și păstreze barba plăteau și primeau un jeton de aramă pe care scria că barba este o povară de prisos. Țarul, întors dintr-o lungă călătorie în Occident, voia o Rusie modernizată chiar și la chip.

Știai că Petru cel Mare a lucrat, incognito, ca simplu dulgher pe șantierele navale din Olanda? În cadrul așa-numitei Mari Ambasade din 1697 și 1698, țarul a călătorit sub un nume fals ca să învețe meseria construcției de corăbii la fața locului. La întoarcere a folosit tot ce văzuse pentru a ridica o flotă rusească și un oraș nou, Sankt Petersburg.

Știai că orașul Sankt Petersburg a fost ridicat, la porunca lui Petru cel Mare, pe o mlaștină deltaică, cu prețul a mii de vieți de muncitori? Fondat în 1703, orașul a devenit noua capitală și „fereastra spre Europa” a Rusiei. Cheltuiala umană a fost atât de mare, încât s-a spus că a fost clădit pe oase.

Știai că regele Filip al V-lea al Spaniei suferea de melancolie adâncă și că muzicianul castrat Farinelli a fost chemat să-i cânte în fiecare seară pentru a-l alina? Timp de ani întregi, cântărețul i-a interpretat aceleași arii, aproape zilnic, devenind un fel de doctor prin muzică al curții. Astfel, o voce a ajuns instrument de guvernare într-o monarhie absolută.