Natură

Știai că nuca de cocos este o corabie plutitoare a firii? Învelișul ei fibros și cu goluri de aer o ține deasupra apei, iar valurile o pot purta săptămâni întregi și sute de kilometri peste ocean, până la un țărm nou unde prinde rădăcină. Așa și-a răspândit cocotierul semințele din insulă în insulă, fără altă corabie decât marea însăși.

Știai că boabele celei mai scumpe mirodenii sunt de fapt semințe rodite prin trudă de mână? Vanilia crește dintr-o orhidee ale cărei flori se deschid pentru o singură zi, iar în afara pădurilor din Mexic, unde o polenizează anume albine mărunte, fiecare floare trebuie atinsă de mâna omului spre a lega păstaia. Un tânăr sclav de pe insula Réunion, pe nume Edmond Albius, a găsit în anul 1841 chipul de a o poleniza cu un simplu bețișor.

Știai că smochinul și o viespe măruntă trăiesc de milioane de ani într-o legătură fără de care niciunul nu ar dăinui? Fructul smochinului nu este de fapt un fruct, ci un buchet de flori întors pe dinăuntru, iar polenul poate ajunge la ele doar prin viespea care se strecoară printr-o portiță îngustă. Fiecare soi de smochin sălbatic își are adesea viespea lui anume, potrivită ca o cheie la o broască.

Știai că arțarul își trimite semințele rotindu-se prin aer ca niște elice? Fiecare sămânță poartă o aripioară care, la cădere, se învârte iute și o ține în văzduh mai mult timp, lăsând vântul s-o poarte departe de trunchi. Firea a găsit acest zbor în vârtej cu milioane de ani înaintea elicopterelor, iar copiii îl privesc și azi cu mirare când aruncă semințele în sus.

Știai că unele semințe nu răsar decât după ce trec prin foc? În tufărișurile uscate ale Californiei și ale ținuturilor mediteraneene, multe plante au semințe care stau adormite în pământ până când căldura sau fumul unui incendiu le trezește la viață. Astfel, chiar pârjolul care mistuie pădurea veche pregătește, în cenușă, răsărirea celei noi.

Știai că un smochin din Sri Lanka este socotit cel mai bătrân copac sădit de mâna omului a cărui dată o cunoaștem cu precizie? Jaya Sri Maha Bodhi, un smochin sacru, a fost plantat la Anuradhapura în anul 288 înainte de Hristos dintr-o ramură adusă din India, iar de peste două mii de ani este îngrijit neîntrerupt. Din micul lăstar de atunci crește și azi un arbore ocrotit ca o comoară vie.

Știai că gheața calotei antarctice atinge pe alocuri o grosime de aproape 4 800 de metri? Sub această povară colosală, roca de dedesubt a fost împinsă în jos, iar unele zone ale continentului stau acum sub nivelul mării, apăsate de veacuri de zăpadă îndesată.

Știai că aisbergul își arată doar o mică parte deasupra apei? Cam nouă zecimi din masa lui rămân ascunse sub valuri, fiindcă gheața este doar puțin mai ușoară decât apa sărată a mării. De aceea vârful strălucitor pe care îl vedem nu este decât o mărturie măruntă a muntelui înghețat de dedesubt.

Știai că cea mai scăzută temperatură măsurată vreodată la sol pe Pământ a fost de aproape minus 89 de grade Celsius? S-a petrecut în 1983 la stația sovietică Vostok, așezată sus, pe platoul înalt din inima Antarcticii, într-un aer atât de rece și de uscat încât respirația îngheață pe loc.

Știai că permafrostul este pământ care rămâne înghețat neîncetat, ani și ani la rând, uneori de zeci de mii de ani? În ținuturile siberiene el coboară pe alocuri sute de metri în adânc, păstrând în gheața lui semințe, lemn și rămășițe din vremuri de mult apuse.

Știai că banchiza arctică respiră odată cu anotimpurile? Iarna, gheața plutitoare se întinde peste o suprafață uriașă a Oceanului Arctic, iar vara se retrage mult, aproape înjumătățindu-se, într-un răsuflu al mării ce se repetă an de an.

Știai că ghețarii curg, deși par încremeniți? Sub propria greutate, gheața se mișcă încet la vale ca un râu foarte lent, uneori doar câțiva centimetri pe zi, alteori mai mult. Această curgere tăcută sapă văi și cară pietre pe distanțe uriașe.

Știai că gheața ghețarilor capătă adesea o culoare albastră? Când zăpada se îndeasă în timp și scoate afară bulele de aer, gheața compactă absoarbe lumina roșie și lasă să treacă doar tonul albastru, dăruind crevaselor adânci o strălucire ca de safir.

Știai că cea mai mare parte a apei dulci de pe Pământ stă ferecată în gheață? Aproape trei sferturi din apa dulce a lumii se află în ghețari și calote polare, cea mai mare rezervă zăcând în calota antarctică, o comoară limpede pe care ochiul o vede, dar mâna nu o poate lua.

Știai că în adâncul calotei antarctice se ascund lacuri de apă lichidă? Cel mai vestit, lacul Vostok, stă îngropat sub aproape patru kilometri de gheață și este ținut lichid de căldura care urcă din interiorul Pământului, ferit de lumea de deasupra de sute de mii de ani.

Știai că foehnul catabatic poate stârni pe versanții acoperiți de zăpadă vânturi care coboară cu putere spre vale? În Antarctica, aerul rece și greu alunecă la vale de pe platoul înalt și, prin văile ce îl strâng, prinde viteze de furtună, măturând totul în cale cu o suflare tăioasă.

Știai că avalanșele pot atinge viteze uluitoare? O avalanșă de zăpadă pulverulentă, în care pulberea de nea plutește amestecată cu aer, poate goni la vale cu peste o sută de kilometri pe oră, împinsă de un val de aer care culcă pădurea înaintea zăpezii înseși.

Știai că zăpada poate lua forma unor lame înalte de gheață, aliniate ca o oaste? Se numesc penitenți, fiindcă seamănă cu niște călugări plecați în rugăciune, și se nasc pe podișurile înalte și însorite din Anzi, unde soarele topește neaua în dungi, lăsând să crească creste ascuțite ce ajung uneori la câțiva metri.

Știai că aisbergurile pot fi uriașe cât o țară mică? În 2000, un aisberg desprins din bariera de gheață Ross măsura aproape 300 de kilometri lungime, o insulă plutitoare de gheață pe care ochiul nu o putea cuprinde de la un capăt la altul.

Știai că flori de gheață pot răsări pe suprafața mării înghețate? Când aerul este mult mai rece decât gheața proaspăt formată, vaporii se ridică și se prind în cristale delicate ce înfloresc pe banchiză, mănunchiuri fragile care sclipesc și se destramă la cea dintâi adiere.

Știai că în bulele prinse în gheața ghețarilor se păstrează aerul de altădată? Adânc în calota antarctică, în gheața veche de sute de mii de ani, stau închise mici pungi de aer străvechi, iar cercetătorii citesc în ele văzduhul lumii dinaintea noastră, ca dintr-o carte tăcută.

Știai că Groenlanda este acoperită de o calotă de gheață atât de grea încât a scobit uscatul într-un vas? Gheața, groasă pe alocuri de peste trei kilometri, a apăsat mijlocul insulei până sub nivelul mării, făcând ca sub albul nesfârșit să se ascundă un bazin adânc.

Știai că grindina se naște în straturi, ca o perlă? Bobul urcă și coboară de mai multe ori prin norul de furtună, adunând de fiecare dată o nouă foiță de gheață, iar dacă îl tai în două, vezi inelele limpezi și tulburi care spun de câte ori a călătorit prin frigul înălțimilor înainte de a cădea.

Știai că cel mai înalt copac cunoscut din lume este un sequoia veșnic verde (Sequoia sempervirens) numit „Hyperion”, descoperit în California? El măsoară peste 115 metri înălțime — mai mult decât un bloc de 35 de etaje.

Știai că arborii uriași numiți sequoia gigantică (Sequoiadendron giganteum) sunt considerați cele mai mari viețuitoare de pe uscat ca volum? Exemplarul „General Sherman” cântărește, după estimări, în jur de 1.900 de tone.

Știai că unul dintre cei mai bătrâni copaci din lume este un pin longeviv (Pinus longaeva) din Munții Albi ai Californiei, poreclit „Matusalem”? Vârsta lui este estimată la peste 4.800 de ani, adică era deja copac pe vremea marilor piramide egiptene.

Știai că poți afla vârsta unui copac numărând inelele din trunchi? Fiecare an lasă de obicei un inel: unul deschis, format primăvara-vara, și unul închis, format toamna — iar grosimea lor povestește dacă anul a fost ploios sau secetos.

Știai că știința care studiază inelele copacilor se numește dendrocronologie? Prin ea, cercetătorii pot reconstitui clima de acum sute și chiar mii de ani, ca și cum copacii ar fi ținut un jurnal al vremii.

Știai că arborii dintr-o pădure sunt legați între ei printr-o rețea subterană de ciuperci, numită micoriză? Firele fine ale ciupercilor se împletesc cu rădăcinile și ajută copacii să facă schimb de apă, minerale și hrană.

Știai că, prin această rețea de ciuperci din pământ, copacii bătrâni pot trimite zahăr și substanțe hrănitoare puieților tineri, umbriți și lipsiți de lumină? Cercetătorii au numit-o, cu drag, „internetul pădurii” (Wood Wide Web).