Oameni

Voievod al românilor din Maramureș, Bogdan a trăit în veacul al XIV-lea, într-o vreme de aspră stăpânire a coroanei ungare asupra ținuturilor de la miazănoapte. Neplecându-și grumazul înaintea regelui Ludovic I al Ungariei, el a trecut munții, se crede pe la anul 1359, în ținutul Moldovei, alungând pe voievozii puși de unguri și așezând acolo o stăpânire de sine stătătoare. Prin acest „descălecat” a întemeiat statul neatârnat al Moldovei, rupt de sub oblăduirea coroanei ungurești, faptă pe care înseși cronicile ungare o mărturisesc cu ciudă. A domnit până spre anul 1367, punând temelia unei țări și a unei dinastii ce avea să dea neamului voievozi vestiți, între care marele Ștefan. Rămâne în istorie ca întâiul domn de sine stătător al Moldovei și întemeietor al țării.

Cronicile latine ale regatului ungar îl numesc pe Bogdan „infidelul nostru”, mărturisind fără voie că țara Moldovei s-a smuls de sub stăpânirea coroanei Sfântului Ștefan.