Oameni

Alexandru s-a născut în anul 356 î.Hr. la Pella, capitala Macedoniei, fiu al regelui Filip al II-lea, și a fost învățăcelul filozofului Aristotel. La numai douăzeci de ani a urcat pe tron, moștenind o oaste călită și un regat puternic. Trecând în Asia, a zdrobit puterea Imperiului Persan în marile bătălii de la Granicos, Issos și Gaugamela, întinzându-și stăpânirea din Grecia și Egipt până la fluviul Indus. Într-un deceniu de campanii neîntrerupte a clădit unul dintre cele mai vaste imperii ale Antichității și a răspândit cultura elenă în tot Orientul. S-a stins la Babilon în iunie 323 î.Hr., la doar treizeci și trei de ani, lăsând o glorie ce avea să înfioare veacurile.

Se spune că Alexandru dormea cu un exemplar din „Iliada” lui Homer sub pernă, socotindu-l îndreptar al vitejiei; anecdota este consemnată de Plutarh.

Știai că Alexandru cel Mare dormea, se povestește, cu un pumnal și cu o ediție a „Iliadei” sub pernă? Copia îi fusese îngrijită chiar de dascălul său Aristotel, iar el o socotea îndreptar de vitejie. Cu Ahile din poem se măsura mereu, ca și cum ar fi vrut să întreacă un erou de legendă.

Știai că Alexandru cel Mare a întemeiat, după spusele cronicarilor, zeci de orașe cu numele Alexandria, împrăștiate din Egipt până la marginile Asiei? Pe una dintre ele, spune legenda, ar fi numit-o chiar după calul său iubit, Bucefal, după ce animalul a murit. Așa a lăsat, pe unde a trecut, urme de piatră ale trecerii lui fulgerătoare.