Oameni

Johannes Vermeer a fost botezat la 31 octombrie 1632 în Delft, Olanda, și nu a părăsit niciodată acest oraș natal, trăind și creând în liniștea sa însorită. Specialist al scenelor de interior domestic, a pictat femei citind scrisori, turnând lapte sau cântând la instrumente muzicale, cu o lumină filtrată de fereastră care pare să capteze timpul însuși în suspensie. A lăsat posterității doar 35–37 de lucrări atribuite cu certitudine, fiecare executată cu o meticulozitate și o armonie cromatică inegalabilă, fapt ce sugerează că lucra extrem de lent și cu mare exigență. Prietenul său de o viață, savantul Antonie van Leeuwenhoek, specialist în lentile, i-a executat testamentul — legătură care a alimentat ipoteza că Vermeer folosea camera obscura pentru a capta cu exactitate lumina și perspectiva. A murit la 16 decembrie 1675, lăsând o văduvă îndatorată și o operă care va rămâne redescoperită abia în secolul al XIX-lea.

Inventatorul microscopului, Antonie van Leeuwenhoek, a trăit în același Delft și a executat testamentul lui Vermeer după moartea acestuia — cei doi contemporani geniali din același orășel au rămas legați și dincolo de viață.

Știai că despre Johannes Vermeer, pictorul luminii tăcute din Delft, se știu uimitor de puține lucruri, iar viața lui a rămas aproape o taină? A avut o casă plină de copii, a lucrat încet și a lăsat doar vreo treizeci și ceva de tablouri, iar după moarte a fost dat aproape cu totul uitării. Abia peste două veacuri lumea l-a redescoperit și l-a așezat printre marii maeștri.

Știai că despre „Fata cu cercel de perlă” nu se știe cu adevărat cine e femeia din tablou? Johannes Vermeer nu a lăsat nici nume, nici însemnări, iar lucrarea nu este un portret obișnuit, ci ceea ce olandezii numeau un „tronie” — un studiu de chip și de expresie, nu imaginea unei persoane anume. Chiar și celebrul cercel a fost pus la îndoială: unii cercetători cred că strălucirea lui e prea mare pentru o perlă adevărată și că ar putea fi doar sticlă lustruită.

Din întreaga operă a lui Johannes Vermeer se cunosc astăzi doar aproximativ 34–36 de tablouri, un număr uimitor de mic pentru un pictor de o asemenea faimă. Vermeer lucra încet, avea unsprezece copii și a murit sărac și îndatorat la doar 43 de ani. După moartea sa a fost aproape uitat vreme de aproape două secole.

„Fata cu cercel de perlă” a lui Vermeer nu este un portret propriu-zis, ci un „tronie” — un studiu de expresie și de tip uman, la modă în epoca de aur olandeză. Cercetările moderne au arătat că „perla” uriașă este de fapt redată din doar câteva tușe de alb, iar mărimea ei o face improbabil să fie o perlă naturală adevărată.

Vermeer folosea intens un pigment scump numit albastru ultramarin, obținut din piatra de lapis lazuli adusă tocmai din Afganistan. Îl aplica nu doar în veșminte, ci și în umbre, unde alți pictori foloseau tonuri neutre, ceea ce dă luminii sale acea răceală catifelată caracteristică.

Se crede pe scară largă că Vermeer s-a folosit de camera obscura, un dispozitiv optic care proiecta imaginea unei scene pe o suprafață. Aceasta ar explica anumite efecte din tablourile sale, precum micile pete de lumină „defocalizate” de pe obiecte, care seamănă izbitor cu felul în care o lentilă redă punctele luminoase.

Știai că falsificatorul olandez Han van Meegeren a păcălit experți vânzând tablouri false pe care le prezenta drept opere autentice ale lui Vermeer? Frauda sa a fost descoperită abia după al Doilea Război Mondial.

Știai că unele expoziții temporare atrag mulțimi record, cu ore de așteptare la coadă? Marile retrospective dedicate unor artiști precum Leonardo, Vermeer sau Van Gogh se numără printre cele mai vizitate din istorie.

Johannes Vermeer și-a petrecut întreaga viață în orășelul Delft, pictând tăcut încăperi luminate ca de o rugăciune. Faimoasa lui Fată cu cercel de perlă nu este un portret anume, ci un chip visat, cu o privire care întoarce capul oricui trece. A lăsat doar vreo treizeci și șase de tablouri, puține și rare ca niște pietre prețioase, dar de o limpezime a luminii ce pare desprinsă din altă lume. A murit sărac, uitat aproape, iar arta lui a fost redescoperită mult mai târziu, ca o comoară ascunsă sub praf.