Oameni

Aleksandr Soljenițîn s-a născut la 11 decembrie 1918 în Kislovodsk, Rusia, și a luptat cu distincție pe frontul sovietic în al Doilea Război Mondial, înainte de a fi arestat în 1945 pentru că l-a criticat pe Stalin în corespondență privată și condamnat la opt ani de lagăr. Din această experiență a gulagului a ieșit scriitura sa fundamentală — O zi din viața lui Ivan Denisovici (1962), prima operă publicată cu acordul regimului, și Arhipelagul Gulag (1973–1975), mărturie monumentală despre sistemul represiv sovietic, care i-a adus acuzația de trădare și expulzarea din Uniunea Sovietică în 1974. A primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970, un an înainte de a putea să îl ridice, și a trăit douăzeci de ani în exil în Vermont, SUA, continuând să scrie cu o disciplină monahală. S-a întors în Rusia în 1994, după căderea comunismului, și a murit la 3 august 2008 lângă Moscova, venerat ca martir și conștiință morală a neamului rus.

Linia care desparte binele de rău nu trece prin state, nici între clase sau partide politice — ci drept prin inima fiecărui om.

Soljenițîn a supraviețuit unui cancer în stadiu avansat în lagăr — vindecat la Tașkent după eliberare — și a considerat întreaga sa supraviețuire o misiune divină de a mărturisi lumii crimele comunismului.