Oameni

Ucenic al Sfinților Apostoli și al doilea sau al treilea episcop al Antiohiei celei mari, a fost numit „Teoforul”, adică „purtător de Dumnezeu”, pentru fierbințeala dragostei sale de Hristos. În vremea prigoanei împăratului Traian a fost osândit să fie dus la Roma spre a fi dat fiarelor în arenă. Pe drumul cel lung către mucenicie, păzit de zece ostași aspri, a scris șapte epistole către Biserici și către Sfântul Policarp, în care întărește credința, îndeamnă la unire în jurul episcopului și își arată dorul de a se face „grâu al lui Dumnezeu”. A pătimit la Roma, sfâșiat de fiare în arenă, către anul 107-108. Este pomenit la 20 decembrie, iar mutarea moaștelor sale la Antiohia la 29 ianuarie.

Grâu sunt al lui Dumnezeu și de dinții fiarelor mă macin, ca să mă aflu pâine curată a lui Hristos.

În epistolele sale se află una dintre cele mai vechi folosiri ale cuvântului „soborniceasca” (catholica) pentru Biserică, mărturie a credinței celei nedespărțite din vremea Părinților apostolici.