Oameni

S-a născut la 29 iulie 1905 la Jönköping, în Suedia, fiu al unui prim-ministru suedez. Format ca economist și jurist, a intrat în administrația și diplomația suedeză, iar în 1953 a devenit al doilea Secretar General al Organizației Națiunilor Unite. A condus ONU cu discreție și fermitate, contribuind la instituirea forțelor de menținere a păcii și mediind în crize precum cea din Suez și cea din Congo. Om de adâncă viață interioară, a lăsat un jurnal spiritual publicat postum sub titlul „Însemnări” (Vägmärken). A murit la 18 septembrie 1961, într-un accident de avion lângă Ndola, în actuala Zambie, în timp ce încerca să medieze conflictul din Congo. I s-a acordat postum Premiul Nobel pentru Pace în același an.

For all that has been — Thanks. For all that shall be — Yes.

Este singura persoană căreia i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace postum; jurnalul său spiritual a fost descoperit și publicat abia după moartea sa.

S-a născut la 3 mai 1898 la Kiev, în Imperiul Rus (astăzi Ucraina), într-o familie evreiască care a emigrat în Statele Unite, la Milwaukee. Sionistă convinsă din tinerețe, a emigrat în Palestina mandatară în 1921 și s-a implicat în mișcarea muncitorească și în întemeierea statului Israel, fiind una dintre semnatarele Declarației de Independență din 1948. A ocupat funcțiile de ministru al Muncii și ministru de Externe, iar în 1969 a devenit prim-ministru al Israelului, una dintre primele femei conducătoare de stat din lume. Mandatul său a fost marcat de Războiul de Yom Kippur din 1973, în urma căruia a demisionat în 1974. A murit la 8 decembrie 1978, la Ierusalim.

We can forgive the Arabs for killing our children. We cannot forgive them for forcing us to kill their children.

A copilărit la Milwaukee, în Statele Unite, și a lucrat ca învățătoare înainte de a emigra în Palestina; David Ben-Gurion ar fi numit-o „singurul bărbat” din guvernul său — o remarcă mult discutată de atunci.

S-a născut în 1881 la Salonic, pe atunci parte a Imperiului Otoman (astăzi în Grecia), sub numele Mustafa Kemal. Ofițer de carieră, s-a remarcat în Primul Război Mondial, îndeosebi în apărarea de la Gallipoli. După înfrângerea Imperiului Otoman a condus mișcarea națională turcă în Războiul de Independență, iar în 1923 a proclamat Republica Turcia, devenind primul ei președinte. A inițiat reforme profunde care au modernizat și secularizat statul: adoptarea alfabetului latin, separarea religiei de stat, drepturi civile pentru femei și reforma învățământului. Marea Adunare Națională i-a acordat în 1934 numele de Atatürk, „Părintele turcilor”. A murit la 10 noiembrie 1938, la Istanbul.

Yurtta sulh, cihanda sulh. (Pace în țară, pace în lume.)

Numele „Atatürk” (Părintele turcilor) i-a fost acordat prin lege în 1934, iar aceeași lege interzicea oricui altcuiva să poarte acest nume de familie.

S-a născut la 24 mai 1870 lângă Malmesbury, în Colonia Capului (astăzi Africa de Sud), într-o familie de fermieri afrikaneri. A studiat dreptul la Cambridge, iar apoi a luptat ca general de comando în Războiul cu burii împotriva Marii Britanii. Devenit ulterior un promotor al reconcilierii, a fost de două ori prim-ministru al Uniunii Sud-Africane și a jucat un rol important pe scena internațională, contribuind la întemeierea Ligii Națiunilor, iar mai târziu la redactarea preambulului Cartei Organizației Națiunilor Unite. A fost singura persoană care a semnat tratatele de pace la finalul ambelor războaie mondiale. A murit la 11 septembrie 1950, la ferma sa de la Doornkloof, lângă Pretoria.

A contribuit la redactarea preambulului Cartei ONU și a fost singura persoană care a semnat actele de pace ce au încheiat atât Primul, cât și al Doilea Război Mondial.

Știai că Ștefan cel Mare a ridicat, după tradiție, câte o biserică ori mănăstire pentru multe dintre bătăliile sale? Numărul rotund de patruzeci și patru de lăcașuri, ținut minte de tradiția populară, e mai degrabă simbol al evlaviei sale decât cifră exactă. Cert este că ctitoriile lui, de la Putna la Voroneț, au înflorit în tot cuprinsul Moldovei.

Știai că Ștefan cel Mare a fost rănit la un picior în bătălia de la Chilia și că rana aceea nu s-a mai vindecat niciodată pe deplin? L-a chinuit ani întregi și i-a grăbit, spun cronicile, sfârșitul. Domnul care ținuse piept sultanilor și craiilor a fost doborât până la urmă de o suferință trupească pe care nicio victorie nu o putea alunga.

Știai că Winston Churchill a fost un pictor pasionat, care s-a apucat de vopsele abia la vârsta de patruzeci de ani, într-un moment greu al vieții, după eșecul campaniei de la Gallipoli? A lăsat în urmă peste cinci sute de tablouri, semnate uneori sub pseudonim, iar pictura o numea „prietena curajoasă” care i-a alungat descurajarea.

Știai că Mahatma Gandhi purta o corespondență și admirație reciprocă cu scriitorul Lev Tolstoi în ultimii ani ai vieții acestuia? Din acele scrisori s-a născut ideea „Fermei Tolstoi”, comunitatea pe care Gandhi a întemeiat-o în Africa de Sud, unde a experimentat viața simplă și rezistența nonviolentă.

Știai că Nelson Mandela, în lunga sa detenție de pe insula Robben, a cultivat o mică grădină de legume pe acoperișul închisorii, într-o zonă de gunoaie? Îngrijirea răsadurilor devenise pentru el o metaforă a răbdării și a speranței, iar roșiile și ardeii îi împărțea uneori chiar cu gardienii.

Știai că Winston Churchill a scăpat ca prizonier de război în timpul Războiului Burilor, la doar douăzeci și cinci de ani, evadând peste zidul unei tabere din Pretoria și parcurgând sute de kilometri ascuns într-un vagon de cărbuni? Peste capul lui fusese pusă o recompensă, iar isprava l-a făcut celebru în Anglia încă înainte de politică.

Știai că Gandhi a studiat dreptul la Londra și, la primul său proces ca avocat tânăr în India, a fost cuprins de o asemenea emoție încât nu a putut scoate un cuvânt și a fugit din sala de judecată? Cel care avea să miște mulțimi cu vorba începuse ca un pledant timid și blocat de frică.

Știai că Nelson Mandela, în tinerețe, a fugit de acasă tocmai ca să scape de o căsătorie aranjată de tutorele său și a ajuns la Johannesburg lucrând ca paznic de noapte la o mină de aur? Abia acolo, în orașul mare, a pornit pe drumul dreptului și al politicii.

Știai că Winston Churchill a primit Premiul Nobel în anul 1953, dar nu pentru pace, cum s-ar crede, ci pentru literatură? A fost distins pentru măiestria descrierilor istorice și biografice, precum și pentru elocința strălucită cu care apărase valorile umane.

Știai că Gandhi obișnuia să facă un vot de tăcere o zi pe săptămână, de regulă lunea, și comunica în acele zile doar prin bilețele scrise? Considera tăcerea o odihnă a sufletului și un mijloc de a-și limpezi gândurile, păstrând obiceiul chiar și în întâlniri importante.

Știai că Abraham Lincoln a avut în total mai puțin de un an de școală formală, adunat din bucăți, și că a învățat aproape totul singur, citind la lumina focului cărți împrumutate? A dat faliment cu o prăvălie în tinerețe și a purtat ani buni povara acelei datorii, pe care a plătit-o cu conștiinciozitate până la ultimul ban.

Știai că Benjamin Franklin a lăsat prin testament două sume mici orașelor Boston și Philadelphia, cu porunca să nu fie atinse aproape două secole? El voia să demonstreze puterea dobânzii compuse peste generații. După circa două sute de ani, sumele crescuseră la milioane de dolari, folosite pentru burse și lucrări publice — o lecție de răbdare gândită dincolo de mormânt.