Oameni

Nicolae Grigorescu s-a născut la 15 mai 1838 în satul Pitaru, județul Dâmbovița, într-o familie modestă, și a deprins meșteșugul picturii de timpuriu, pictând icoane pentru mănăstiri încă din adolescență. Bursier al statului român, a studiat la Paris în cercul școlii de la Barbizon, asimilând realismul francez și îmbogățindu-l cu o sensibilitate profund românească. S-a impus ca întemeietorul picturii moderne românești prin tablourile sale cu țărani, car cu boi, câmpii luminoase și peisaje rustice de o prospețime unică. A însoțit armata română pe front în timpul Războiului de Independență din 1877, lăsând o mărturie vizuală de neprețuit a acelor evenimente. S-a stins la Câmpina la 21 iulie 1907, lăsând o operă monumentală care rămâne cea mai iubită expresie a sufletului românesc în pictură.

Eu aleg, nu corectez. Fac ce-mi place mie, ce corespunde sufletului meu.

Grigorescu a pictat verile la Barbizon alături de maeștrii francezi ai peisajului, iar în Războiul de Independență a realizat peste 30 de schite și tablouri de pe front, devenind primul pictor de război român.

Ion Andreescu s-a născut la 15 februarie 1850 în București și a urmat Școala de Arte Frumoase condusă de Theodor Aman, devenind ulterior profesor de desen la Seminarul Episcopal din Buzău. La sfârșitul anului 1878 a plecat la Paris, unde a frecventat Academia Julian și a pictat veri întregi la Barbizon, întâlnindu-se acolo cu Nicolae Grigorescu. A creat peisaje de o profunzime și gravitate remarcabile, naturi statice și portrete care îl așază printre cei mai valoroși pictori români ai secolului al XIX-lea. Tuberculoza l-a răpus la numai 32 de ani, la 22 octombrie 1882, lăsând o operă puțină ca număr, dar imensă ca forță expresivă. A fost ales post-mortem membru al Academiei Române în 1948, ca recunoaștere târzie a geniului său.

Nicolae Grigorescu, după ce l-a cunoscut pe Andreescu la Barbizon, ar fi spus despre el că ar fi putut deveni cel mai mare artist național dacă ar fi trăit — mărturie a aprecierii profunde între cei doi contemporani.

Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868 în Ștefănești, județul Botoșani, într-o familie de ofiter, și a studiat la Școala Națională de Arte Frumoase din București, avându-l ca maestru spiritual pe Nicolae Grigorescu. Supranumit „poetul florilor”, a creat tablouri de o sensibilitate rară, celebrele sale Anemone, Amaryllis sau Trandafiri devenind simboluri ale picturii românești. Boala — scleroza multiplă, declanșată în jurul anului 1900 — l-a imobilizat treptat, dar Luchian a continuat să picteze cu pensula legată de încheietura mâinii paralizate, într-un act de voință și iubire pentru artă rar întâlnit. S-a stins la București la 28 iunie 1916, la 48 de ani, lăsând o operă care domină pictura românească de la începutul secolului XX.

Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.

După ce boala l-a făcut incapabil să țină pensula cu degetele, Luchian și-o lega de încheietura mâinii și continua să picteze — unele dintre cele mai frumoase tablouri ale sale au fost create astfel.

Theodor Aman s-a născut la 20 martie 1831 în Câmpulung-Muscel și a studiat la Paris la École des Beaux-Arts, sub îndrumarea unor maeștri celebri precum Michel Martin Drolling și François-Édouard Picot. Întorși acasă, a întemeiat primele școli de arte frumoase din țară, inclusiv Școala de Belle-Arte din București în 1864, pe care a condus-o până la sfârșitul vieții, formând generații de artiști români. A creat tablouri istorice de mare amploare, scene de gen din viața epocii și portrete, contribuind decisiv la modernizarea și occidentalizarea artei românești. A excels și ca gravor, introducerea tehnicii gravurii în mediul artistic românesc fiindu-i tot lui atribuită. S-a stins la București la 19 august 1891, iar soția sa, Ana Aman, a înființat în 1908 primul muzeu-atelier de artist din România în casa lor.

Casa și atelierul său din București au devenit în 1908 primul muzeu-atelier de artist din România, păstrat intact de soția sa Ana Aman — astăzi este Muzeul Theodor Aman, deschis publicului.

Theodor Pallady s-a născut la 11 aprilie 1871 la Iași, într-o familie înstărită, și a plecat la Paris unde, inițial înscris la Politehnică, și-a urmat în cele din urmă chemarea artistică — studiind pictura la École des Beaux-Arts în atelierul lui Gustave Moreau, coleg cu Henri Matisse. Prietenia sa profundă cu Matisse a marcat ambii artiști: iubirea lui Pallady pentru ie britanica românească a influențat celebrul tablou al lui Matisse, „La Blouse Roumaine”. A creat nuduri, naturi statice și interioare de o eleganță sobră, caracterizate de linie rafinată și armonie cromatică rară, situuându-se la intersecția dintre clasicism și modernitate. Unul dintre cei mai longevivi pictori români, a trăit până la 85 de ani și a rămas activ artistic până aproape de sfârșit, stinggându-se la București la 16 august 1956. Opera sa, deopotrivă românească și europeană, exprimă o sensibilitate intelectuală rafinată și atemporală.

Nu sunt modern, sunt din toate timpurile.

Pallady și Matisse au dezbatut îndelung supremația liniei versus culoarea în pictură: Pallady susținea linia, iar Matisse culoarea — o dispută prietenească rămasă legendară în cercurile artistice pariziene.

Gheorghe Petrașcu s-a născut la 1 decembrie 1872 în Tecuci și a fost unul dintre cei mai importanți pictori români din prima jumătate a secolului al XX-lea. A studiat la Școala de Arte Frumoase din București, iar apoi la Academia Julian din Paris, în atelierul lui Bouguereau. A devenit renumit pentru materia picturală densă, aproape sculptată, pentru culorile grave și profunde, pentru naturile statice cu vase de aramă și flori, dar și pentru peisajele venețiene de o solemnă frumusețe. A fost primul pictor român ales membru al Academiei Române (1936) și a primit Marele Premiu la expozițiile internaționale de la Barcelona (1929) și Paris (1937), precum și Legiunea de Onoare franceză (1932). S-a stins din viață la 1 mai 1949, la București, lăsând în urmă circa trei mii de lucrări.

Deși pasionat de artă, Petrașcu se înscrisese inițial la Facultatea de Științe Naturale din București, pe care a abandonat-o pentru pictură; la recomandarea lui Nicolae Grigorescu a primit o bursă de studii în străinătate.

Nicolae Tonitza s-a născut la 13 aprilie 1886 în Bârlad și a fost pictor, grafician, gazetar și critic de artă, una dintre personalitățile cele mai iubite ale artei românești interbelice. A studiat la Școala de Arte Frumoase din Iași, alături de Ștefan Dimitrescu, apoi la Academia de Arte din München, unde l-a avut profesor pe Hugo von Habermann. Este celebru mai ales pentru portretele de copii cu ochii mari, melancolici și expresivi, de o gingășie rară, pe care le-a pictat folosindu-și adesea proprii copii și nepoate drept modele. A fost profesor și rector al Academiei de Arte din Iași și co-fondator al Grupului celor patru. S-a stins din viață la 26 februarie 1940, la București, lăsând o operă de o mare sensibilitate umană.

Nu și-a primit diploma de la Școala de Arte Frumoase din Iași deoarece a participat la o grevă studențească în ultimul an de studii.

Ștefan Dimitrescu s-a născut la 18 ianuarie 1886 în Huși și a fost pictor, desenator și violoncelist de marcă, absolvent al Școlii de Arte Frumoase din Iași și al Académie de la Grande Chaumière din Paris. A fost co-fondator, alături de Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și sculptorul Oscar Han, al Grupului celor patru, una dintre cele mai prestigioase asociații artistice ale perioadei interbelice românești. Opera sa evocă viața satului românesc, tradițiile țărănești și peisajele din Moldova și Dobrogea, cu o înrudire spirituală atât cu arta bizantină cât și cu lecția lui Cézanne. A participat la Primul Război Mondial ca soldat și a lăsat picturi emoționante despre suferința adusă de conflict. S-a stins din viață la 22 mai 1933, la Iași, moartea sa timpurie marcând și dizolvarea grupului.

Grupul celor patru s-a dizolvat odată cu moartea lui Ștefan Dimitrescu; ultima expoziție a grupului, în 1934, l-a inclus pe el post-mortem, printr-un autoportret.

Octav Băncilă s-a născut la 4 februarie 1872 în Corni, județul Botoșani, și a rămas în istoria artei românești drept cel mai de seamă reprezentant al realismului social. Orfan de mic, crescut de surorile sale, a studiat la Școala de Arte Frumoase din Iași și la Academia de Arte Frumoase din München (1893–1898). Este faimos mai ales pentru ciclul de douăsprezece picturi dedicate Răscoalei din 1907, lucrări de o dramatică forță emoțională care surprind cu compasiune suferința și demnitatea țăranilor răsculați. A lăsat peste 1.500 de lucrări, cuprinzând portrete, peisaje și compoziții sociale, și s-a stins din viață la 3 aprilie 1944, la București.

Băncilă a crescut în casa surorii sale, Ecaterina Nădejde, unde se afla redacția revistei socialiste Contemporanul, iar această atmosferă intelectuală și militantă i-a marcat profund viziunea artistică.

Camil Ressu s-a născut la 28 ianuarie 1880 la Galați, într-o familie de origine aromână, și a fost unul dintre marii maeștri ai picturii românești moderne. A studiat la Școlile de Arte Frumoase din București și Iași, iar apoi la München și Paris, la Academia Julian (1902–1908). Opera sa este dominată de compoziții monumentale cu țărani, surprinși cu vigoare plastică și demnitate, dar și de portrete puternice și scene de viață cotidiană. A fost profesor și rector al Academiei de Arte Frumoase din București (1930–1941), formând generații întregi de artiști, și a primit titlul de Artist al Poporului (1955) și calitatea de membru al Academiei Române (1956). S-a stins din viață la 1 aprilie 1962, la București.

Tatăl lui Camil Ressu, jurist cu studii la Bruxelles, practica pictura ca pasiune personală, iar această atmosferă familiară l-a influențat pe viitorul artist încă din copilărie.

Iosif Iser (născut Iosif Isidor Rubinsohn) s-a născut la 21 mai 1881 la București, într-o familie evreiască, și a fost unul dintre cei mai originali pictori și graficieni ai artei românești moderne. A studiat la München, în atelierul lui Anton Ažbe și la Academia Regală, dezvoltând o linie fermă, expresivă, cu unghiuri îndrăznețe și culori vii. Lumea Dobrogei l-a fascinat profund, tătăroaicele cu ochi migdalați și turbanele orientale devenind teme recurente ale operei sale, alături de scenele cu arlechini și personaje de circ. A participat la Primul Război Mondial ca artist documentarist pe front și a realizat numeroase portrete și ilustrații pentru publicații literare. A fost ales membru al Academiei Române în 1955 și s-a stins din viață la 25 aprilie 1958, la București.

Dobrogea m-a ajutat să mă cunosc pe mine însumi și să descopăr ce îmi era propriu, rămânând îndatorat pentru tot restul vieții.

Iser a vrut inițial să studieze arhitectura la München, dar s-a reorientat spre pictură după primele contacte cu mediul artistic german.

Nicolae Vermont s-a nascut pe 10 octombrie 1866 la Bacau, in familia profesorului Iosif Grunberg, si a adoptat pseudonimul Vermont - traducerea franceza a numelui de familie german (munte verde). A studiat la Scoala de Belle-Arte din Bucuresti, fiind primul elev evreu al acestei institutii, si s-a format in spiritul realismului social, in apropierea lui Stefan Luchian si a lui Constantin Artachino. A fost membru fondator al societatii Tinerimea artistica si a creat scene de gen pline de empatie - spalatorese, vanzatori ambulanti, copii din mahalale - alaturi de portrete, peisaje si picturi religioase. Convertit la ortodoxism, a ramas toata viata profund atasat de valorile culturii romane. A murit pe 14 iunie 1932 la Bucuresti, lasand o opera vasta si de o remarcabila sensibilitate sociala.

Pseudonimul Vermont este traducerea in franceza a numelui Grunberg (munte verde), ales de pictor ca omagiu adus originii familiei sale.

Constantin Lecca s-a nascut pe 4 august 1807 la Brasov, intr-o familie de negustori, si a studiat pictura la Buda, imbogatindu-si formarea intr-o maniera in mare parte autodidacta. A trait si a lucrat circa cincisprezece ani la Craiova, unde a fost primul profesor de desen la Scoala Centrala, a infiintat prima tipografie a orasului si a fondat revista culturala Mozaicul. Ca pictor a abordat portretul, pictura istorica si fresca religiosa, fiind unul dintre primii artisti romani care a introdus pictura occidentala in bisericile din Muntenia. Printre lucrarile sale de referinta se numara Uciderea Brancovenilor, Moartea lui Mihai Viteazul si Ultima noapte a lui Mihai Viteazul. Dupa 1870, boala Parkinson i-a impiedicat continuarea activitatii artistice; a murit pe 13 octombrie 1887 la Bucuresti.

Constantin Lecca a infiintat prima tipografie din Craiova si a fondat revista culturala Mozaicul, imbinand pasiunea pentru arta vizuala cu cea pentru cultura scrisa.