Oameni

S-a născut la 9 septembrie 1828 (stil vechi: 28 august) pe moșia de la Iasnaia Poliana, în gubernia Tula, într-o veche familie nobiliară rusă, rămânând orfan încă din copilărie. După ani de tinerețe zbuciumată și după slujba militară din Crimeea, s-a dăruit scrisului, dând literaturii lumii romanele monumentale „Război și pace” și „Anna Karenina”. În a doua parte a vieții a trecut printr-o adâncă frământare spirituală, îmbrățișând un creștinism al iubirii, al simplității și al neîmpotrivirii la rău, mărturisit în scrieri ca „Moartea lui Ivan Ilici” și „Învierea”. Setea lui de o viață curată l-a împins, la bătrânețe, să-și părăsească în taină casa; s-a stins la 20 noiembrie 1910 (stil vechi: 7 noiembrie) în mica gară de la Astapovo. A rămas nu doar un mare romancier, ci și un dascăl al conștiinței.

Toate familiile fericite se aseamănă între ele; fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.

Deși coborâtor dintr-o veche familie de conți, spre bătrânețe a îmbrăcat haine țărănești și a muncit pământul cu propriile mâini, căutând o viață pe potriva credinței sale.

S-a născut la 20 noiembrie 1858 la moșia Mårbacka, în ținutul Värmland al Suediei, într-o familie iubitoare de povești și de datini. Șchioapătând din pricina unei suferințe din copilărie, și-a găsit mângâierea în lumea basmelor și a legendelor auzite lângă vatră. A fost o vreme învățătoare, iar din amintirile și legendele meleagurilor natale a țesut romanul „Saga lui Gösta Berling” (1891), care a făcut-o cunoscută. În 1909 a devenit cea dintâi femeie încununată cu Premiul Nobel pentru Literatură, iar mai târziu cea dintâi femeie primită în Academia Suedeză. Iubită de copiii din lumea întreagă pentru „Minunata călătorie a lui Nils Holgersson”, s-a stins la 16 martie 1940, la Mårbacka, moșia pe care izbutise s-o răscumpere cu roadele scrisului ei.

„Minunata călătorie a lui Nils Holgersson” a fost scrisă la început ca o carte de geografie a Suediei, menită școlarilor, dar a ajuns una dintre cele mai iubite povești pentru copii din lume.

S-a născut la 1 aprilie 1809 (stil vechi: 20 martie) în satul Sorocinți, din ținutul Poltavei, în Ucraina de atunci a Imperiului Rus. Venit de tânăr la Sankt-Petersburg, s-a apropiat de Pușkin și a cucerit lumea literară cu povestiri pline de umor și de duh, izvorâte din folclorul ucrainean. Comedia „Revizorul” (1836) a biciuit cu râs amar corupția și micimea lumii oficiale, iar romanul „Suflete moarte” a zugrăvit, cu o artă neîntrecută, chipurile Rusiei vremii sale. În ultimii ani a fost cuprins de o adâncă criză religioasă și lăuntrică; într-un ceas de tulburare a dat focului partea a doua a „Sufletelor moarte”. S-a stins la 4 martie 1852 (stil vechi: 21 februarie) la Moscova, măcinat de post și de deznădejde.

Cu puține zile înainte de moarte, a ars manuscrisul părții a doua a romanului „Suflete moarte”, iar acea urmare a rămas pentru totdeauna pierdută lumii.

S-a născut la 29 ianuarie 1860 (stil vechi: 17 ianuarie) la Taganrog, oraș de la Marea Azov, ca nepot de iobag răscumpărat. A studiat medicina la Moscova și a rămas toată viața doctor, îngrijind bolnavii adesea fără plată și numind medicina „soția”, iar literatura „amanta” sa. Din nuvelele sale scurte, scrise cu o măiestrie și o omenie fără seamăn, a înnoit arta prozei moderne, iar prin piese ca „Pescărușul”, „Unchiul Vanea”, „Trei surori” și „Livada de vișini” a schimbat pentru totdeauna fața teatrului. Măcinat de tuberculoză, a purtat boala cu blândețe și cu discreție până la capăt. S-a stins la 15 iulie 1904 (stil vechi: 2 iulie) la Badenweiler, în Germania, unde plecase spre căutarea sănătății.

Medicina este soția mea legiuită, iar literatura este amanta mea.

A practicat medicina toată viața, adesea îngrijind gratuit țăranii săraci, și socotea că osteneala aceasta i-a dat multe dintre chipurile și povestirile din opera sa.

Știai că Lev Tolstoi, la o vârstă înaintată, în octombrie 1910, și-a părăsit în taină moșia de la Iasnaia Poliana, pornind într-un tren de clasa a treia ca să scape de viața aristocratică pe care ajunsese s-o disprețuiască? A făcut febră și pneumonie pe drum și a murit câteva zile mai târziu în casa șefului de gară din micuța stație Astapovo, urmărit de ziariști din toată lumea.

Știai că Feodor Dostoievski a stat în 1849 pe eșafod, condamnat la moarte pentru apartenența la un cerc de intelectuali, iar execuția a fost oprită în ultima clipă printr-o grațiere pregătită dinainte de țar, doar ca lecție crudă? Momentul acela, cu plutonul gata de tras, l-a bântuit toată viața și a răzbătut în paginile romanelor sale.

Știai că Victor Hugo, ca să se forțeze să termine „Cocoașatul de la Notre-Dame” la timp, i-a cerut servitorului să-i ascundă hainele și le-a încuiat, rămânând acasă doar cu un șal mare? Fără veșminte în care să iasă în lume, nu mai avea altă tentație decât biroul de scris.

Știai că Charles Dickens avea o obsesie aproape rituală pentru ordinea din jur și își purta cu el o busolă, așezându-și patul mereu cu capul spre nord fiindcă era convins că acest lucru îi îmbunătățește somnul și scrisul? De asemenea, în timpul călătoriilor, muta mobila din camerele de hotel până când totul era aliniat pe direcțiile cardinale.

Știai că Mihai Eminescu a fost, o vreme, sufleur și copist într-o trupă ambulantă de teatru, colindând orașele ardelene și românești cu actorii? Această perioadă de rătăciri, dormind pe unde apuca, i-a hrănit boemia și dragostea pentru limba vie a locurilor prin care a trecut.

Știai că în testamentul lui William Shakespeare, redactat în 1616, soției sale Anne Hathaway i-a lăsat, printr-o adăugire strecurată între rânduri, doar „al doilea cel mai bun pat” al casei? Gestul a stârnit secole de dispute între cercetători, unii văzând în el o insultă, alții un semn de intimitate, căci patul cel mai bun era rezervat oaspeților.

Știai că Feodor Dostoievski era un jucător de ruletă pătimaș, care își pierdea la mese banii, ceasul și uneori chiar și rochiile soției sale? Ca să achite datoriile și un contract semnat în disperare, a dictat romanul „Jucătorul” în doar câteva săptămâni unei stenografe tinere, Anna, cu care avea să se căsătorească apoi.

Știai că Lev Tolstoi, în tinerețe, a fost un jucător de cărți atât de neînfrânat încât a pierdut la o partidă chiar clădirea centrală a casei părintești de la Iasnaia Poliana? Cumpărătorul a demontat construcția și a mutat-o cu totul, iar scriitorul a rămas să locuiască în anexele rămase, regretând toată viața pierderea.

Știai că Charles Dickens ținea de obicei în buzunar o mică statuetă cu broscuțe îmbrăcate în duel și avea nevoie de anumite obiecte pe birou ca să poată scrie? Fără aceste mărunțișuri familiare aliniate în fața lui, spunea că nu-și putea găsi liniștea necesară muncii.

Știai că Victor Hugo a fost exilat aproape două decenii pe insulele Anglo-Normande, după ce s-a opus lui Napoleon al III-lea, și a scris o bună parte din „Mizerabilii” privind marea din Guernsey? Se spune că lucra în picioare, la un pupitru înalt așezat lângă fereastra dinspre ocean.

Știai că Mihai Eminescu a lucrat ca bibliotecar la Biblioteca Centrală din Iași și apoi ca revizor școlar, cutreierând satele pentru a inspecta învățământul? În aceste drumuri prin ținuturile Moldovei a cunoscut oameni și locuri simple care i-au întărit legătura cu graiul și cu firea românească pe care le-a turnat în versuri.

Știai că Mihai Eminescu a fost o vreme sufleur și copist într-o trupă de teatru ambulantă? În tinerețe a colindat orașele cu actorii, făcând de toate în culise, ca să fie aproape de scenă și de cărți. Această viață de pribeag i-a hrănit dragostea de limbă și de folclorul cules pe drumuri.

Știai că Eminescu a lucrat ani buni ca bibliotecar și apoi revizor școlar? La Iași a fost director al Bibliotecii Centrale, iar mai târziu a colindat județele Iași și Vaslui inspectând școli. Contactul cu învățătorii și cu satele i-a întărit convingerile despre limbă și despre nevoia de carte în popor.

Știai că poetul Friedrich Schiller ținea în sertarul biroului mere putrede, pentru că mirosul lor de fermentare îl ajuta, spunea el, să lucreze? Soția sa a povestit că prietenul lor Goethe, deschizând odată sertarul, aproape că a leșinat de la duhoare, în vreme ce Schiller lucra liniștit.

Știai că scriitorul Victor Hugo, ca să nu cedeze ispitei de a ieși din casă și să termine odată o carte, i-a cerut servitorului să îi ia toate hainele și să nu i le dea înapoi până la un anumit termen? Rămas doar cu un șal mare, a fost silit să stea la birou și a scris fără întrerupere.

Știai că scriitorul Charles Dickens purta cu el, oriunde mergea, o busolă mică pentru a se asigura că dormea mereu cu capul spre nord? Credea că alinierea cu câmpul magnetic al Pământului îi îmbunătățește somnul și creativitatea, iar în camerele de hotel muta patul până se potrivea.

Știai că poeta Emily Dickinson și-a petrecut ultimii ani aproape fără să iasă din casa părintească, îmbrăcată mai mereu în alb, și adesea vorbea cu musafirii din camera alăturată, prin ușa întredeschisă? Din aproape optsprezece sute de poezii, doar o mână au fost tipărite în timpul vieții, restul fiind găsite după moarte, cusute cu grijă în caiete de mână.

Știai că Charles Dickens a fost scos din școală la doisprezece ani și trimis să muncească într-o fabrică de cremă de ghete, lipind etichete pe borcane câte zece ore pe zi, în timp ce tatăl său era închis pentru datorii? Umilința acelor luni l-a marcat toată viața și a răzbătut apoi în copiii chinuiți din romanele lui.

Știai că ultimele cuvinte atribuite lui Goethe ar fi fost „Mehr Licht!” — „Mai multă lumină!”? Fraza a devenit simbol pentru setea de cunoaștere a marelui poet. În realitate, era foarte probabil o rugăminte practică: se afla într-o cameră întunecată și cerea să se deschidă un oblon.

Știai că testamentul lui William Shakespeare i-a lăsat soției sale, Anne Hathaway, doar „al doilea cel mai bun pat” al casei? Formularea a stârnit secole de speculații. Unii au văzut în ea o jignire, alții un semn de tandrețe — patul cel mai bun fiind rezervat oaspeților, iar al doilea fiind chiar patul conjugal, plin de amintiri.