Tradiții

În fiecare primăvară, la 15 zile după echinoxul de primăvară (de regulă 4–5 aprilie), familiile chineze curăță și decorează mormintele strămoșilor, ard hârtie-monedă și oferă mâncare. Obiceiul exprimă pietatea filială și credința că spiritele morților pot primi ofrande din lumea celor vii. Qingming este sărbătoare națională în China și are rădăcini de peste 2500 de ani.

Tradiție confucianistă de inițiere masculină practicată în China tradițională, în care tânărului de 20 de ani i se lega părul în coc și i se oferea un nume de adult (zi) de către un mentor respectat. Ceremonia simboliza abandonarea copilăriei și asumarea responsabilităților sociale și morale. Deși rară astăzi, ritualul a fost revitalizat în unele comunități confucianiste contemporane din sudul Chinei și Taiwan.

În a 15-a zi din a șaptea lună lunară (august), taoiștii și budiștii chinezi cred că porțile lumii de dincolo se deschid și spiritele rătăcitoare vizitează lumea. Familiile ard bețișoare de tămâie (joss sticks), hârtie-monedă și oferă mâncăruri pe stradă pentru a potoli spiritele și a le împiedica să provoace necazuri. Festivalul reflectă straturile sincretice ale religiei populare chineze și teama ancestrală față de sufletele fără urmași care să le îngrijească.

Dongzhi, marcat în jurul datei de 21-22 decembrie, este una dintre cele mai vechi sărbători chinezești, când familiile se reunesc și mănâncă tangyuan (bile din orez glutinos în supă dulce) ca simbol al unității și completitudinii. În sudul Chinei, tradiția include și prepararea unor prăjituri din orez oferite pe altarul ancestral. Solstițiul reprezintă în filosofia taoistă revenirea yang-ului din întunericul yin — un moment de echilibru cosmic.

Pe 5 mai al calendarului lunar (mai–iunie), chinezii comemorează poetul-patriot Qu Yuan (mort în 278 î.Hr.) prin curse de bărci lungi, ornate cu cap de dragon, și prin consumul de zongzi (conuri din orez glutinos învelite în frunze de bambus). Legenda spune că sătenii au aruncat mâncare în râu pentru a distrage peștii de la trupul poetului înecat. Festivalul este înscris în patrimoniul cultural imaterial UNESCO și este sărbătorit și în Vietnam, Coreea și Japonia.

Pe 15 ale primei luni lunare (ultima zi a festivalului de Anul Nou), chinezii decorează spații publice cu lanterne colorate elaborate, rezolvă ghicitori scrise pe ele (deng mi) și mănâncă tangyuan sau yuanxiao. Festivalul marchează prima lună plină a noului an și are o istorie de peste 2000 de ani, cu origini în ritualuri taoiste de cinstire a Zeului Cerului. Paradele cu dansul dragonului și al leului însoțesc celebrările în comunitățile chineze din toată lumea.

Nuo este un ritual de exorcizare practicat în regiunile rurale din sudul Chinei (Hunan, Guizhou, Anhui), în care interpreți purtând măști sculptate reprezentând zeități și spirite recită texte sacre, dansează și execută acte simbolice pentru alungarea bolilor, demonilor și ghinionului. Ritualul, cu origini în practicile șamanice ale epocii Zhou, durează zile întregi și implică întreaga comunitate. Nuo este considerat un prototip al operei tradiționale chineze și este înscris în patrimoniul UNESCO.

La Anul Nou Chinezesc, străzile se umplu de dansul dragonului și al leului, de pocnetul artificiilor menite să sperie duhurile rele, iar culoarea roșie strălucește pretutindeni ca semn de bucurie și noroc.

În China, roșul stăpânește nunta, culoarea bucuriei și a norocului. La ceremonia ceaiului, tinerii însurăței îngenunche și oferă câte o ceașcă părinților și bunicilor, semn de recunoștință; primind ceaiul, cei vârstnici le dau la rândul lor plicuri roșii și binecuvântarea lor.

La Festivalul Lampioanelor, care încheie Anul Nou chinezesc, străzile se umplu de felinare roșii aprinse și de lampioane în chip de pești, dragoni și flori. În seara aceea, oamenii dezleagă ghicitori scrise pe felinare și privesc luna plină, cu inima ușoară.

La Festivalul Felinarelor de gheață de la Harbin, în nordul înghețat al Chinei, se ridică orașe întregi de gheață luminate dinăuntru cu lumini colorate. Turnuri, poduri și palate strălucesc în noapte ca niște vise de cristal, sfidând gerul cu frumusețea lor.

Festivalul Lunii de Toamnă din China cinstește luna plină cea mai luminoasă a anului, când familiile se strâng să privească cerul și să împartă prăjiturele rotunde numite mooncake. Rotunjimea lor amintește de întregirea familiei și de belșugul recoltei.

În arta chineză gong fu cha, ceaiul se prepară în vase mici, cu multe frunze și infuzii scurte și repetate. Gazda toarnă cu grijă în cești minuscule, iar oaspeții gustă pe îndelete cum se schimbă aroma de la o turnare la alta, într-o răbdare care este ea însăși o formă de prețuire.

În Tibet și în zonele înalte ale Himalayei, oaspeții sunt primiți cu ceai cu unt de iac și sare, o băutură caldă și hrănitoare pe frigul muntelui. Gazda are grijă ca ceașca oaspetelui să nu se golească niciodată de tot, umplând-o mereu, în semn de belșug și de purtare de grijă.

În China, la Qingming — „limpezimea luminoasă” — oamenii merg primăvara la morminte pentru a le mătura, a le curăța și a le aduce ofrande. Este o zi de cinstire a înaintașilor, în care grija față de cei plecați se împletește cu bucuria reînnoirii firii.