Dimitrie Paciurea s-a născut pe 2 noiembrie 1873 la București și a studiat sculptura la Școala Națională de Arte Frumoase din capitală (1890–1894), continuând formarea la Paris (1896–1900) în atmosfera efervescentă a artei franceze de la cumpăna veacurilor. Reîntors în țară, a devenit profesor la aceeași școală unde studiase și a modelat generații întregi de sculptori români, contribuind esențial la consolidarea sculpturii românești moderne. Stilul său simbolist și expresiv se distinge prin seria „Himerelor” — figuri enigmatice la granița dintre om, animal și vis — și prin lucrarea monumentală „Gigantul”, expusă în Parcul Carol din București, opere care íl situează printre cei mai originali sculptori europeni ai epocii. A murit pe 14 iulie 1932 la București, recunoscut ca un maestru al figurii himerice și al tensiunii interioare a formei.

Marconi era pe nava Lusitania în momentul în care a fost scufundată în 1915, dar a supraviețuit pentru că se afla pe un alt vapor în acea zi; în schimb, tocmai aparatura sa Marconi de pe Titanic a permis lansarea apelului de ajutor care a salvat circa 700 de vieți în 1912.

Născut în anul 1629 într-o veche familie de nobili poloni, Ioan Sobieski s-a ridicat prin vitejie și iscusință ostășească până la rangul de mare hatman al coroanei, spaimă a tătarilor și a turcilor. Pentru faima armelor sale, dieta l-a ales rege al Poloniei în anul 1674. Fapta sa cea mai strălucită, care i-a înveșnicit numele în toată creștinătatea, a fost izbăvirea Vienei: în ziua de 12 septembrie 1683, în fruntea oștilor creștine unite, a năvălit cu vestita sa cavalerie a husarilor înaripați asupra taberei otomane care împresura cetatea, zdrobind pe marele vizir Kara Mustafa. Prin această biruință a fost oprită cea din urmă mare năvală a semilunii asupra inimii Europei. S-a stins în anul 1696, plâns ca apărător al credinței creștine și unul dintre cei mai vestiți ostași ai veacului său.