Carte

Un ucenic nerăbdător i-a spus dascălului că vrea să afle toată înțelepciunea într-o singură zi. Dascălul l-a dus la un pârâu și i-a arătat o piatră rotundă, netedă ca sticla. „Cum a ajuns așa de frumoasă?” a întrebat ucenicul. „Apa a curs peste ea zi și noapte, ani și ani”, a zis dascălul. „Nici un val n-a schimbat-o singur, ci răbdarea tuturor la un loc.” Înțelepciunea nu se soarbe dintr-o înghițitură, ci se adună pe îndelete, ca picătura care șlefuiește piatra.

Un cărturar a venit la un maestru zen să afle taina unei cărți vechi. Maestrul i-a turnat ceai în ceașcă, dar n-a mai oprit când s-a umplut; ceaiul se revărsa peste margini. „Se varsă!”, a strigat cărturarul. „Așa ești și tu”, a spus maestrul. „Ești atât de plin de ceea ce știi deja, încât nicio pagină nu mai are loc să te învețe ceva. Golește-ți întâi ceașca.” Cărturarul a înțeles că o carte se deschide numai unei minți deschise.

Un maestru zen i-a arătat unui cărturar o carte închisă și l-a întrebat: „Ce este înăuntru?” „Cunoaștere”, a răspuns cărturarul. Maestrul a deschis-o și a suflat: filele au foșnit, dar cuvintele au rămas mute. „Aici sunt doar semne adormite”, a spus el. „Cunoașterea se trezește abia când o citești cu inima, nu cu ochii. O carte necitită doarme; un cititor fără liniște visează cu ochii deschiși.”

Un înțelept din Răsărit a fost întrebat de ce citește mereu aceeași carte, când în lume sunt atâtea nescitite. El a răspuns: „Râul curge mereu prin aceeași albie, și totuși niciodată nu e aceeași apă. Când deschid iar cartea, nu ea s-a schimbat, ci eu; și așa aflu de fiecare dată un alt om citind și un alt înțeles ascultând.”