Un avvă avea obiceiul de a mulțumi cu glas tare pentru orice lucru: pentru pâine, pentru umbra copacului, pentru un cuvânt bun. Un ucenic l-a întrebat de ce mulțumește pentru lucruri atât de mici. Bătrânul a răspuns: „Cine nu mulțumește pentru cele mici, nu va ști să mulțumească nici pentru cele mari. Recunoștința se învață din picătură.”
Citește tot →din Pateric
O femeie săracă a adus la mănăstire un coș cu câteva mere din grădina ei. Portarul voia s-o trimită înapoi, socotind darul prea neînsemnat. Dar bătrânul stareț a ieșit, a primit coșul cu amândouă mâinile și a spus: „Acest dar mic e udat cu osteneala și dragostea ei; este mai scump decât toate cămările noastre.”
Citește tot →poveste tradițională
Un frate întristat a venit la un bătrân și i-a zis: „Nu mai am bucurie în rugăciune.” Bătrânul l-a întrebat: „Ai mulțumit astăzi lui Dumnezeu?” Fratele a tăcut. „Iată pricina,” a zis bătrânul. „Bucuria este fiica mulțumirii. Începe a mulțumi, și bucuria se va întoarce la tine ca apa la izvorul ei.”
Citește tot →poveste tradițională
Se spune despre un bătrân milostiv că împărțea săracilor tot ce primea, oprindu-și doar strictul trebuincios. Când era întrebat cum de rămâne mereu senin, deși nu strânge nimic, răspundea: „Bucuria mea nu stă în ce am, ci în ce dăruiesc. Mâna care dă rămâne mai bogată decât cea care ține.”
Citește tot →din Pateric
Un călător a poposit seara la coliba unui sihastru. Neavând pat, sihastrul i-a dat rogojina lui, iar el a dormit pe pământul gol. Dimineața, călătorul, rușinat, i-a mulțumit. Bătrânul i-a zis zâmbind: „Nu-mi mulțumi mie. Astă-noapte am dormit mai bine ca oricând, căci am avut un oaspete drag și inima mea era în pace.”
Citește tot →poveste tradițională
Un ucenic l-a întrebat pe avvă care este cea mai scurtă cale către bucuria duhovnicească. Bătrânul a luat un pahar de apă, l-a ridicat spre cer și a mulțumit lui Dumnezeu pentru el, apoi a spus: „Iată calea. Mulțumește pentru ce ai acum, și cerul se va deschide în inima ta încă din clipa aceasta.”
Citește tot →poveste tradițională
Doi drumeți au ajuns la o fântână în arșița zilei. Unul a băut și a plecat mai departe fără o vorbă; celălalt a băut, apoi s-a întors și a mulțumit fântânii și Celui ce o umple cu apă. Un bătrân care-i privea a spus ucenicului său: „Vezi? Aceeași apă i-a răcorit pe amândoi, dar numai unul a plecat și cu sufletul răcorit.”
Citește tot →poveste tradițională
La sfârșit de zi, așază-ți inima lângă un izvor lăuntric și lasă apa lui limpede să spele praful supărărilor. Nimic din ce te-a rănit azi nu merită să-l duci și mâine; iartă, și vei dormi ușor ca un vas golit de tulburare.
Împăcarea de seară este ca o fântână la care te apleci înainte de somn: te vezi în apa ei așa cum ești, fără măști, și afli că Dumnezeu te privește cu blândețe. Cine se împacă seara cu toți, se trezește dimineața curat.
Iertarea este picătura care topește gheața dinlăuntru. Nu aștepta să fie mult; o singură picătură de bunăvoință, picurată seara peste o rană, ajunge cât să pornească din nou izvorul păcii.
Odihna cea adevărată nu vine din tăcerea din jur, ci din izvorul liniștit din tine. Când încetezi lupta cu ziua care a trecut și te lași în mâinile lui Dumnezeu, sufletul se așază ca apa după furtună.
Seara, numără nu greșelile, ci darurile: fiecare este o picătură dintr-un izvor care nu seacă. Cine adoarme mulțumind, își face din noapte o fântână de pace, iar din somn o rugăciune tăcută.
Lasă mânia să curgă din tine ca apa printre degete; nu o strânge peste noapte, căci apa oprită se strică. Numai izvorul care se lasă să curgă rămâne limpede, și numai inima care iartă rămâne odihnită.
La căderea serii, întoarce-te la izvorul de unde ai plecat dimineața. Ai umblat toată ziua pe drumuri prăfuite; acum apleacă-te și bea din liniștea lui Dumnezeu, și setea sufletului tău se va stinge.
Împăcarea nu cere cuvinte multe, ci o inimă care se lasă înmuiată ca pământul de o ploaie de seară. Dacă azi ai fost tare ca piatra, lasă acum să curgă peste tine picătura iertării, și vei rodi mâine.
Când te odihnești în Dumnezeu, ești ca o frunză purtată lin pe fața apei: nu te mai zbați, ci te lași dus de un curent bun. Somnul celui împăcat este o barcă legată la malul liniștit al Celui ce veghează.
Iartă seara, ca să nu duci în noapte o povară care nu-i a ta. Fiecare supărare ținută este o pietricică pusă în izvor; scoate-le una câte una, și apa inimii tale va curge din nou curată și cântătoare.
Odihna în Dumnezeu seamănă cu apa fântânii adânci: liniștită la suprafață, dar hrănită dintr-un izvor tainic ce nu depinde de furtunile de deasupra. Cine își sapă fântâna aceasta, nu rămâne niciodată însetat de pace.
Seara, spală-ți gândurile ca pe niște mâini obosite, în apa rece a iertării. Nu duce la culcare nimic din ce te apasă; lasă totul la marginea izvorului, și ridică-te ușor, ca picătura care se înalță din nou spre cer.
Când ziua se stinge, nu-i cere socoteală, ci mulțumește-i și las-o să treacă precum apa unui râu. Ceea ce a fost, s-a scurs; ceea ce vine, e izvor nou. Împăcat cu ieri, întâmpină mâine cu inima limpede.
Pacea de seară este o picătură de liniște care, căzând în adâncul tău, face cercuri până la marginile sufletului. Iartă, mulțumește, odihnește-te în Dumnezeu, și vei simți cum izvorul cel bun tot lucrează în tine, chiar și în somn.
Citește tot →