Credință

Știai că Postul Mare, cel dinaintea Paștilor, ține patruzeci de zile după numărul zilelor pe care Domnul le-a petrecut postind în pustie, la care se adaugă Săptămâna Patimilor? De aceea este numit și Păresimi, iar în vechime era vremea în care cei ce se pregăteau de botez își desăvârșeau învățătura credinței.

Știai că în cursul anului bisericesc sunt patru posturi de mai multe zile? Postul Mare al Paștilor, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului din august și Postul Nașterii Domnului, numit în popor și Postul Crăciunului sau al Filipilor.

Știai că Sfânta Liturghie este alcătuită din trei părți? Proscomidia, în care se pregătesc pâinea și vinul la un altar mic, Liturghia catehumenilor, în care se citesc Apostolul și Evanghelia, și Liturghia credincioșilor, în cursul căreia se săvârșește prefacerea darurilor în Trupul și Sângele Domnului.

Știai că imnul „Iată acum cu frică și cu cutremur…”, cântat rar în timpul Vohodului mare, se numește Heruvic pentru că îi îndeamnă pe credincioși să fie ca heruvimii? Cuvintele lui spun că, în ceasul acela, „toată grija cea lumească să o lepădăm”, închipuind pe cei de față ca pe niște heruvimi ce poartă nevăzut pe Împăratul tuturor.

Știai că Anaforaua este rugăciunea cea mai însemnată a Liturghiei, inima ei tainică, rostită de preot în timp ce se cântă „Pe Tine Te lăudăm”? În cuprinsul ei se cheamă Duhul Sfânt să prefacă pâinea și vinul, iar cuvântul grecesc anaforá înseamnă „aducere”, pentru că atunci darurile se aduc lui Dumnezeu.

Știai că Liturghia pe care o ascultăm cel mai des peste an este a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în anumite zile, precum duminicile Postului Mare și în ajunuri de praznice, se săvârșește cea a Sfântului Vasile cel Mare, cu rugăciuni mai lungi? În vechime au fost și alte liturghii, dar aceste două au rămas rânduiala Bisericii de Răsărit.

Știai că în zilele de rând ale Postului Mare nu se face Liturghie deplină, ci Liturghia Darurilor mai înainte sfințite? La ea nu are loc prefacerea, ci se împărtășesc credincioșii din Sfintele Taine sfințite mai dinainte, în duminica trecută, spre a nu lipsi de hrana cerească nici în zilele de întristare.

Știai că Taina Spovedaniei se numește și „al doilea botez”, pentru că, așa cum apa botezului spală păcatul strămoșesc, tot astfel lacrimile căinței și dezlegarea preotului spală păcatele făcute după botez? De aceea Sfinții Părinți o numeau și „baia lacrimilor”.

Știai că la Spovedanie preotul este dator să păstreze pentru totdeauna taina celor mărturisite, oricât ar fi ele de grele? Această legătură a tăcerii, numită taina mărturisirii, este atât de sfântă încât preotul nu o poate dezvălui nimănui, nici măcar spre a se apăra pe sine.

Știai că, înainte de a se apropia de Sfânta Împărtășanie, credinciosul rostește rugăciunea „Cinei Tale celei de taină…”, în care făgăduiește că nu va da sărutare vrăjmașului precum Iuda? Prin ea, cel ce se împărtășește Îl roagă pe Domnul să-l primească asemenea tâlharului celui bun, care a intrat cel dintâi în rai.

Știai că, în Biserica Ortodoxă, credincioșii se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului deodată, cu o linguriță numită „copie” sau „lingurița sfântă”, din același Potir? Aceasta arată că toți cei ce se apropie sunt una în Hristos, împărtășindu-se din același Izvor al vieții.

Știai că, în vechime, cei ce se pregăteau de botez erau numiți catehumeni și stăteau la Liturghie doar până la citirea Evangheliei, apoi ieșeau din biserică la chemarea „Cei chemați, ieșiți”? De aceea partea dintâi a Liturghiei se numește până astăzi Liturghia catehumenilor.

Știai că la Botez pruncul este cufundat de trei ori în apă, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh? Cele trei afundări închipuie cele trei zile în care Hristos a stat în mormânt, iar ieșirea din apă este icoana Învierii — căci prin botez omul moare păcatului și învie la viață nouă.

Știai că îndată după botez urmează Taina Mirungerii, în care pruncul este uns cu Sfântul Mir pe frunte, ochi, urechi, nări, gură, piept, mâini și picioare, cu cuvintele „Pecetea darului Sfântului Duh”? Prin această pecete, noul botezat primește darurile Duhului Sfânt, așa cum apostolii le-au primit la Rusalii.

Știai că la Cununie mirii poartă pe cap cununi, iar de aici vine și numele Tainei? În rânduiala ortodoxă, cununile sunt semn al biruinței asupra patimilor și al cinstei împărătești, căci mirii sunt încununați ca niște împărați ai casei lor, chemați să domnească peste ea în curăție și dragoste.

Știai că în timpul Cununiei mirii, nașii și preotul înconjoară de trei ori masa din mijloc, cântând „Isaie, dănțuiește”? Acest ocol în horă sfântă este cel dintâi pas pe care noii soți îl fac împreună, iar cifra trei amintește iarăși de Sfânta Treime, sub a cărei binecuvântare pornesc la drum.

Știai că Taina Sfântului Maslu se săvârșește, după rânduială, de șapte preoți și cuprinde citirea a șapte Apostole, a șapte Evanghelii și a șapte rugăciuni, după care bolnavul este uns de șapte ori cu untdelemn sfințit? Numărul șapte, numărul plinătății, arată deplinătatea milei lui Dumnezeu revărsată spre tămăduirea trupului și a sufletului.

Știai că pomenirea morților la patruzeci de zile are temei adânc? Se crede, după învățătura Părinților, că sufletul trece în această vreme prin cercetare până își află locul de odihnă; de aceea rugăciunea celor vii îi este atunci sprijin, iar praznicul de patruzeci de zile este cea mai însemnată pomenire după înmormântare.

Știai că slujba de pomenire a celor adormiți se numește parastas, cuvânt grecesc ce înseamnă „a sta înaintea”, pentru că prin ea cei vii stau înaintea lui Dumnezeu mijlocind pentru cei plecați? La parastas se aduce colivă, iar în vechime slujba se făcea uneori privegheind lângă mormânt.

Știai că coliva făcută din grâu fiert are un înțeles limpede în cuvintele Domnului? El a spus că bobul de grâu, dacă nu cade în pământ și nu moare, rămâne singur, iar de moare aduce roadă multă; astfel grâul coliva mărturisește credința în înviere, iar dulceața ei — mierea și nucile — închipuie desfătarea vieții veșnice.

Știai că vechile colinde românești nu sunt simple cântece de sărbătoare, ci vestiri în versuri ale Nașterii Domnului? Multe dintre ele povestesc drumul Maicii Domnului spre Betleem, mirarea păstorilor și steaua magilor, păstrând în grai de la sat evanghelia Crăciunului așa cum au auzit-o strămoșii.

Știai că Agheasma Mare se sfințește o dată pe an, la praznicul Botezului Domnului, în ziua de 6 ianuarie și în ajunul ei, iar Agheasma Mică se poate sfinți în orice zi de peste an? Se spune despre Agheasma Mare că se păstrează neschimbată vreme îndelungată, fiind pentru credincioși leac și binecuvântare în casă.

Știai că iconostasul de acasă, colțul cu icoane, se așază de obicei pe peretele dinspre răsărit al camerei? Aceasta pentru că din vechime creștinii se roagă cu fața spre răsărit, de unde răsare soarele — chip al lui Hristos, „Soarele dreptății” — și de unde, spun Părinții, se va arăta El la a doua venire.

Un frate a mers la un bătrân și i-a spus cu întristare că sufletul lui este uscat și fără bucurie. Bătrânul l-a dus afară, la un izvor mic ce abia picura printre pietre, și i-a zis: „Vezi cât de puțină apă? Și totuși nu se oprește niciodată.” Fratele a înțeles că bucuria duhovnicească nu vine din belșug, ci din statornicia inimii care mulțumește, chiar și cu puțin.

Se spune despre un bătrân din pustie că avea doar o strachină de linte și o coajă de pâine. Când a venit la el un călător ostenit, i-a pus înainte tot ce avea și s-a bucurat ca la un ospăț. Călătorul l-a întrebat cum poate fi atât de vesel cu atât de puțin. Bătrânul a răspuns: „Nu bucatele fac ospățul, ci inima care se dăruiește.”

Un tânăr s-a plâns unui stareț că viața lui este lipsită de daruri mari, că nu are ce jertfi lui Dumnezeu. Starețul i-a arătat o văduvă care punea în cutia milelor o monedă mică și i-a zis: „Darul mic, dăruit cu inimă mare, cântărește mai mult decât aurul dat cu răceală. Dumnezeu nu numără, ci cântărește.”

Doi frați locuiau în aceeași chilie. Unul mulțumea lui Dumnezeu pentru fiecare zi, chiar și pentru cele grele; celălalt cârtea mereu că îi lipsește câte ceva. După un an, cel mulțumitor avea fața luminoasă și pace în inimă, iar cel cârtitor rămăsese posomorât. Un bătrân le-a spus: „Amândoi ați avut aceeași pâine; deosebirea a făcut-o mulțumirea.”

Un pustnic primea în chilia lui pe oricine bătea la ușă, fie ziua, fie noaptea. Un frate l-a întrebat cum de nu se supără de atâta tulburare. Bătrânul a zis: „Când deschid ușa unui străin, mi se pare că Îl primesc pe Hristos însuși, căci El a spus: străin am fost și M-ați primit. Cum să mă supăr, când vine Domnul în casa mea?”

Se povestește că un bătrân, aflând că un frate vine să-l cerceteze, s-a bucurat și a rânduit puțină apă rece și fructe. Ucenicul a mormăit că nu se cade atâta cinste pentru un simplu drumeț. Bătrânul i-a zis: „Fiule, ospitalitatea nu se măsoară cu bogăția mesei, ci cu căldura inimii care întâmpină.”

Un frate cârtea că nevoințele lui rămân fără rod și că nu simte nicio bucurie. Un bătrân i-a zis: „Ai băgat de seamă că soarele răsare în fiecare dimineață pentru tine, fără să-l fi cerut? Iată cel dintâi dar. Mulțumește pentru el, și inima ți se va deschide și pentru celelalte.”