Natură

Știai că atunci când lava bazaltică se răcește foarte încet, ea se poate crăpa în stâlpi cu șase laturi, așezați unul lângă altul ca fagurii de miere? Asemenea coloane, precum cele de la Șoseaua Uriașilor din Irlanda, par cioplite de mână de meșter, deși le-a făurit numai răcirea lentă a rocii.

Știai că piatra ponce, ușoară și găurită ca un burete, este tot o rocă vulcanică, atât de plină de bule de aer încât unele bucăți plutesc pe apă? Ea se naște când lava plină de gaze se răcește dintr-odată, prinzând bulele înăuntru pentru totdeauna.

Știai că obsidianul este o sticlă naturală, neagră și lucioasă, făurită atunci când lava se răcește atât de repede încât nu apucă să formeze cristale? Din marginile lui, ascuțite ca briciul, oamenii din vechime își făureau cuțite și vârfuri de săgeată.

Știai că cutremurele se nasc mai ales atunci când plăcile tectonice se freacă una de alta și, după ce s-au încordat multă vreme, se smucesc deodată, trimițând valuri prin scoarța Pământului? Ceea ce simțim la suprafață ca zguduire este doar ecoul acestei alunecări din adânc.

Știai că în România, cele mai multe cutremure puternice pornesc din adâncul zonei Vrancea, din munții Carpați, de la zeci de kilometri sub pământ? De acolo au venit marile zguduiri simțite în toată țara, precum cel din anul 1977.

Știai că vechea scară Richter, folosită pentru a măsura tăria cutremurelor, era așa alcătuită încât fiecare treaptă însemna un cutremur de zece ori mai mare ca zguduire decât cea dinainte? Astfel, un cutremur de gradul șase nu era doar puțin mai puternic decât unul de gradul cinci, ci mult, mult mai tare.

Știai că sub scoarța subțire pe care trăim se întinde mantaua, un strat gros de rocă fierbinte care se mișcă foarte încet, ca un aluat greu, și care poartă plăcile tectonice pe spatele ei? Această curgere înceată din adânc este motorul tăcut care mută continentele și naște vulcanii.

Știai că scoarța Pământului, oricât ni se pare de trainică sub picioare, este de fapt cel mai subțire strat al planetei, ca o coajă fină pe un măr? Dacă Pământul ar fi cât un ou, scoarța ar fi mai subțire decât coaja lui, iar toată viața pe care o cunoaștem se sprijină pe această coajă firavă.

Știai că cenușa vulcanică, deși pare doar praf pustiitor, îmbogățește pământul cu minerale și îl face, în ani, uimitor de roditor? De aceea, din timpuri străvechi, oamenii au îndrăznit să-și sădească ogoare și vii chiar la poalele vulcanilor.

Știai că cel mai adânc punct cunoscut de pe Pământ se află în Groapa Marianelor, în Oceanul Pacific? Adâncimea sa, numită Challenger Deep, coboară aproape 11.000 de metri sub nivelul mării — mai mult decât înălțimea Muntelui Everest, care ar dispărea cu totul sub apă dacă ar fi așezat acolo.

Știai că în adâncurile mării presiunea apei crește cu fiecare metru coborât? La fundul Gropii Marianelor, presiunea este de peste o mie de ori mai mare decât la suprafață — atât de puternică încât ar apăsa pe o palmă cu greutatea a mii de tone.

Știai că mareele, ridicarea și coborârea zilnică a apei mărilor, sunt stârnite mai ales de atracția Lunii? Deși este atât de departe, forța ei de gravitație trage apa oceanelor spre ea, umflând marea de o parte și de alta a Pământului pe măsură ce planeta se rotește.

Știai că și Soarele influențează mareele, deși mai slab decât Luna? Când Soarele, Luna și Pământul se aliniază, la lună nouă și lună plină, forțele lor se adună și se nasc mareele cele mai mari, numite maree de sizigii.

Știai că prin oceane curg adevărate râuri de apă caldă și rece, numite curenți? Golfstromul, unul dintre cele mai puternice, poartă apă caldă din Golful Mexic tocmai până spre Europa și îi dăruiește bătrânului continent ierni mult mai blânde decât s-ar cuveni pentru latitudinea sa.

Știai că apele oceanelor se mișcă neîncetat într-un lanț uriaș de curenți care leagă toate mările lumii? Această mare circulație, ca o bandă rulantă a planetei, poartă căldură dintr-un capăt în altul al Pământului și așază tăcut vremea și clima de pretutindeni.

Știai că valurile obișnuite ale mării nu duc apa înainte, ci mai ales o energie? Apa se ridică și coboară pe loc, în cercuri, iar ceea ce călătorește de fapt peste ape este mișcarea stârnită de vânt — de aceea o frunză plutitoare doar se leagănă, fără să înainteze cu valul.

Știai că valurile numite tsunami nu se nasc din vânt, ci din cutremure sau alunecări de teren de pe fundul mării? În larg abia se simt, doar o mișcare lină, dar la apropierea de țărm, unde apa se face mai puțin adâncă, se înalță deodată ca un zid.

Știai că în larg un tsunami poate călători cu viteza unui avion, sute de kilometri pe oră, aproape nevăzut la suprafață? Puterea lui stă ascunsă în toată coloana de apă, de la suprafață până în adânc, nu doar în creasta care se vede.

Știai că apa mării este sărată pentru că râurile aduc necontenit, de milioane de ani, săruri desprinse din pietre și pământ? Apa se evaporă și pleacă spre nori, dar sarea rămâne în urmă, adunându-se încet în marea cea largă.

Știai că Marea Moartă este atât de sărată încât în ea nu te poți scufunda, ci plutești fără efort la suprafață? Apa ei este de câteva ori mai sărată decât oceanul obișnuit, iar sarea o face atât de densă încât te ridică și te ține deasupra.

Știai că plutești mai ușor în apă sărată decât în apă dulce? Cu cât apa are mai multă sare, cu atât devine mai grea și mai densă, iar corpul, mai ușor decât ea, este împins în sus — de aceea marea te ține la suprafață mai bine decât un lac de munte.

Știai că Marea Moartă nu este de fapt o mare, ci un lac fără scurgere spre ocean? Numele „mare moartă” vine de la sarea atât de multă încât aproape nicio viețuitoare nu poate trăi în apele ei.

Știai că Marea Neagră ascunde în adâncurile ei un strat de apă lipsit cu totul de oxigen? Sub aproape două sute de metri, apa este atât de liniștită și de neamestecată încât nicio vietate obișnuită nu poate trăi acolo — este cel mai mare rezervor de apă fără oxigen din lume.

Știai că apa dulce a fluviilor care se varsă în Marea Neagră plutește deasupra apei sărate și grele din adânc? Cele două straturi aproape nu se amestecă, iar de aceea, în afund, se odihnește o lume întunecată și tăcută, fără oxigen.

Știai că recifele de corali, ce par niște stânci înflorite, sunt de fapt clădite din scheletele mărunte ale unor viețuitoare? Peste veacuri, aceste schelete de var se adună strat peste strat și înalță sub apă structuri uriașe, printre cele mai mari clădite vreodată de ființe vii.

Știai că Marea Barieră de Corali din apropierea Australiei este atât de mare încât poate fi zărită din spațiu? Se întinde pe mai bine de două mii de kilometri și este cea mai întinsă structură clădită de viețuitoare pe tot Pământul.

Știai că în întunericul mării unele ape prind să lumineze cu o strălucire albăstruie când sunt tulburate? Această lumină vie, numită bioluminiscență, se naște din nenumărate viețuitoare mărunte care sclipesc la atingerea valului sau a vâslei, ca niște stele risipite în apă.

Știai că marea ne pare albastră pentru că apa înghite razele roșii ale luminii și le lasă mai ales pe cele albastre să se împrăștie? Cu cât apa este mai adâncă și mai curată, cu atât albastrul ei este mai profund și mai limpede.

Știai că marea își schimbă culoarea și după ce se află în apa ei? Acolo unde plutesc nenumărate plante mărunte, apa capătă nuanțe verzui, iar mâlul adus de râuri o poate face brună sau tulbure — culoarea mării este astfel o oglindă a vieții și a pământului din jur.

Știai că sub oceane, de-a lungul fundului lor, se întind lanțuri de munți numite dorsale? Acolo, prin crăpăturile scoarței, iese neîncetat rocă topită din adâncul Pământului, care se răcește și naște mereu fund nou de ocean.