Oameni

Știai că Michelangelo se socotea mai degrabă sculptor decât pictor și a primit fără tragere de inimă porunca de a zugrăvi tavanul Capelei Sixtine? A trudit ani de zile pe schele înalte, cu gâtul dat pe spate, iar mai târziu s-a plâns într-un poem, în versuri cu tâlc de haz amar, că i s-a chircit trupul și că vederea i s-a stricat de la stropii de vopsea căzuți de sus.

Știai că Michelangelo a scobit uriașa statuie a lui David dintr-un bloc de marmură pe care alți meșteri îl părăsiseră, socotindu-l stricat și de neîntrebuințat? Piatra zăcea de zeci de ani în curtea catedralei din Florența. Din ceea ce alții numeau un rebut, tânărul sculptor a scos una dintre cele mai vestite statui ale lumii.

Știai că Michelangelo a pictat tavanul Capelei Sixtine în picioare, nu culcat pe spate, cum spune legenda? Timp de aproximativ patru ani (1508–1512) a lucrat cocoțat pe o schelărie proiectată chiar de el, cu capul dat mult pe spate. În versuri trimise unui prieten, se plângea că barba i s-a răsucit spre cer și că vopseaua îi picura pe față, iar spatele i s-a chinuit atât de tare încât spunea că devenise „ca un arc sirian”.

Michelangelo a ars personal, spre sfârșitul vieții, un mare număr dintre propriile schițe și desene pregătitoare. Voia ca lumea să vadă doar rezultatul final, nu efortul și ezitările din spatele lui, cultivând mitul că lucrările îi veneau fără trudă. Din acest motiv desenele sale autografe rămase sunt relativ puține și extrem de prețuite.

Michelangelo a desenat pentru tânărul nobil Tommaso de’ Cavalieri o serie de foi de o rafinamente extraordinară, numite desene de prezentare, gândite nu ca schițe de lucru, ci ca opere finite dăruite în semn de prietenie. Printre ele se numără compoziții mitologice precum răpirea lui Ganimede și pedeapsa lui Tityos. Erau lucrate cu cretă cu o migală rar întâlnită în epocă.

Marele cabinet de desene și stampe al galeriei Uffizi din Florența, cunoscut ca Gabinetto dei Disegni e delle Stampe, adăpostește o colecție de sute de mii de foi, între care desene de Leonardo, Michelangelo și Rafael. Din pricina fragilității hârtiei, aceste opere se expun doar în serii temporare și la lumină scăzută. Restul timpului dorm ferite de lumină, în mape speciale.

Știai că Masaccio a murit la doar 26 sau 27 de ani, probabil la Roma în 1428, în împrejurări atât de neclare încât s-a zvonit că ar fi fost otrăvit? În ciuda vieții scurte, frescele sale din Capela Brancacci au devenit o adevărată școală, unde generații de pictori, printre care se spune și Michelangelo, au venit să copieze și să învețe.

Michelangelo a pictat bolta Capelei Sixtine între 1508 și 1512, în picioare pe o schelă construită special, cu capul dat pe spate, nu întins pe spate cum spune legenda. Vopseaua îi picura pe față, iar într-un sonet plin de umor amar se plângea că bărbia i s-a lipit de ceafă și că devenise „o gușă precum pisicile din Lombardia”.

În „Facerea lui Adam” de pe bolta Sixtină, unii cercetători și medici au observat că mantia roșie din jurul lui Dumnezeu și al îngerilor seamănă izbitor cu secțiunea unui creier uman. Ipoteza, propusă în 1990 de medicul Frank Meshberger, sugerează că Michelangelo, bun cunoscător al anatomiei din disecții, ar fi ascuns creierul ca simbol al darului divin al inteligenței.

Restaurarea frescelor Capelei Sixtine, încheiată în 1994, a curățat secole de funingine de la lumânări și de lac întunecat, dezvăluind culori strălucitoare, aproape stridente, care i-au uimit pe specialiști. Michelangelo, considerat multă vreme un maestru al tonurilor sumbre, s-a dovedit un colorist îndrăzneț, cu roz, verde acid și galben luminos.

„Judecata de Apoi” de pe peretele altarului Sixtinei a stârnit scandal prin nuditatea figurilor, iar după moartea lui Michelangelo pictorul Daniele da Volterra a fost însărcinat să acopere părțile intime cu văluri și draperii. Din pricina aceasta a rămas în istorie cu porecla batjocoritoare „Il Braghettone”, adică „făcătorul de nădragi”.

Michelangelo a pictat bolta Capelei Sixtine între 1508 și 1512, lucrând în cea mai mare parte în picioare, cu capul dat pe spate, nu întins pe schele cum se crede adesea. Suprafața acoperită depășește 500 de metri pătrați, iar artistul se considera de fapt sculptor, nu pictor.

Când a fost dezvelită după restaurare, bolta Capelei Sixtine a stârnit uimire prin culorile ei vii și luminoase, mult mai strălucitoare decât se credea. Curățarea, desfășurată între 1980 și 1994, a îndepărtat secole de funingine și lac, revelând o paletă cromatică surprinzător de vibrantă a lui Michelangelo.

Știai că fresca „Judecata de Apoi” și plafonul Capelei Sixtine au fost pictate de Michelangelo? Tavanul a fost realizat între 1508 și 1512, iar Michelangelo a lucrat ani de zile la înălțime, pe schele.

În Renaștere, Michelangelo Buonarroti a pictat plafonul Capelei Sixtine între 1508 și 1512, un ansamblu de figuri musculoase și monumentale specifice acestui curent care celebra grandoarea corpului uman.

Rafael Sanzio, unul dintre cei trei mari maeștri ai Renașterii alături de Leonardo și Michelangelo, e recunoscut pentru compozițiile armonioase și pentru Madonele sale senine; fresca „Școala din Atena” e un manifest al idealurilor renascentiste.

Michelangelo Buonarroti a fost sculptorul, pictorul și arhitectul care a văzut în marmură nu piatră, ci suflet ce așteaptă să fie eliberat. Dintr-un singur bloc uriaș, pe care alți meșteri îl părăsiseră, a scos la lumină uriașul David, tânărul cu privire senină în fața primejdiei. Vreme de patru ani, cocoțat pe schele, a pictat de unul singur tavanul Capelei Sixtine, până i-au slăbit ochii și spatele. Și-a spus mereu doar cioplitor, deși mâna lui a atins toate meșteșugurile frumosului.